| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Prozăde Florin LOGREȘTEANUArheologie Omar Duro descoperă cu ușurință rariștea dintre Bălți și salcîmi: cîțiva arbori cangrenați, năpădiți de ierburi.Se strecoară sub malul de pămînt de unde începe pădurea după ce, mai întîi, se asigură că dinspre tancodrom nu se întrevede nici un pericol...Înaintează cu băgare de seamă să nu calce greșit si să nimerească în gropile camuflate cu iarbă sau să-și prindă picioarele între rădăcini.În rest,se simte în siguranță.Cunoștea zona,o explorase cu șase luni înainte împreună cu Alma Themo, Profesorul, Adnan Ianovici, înainte de a hotărî dacă poate oferi o perspectivă plauzibilă deschiderii unui șantier. El considerase că da.Alma Themo îi dăduse dreptate, pe urmă femeia cedase în fața argumentelor Profesorului. În Bălți ne interzice orice activitate civilă,a cerut Armata prin expertul ei militar,Godian Themo-își amintește acum Omar Duro. A fost pretextul de divorț cu Mladic,Vuiovic si ceilalți sârbi din echipă care l-au acuzat pe Profesor si pe el de subordonare politică a activității de cercetare.Aiurea!... Ca om de știință, Omar Duro nu se subordonează nici Armatei, nici altor autorități ale statului. Pentru asta se află astăzi aici, fără consimțământul Armatei de a pătrunde in zona militarizată și este plăcut surprins că cel puțin Mirijan Marianovic i-a acceptat provocarea. Au hotărât să încalce interdicția Armatei și impreună să cerceteze sarcofagul din Bălți... În subsidiar, știau amândoi că n-are nici o legătură cu fosta așezare. — Te-ai descurcat... Credeam c-ai avut mai puțin noroc decât mine, îl întâmpină acum pe Mirijan și-i strânse mâna. Aș fi bănuit că patrulele lui Themo mișună peste tot. Mirijan Marianovic aruncă o privire în jur, asigurându-se că totul e în ordine. — Chiar n-ai aranjat lucrurile ca să iasă bine!îl fixă pe Omar, neîncrezător. — În ce fel?... —Bănuiam că ai obținut consimțământul Armatei... Altfel cum am fi putut ajunge aici nederanjați... — Aiurea, Mirijean. Știi prea bine că nu-mi plac jocurile astea.Godian Themo nu face nimic de hatârul meu. — Ca militar, nu... Themo e mai mult decât un militar de carieră, nu uita asta... Omar Duro încreți fruntea dar răspunse nepăsător: — A studiat în universitățile de elită occidentale... Nu-i poți trece cu vederea pregătirea științifică... Îi lipsește, în schimb, terenul...În arheologie, terenul este o a doua școală... știi bine...Iar Themo își cunoaște măsura... Mirijan zâmbește sceptic. Oare Omar Duro uitase că dezertarea sârbilor din echipă fusese determinată exclusiv de intruziunea Armatei în bucătăria Institutului?... Și de politizarea prea transparentă a activității de cercetare?... Renunță să-l mai zgândărească... Sarcofagul se află la baza dealului împădurit cu salcâmi, într-o vale închisă care mai păstrează sub rădăcinile ierburilor sedimentele nisipoase ale fostului pârâu.Cei doi arheologi se strecoară prin culoarul grotei funerare cu relativă ușurință. Amândoi au la îndemână lanterne puternice. Focalizează în jur atât de bine că nici o fisură a pereților cenușii, din silex, nu scapă neobservată. Înălțimea culoarului depășește un stat de om și impresia lui Mirijan este că se află mai degrabă în incinta unui buncăr,un adăpost uitat din anii războiului.Omar Duro se amuză de gluma colegului său și-l avertizează că începe coborâșul. — O.K.! acceptă Mirijan. Să zăbovim o clipă... —Exact..., focalizează Omar lespedea tavanului. Avem aici căteva gravuri... Stilizate sau neterminate, scrijelite în grabă în piatra dură și rece, par două păsări care încearcă să-și ia zborul. Sunt prinse într-un soi de laț sau pur si simplu și-au încurcat picioarele în mărăcinișul pădurii-le trece amândurora prin minte dar niciunul nu scoate o vorbă. Stau cu ochii țintă la gravură până când aproape în același timp amândoi fac un pas îndărăt:păsările se agită in ghemul de sârmă ghimpată,încercând cu eforturi disperate să-și elibereze picioarele si aripile. Nu reușesc decât șă-și sfâșie trupurile de ceară,până la oasele albe care abia se mai țin sub epiderma zdrențuită... Impresie optică... Brațul lui Omar Duro tremură din încheietură nereușind să țină in nemișcare lanterna incomodă și raza de lumină se hârjonește într-o parte si alta pe tavanul din care se revarsă în răstimpuri dese o pulbere cenușie și înecăcioasă. În secunda următoare,Omar Duro luminează înainte; Mirijan procedează în același chip.Podeaua se înclină și după câțiva metri apar primele trepte... — Sala mortuară nu poate fi prea departe, anticipează Mirijan. — E chiar aici, răspunde Omar cu răsuflarea întretăiată. Se află în pragul unei încăperi pătrate nu prea largi.În mijloc,o lespede de silex ascunde un mormânt sau a fost fixată numai simbolic pe pământul acoperit cu un strat de cenușă. —În mănăstirile creștine din regiune există obiceiul ca muribunzii să fie întinși pe pământul acoperit cu o cenușă sub formă de cruce,continuă Omar Duro.După părerea mea,tracii si ilirii procedau în acelasi fel.Albanezii au continuat tradiția până la un punct... —Antropocentrismul nu este particular acestei regiuni,știi foarte bine.În orice viziune escatologică,cenușa simboliza precaritatea vieții umane.Tradiția albaneză de care pomenești trebuie privită într-un context mai general...,aproape universal... —N-am negat niciodată acest lucru,se întoarce Duro spre colegul său.Dimpotrivă...Am susținut că în antichitate,albanezii ocupau teritoriul de astăzi,dovadă și acest simbolism al cenușii care între timp a cunoscut nuanțe si extinderi.Or,după cum se poate demonstra,nu elemente de dată recentă se atestă aici... Mirijan Marianovic negă din cap cu putere. Se simțea ușor iritat dar in momentul acela polemica nu-și afla sensul. Totuși,îl avertiză: —Aceste argumente nu sunt convingătoare, luate separat... Alte izvoare nu prea pot fi aduse în favoarea teoriei tale... —Nu lipsesc nici izvoarele scrise, replică Omar Duro. Chiar aici există câteva monstre. —Abia în 1079 i-a menționat Weigand pe albanezi.... În schimb, Mladenov a fost ceva mai concret.Toponimele munților, apelor sunt albaneze... —Pot fi de dată mai recentă.Până la urmă,tot izvoarele confirmă sau infirmă teoria... —Hai să-ți arăt... Mirijan se lăsă condus de cealaltă parte a încăperii. Observă în treacăt că aici cenușa era umezită,ceea ce presupunea o infiltrație de apă la mică adâncime,însă Omar părea absorbit cu totul de descoperirea făcută când cercetase de unul singur neobișnuitul sarcofag. Focaliză partea de sus a peretelui... Linii drepte, linii frânte, arcuri de cerc... Un triunghi retezat la unul din vârfuri. De-o parte și de alta-alveole de diferite mărimi și adâncimi în piatra bine șmirgheluită.În partea cea mai de sus,chiar sub plafonul erodat de umezeală,friza scoate în relief o pentagramă perfect conservată; în fiecare colț, gravate în roșu carmin,cuvintele albaneze îi produc lui Omar Duro o stare de euforie pe care nu reușește să și-o ascundă: magulje (măgură), uje (noian), baltje (boltă), malj (mal), shapi (șopârlă). Omar Duro se întoarce spre Mirijan,încremenit înapoia lui, nevenindu-i să-și creadă privirilor. Este momentul să-l umilească, amintindu-și disputa lor de aproape jumătate de an la Colocviile Naționale de Arheologie, polemica din presă. Se abținu în același moment. Este mai cuminte să aștepte. Fără să coboare raza de lumină de pe chenarul frizei în mijlocul căreia simbolul stelar pare iluminat dinăuntru de la propria-i sursă, spune pe un ton straniu: —Istoria poate fi vitregită de adevărurile ei fundamentale dar nu eliminată... Măgura Bălții n-a fost niciodată cercetată în ultima jumătate de secol și nu din neștiință.Rea-voința istoricilor... —Și tu ești istoric, îl întrerupse violent Mirijan. Nu trebuie să-i învinovățești... —Sunt la fel de condamnabil ,dacă asta te liniștește,replică Omar Duro.În ceasul din urmă,îmi asum vina...De ce n-o fac,în schimb,și alții?... —Ești ipocrit, Omar... —Tu,de pildă... —Eu cred in altceva,știi bine... —Până astăzi... Ești un arheolog eminent, recunosc și mă îndoiesc că ceea ce vezi aici nu te pune pe gânduri... N-am zis că te poți schimba dintr-o dată... O dovadă ca aceasta deocamdată, te pune pe gânduri,cum ziceam... Dar dacă îi vor urma și altele?... Și sigur îi vor urma și altele... Măgura Bălții n-a fost până astăzi cercetată în mod serios... Va trebui s-o facem noi... Eu, tu, chiar și copiii ăștia talentați dar lipsiți de experiență... Măgura ascunde în pântecele ei adevărata istorie... Privește... Privește... Omar Duro silabisește cuvintele înscrise în fiecare colț al pentagramei.Replica lui Mirijan Marianovic a fost simțită ca o răutate.Colegul său crede că inscripționarea lingvistică este de dată recentă.Chiar materialul cu care a fost zidită încăperea nu pare prea vechi.Lui Omar Duro,argumentele celuilalt i se par confuze dar nu mai contează.Dă la iveală un mic aparat de fotografiat și-l roagă pe Mirijan să mențină lumina lanternei în aceeași poziție. —Vreau să obțin pentru fițuica Institutului câteva imagini, spune, preocupat; pe urmă caută îndelung poziția cea mai bună.Din păcate, nu le putem face imediat publice, reflectează cu părere de rău. Suntem aici într-o expediție neoficială, particulară aș zice... Trebuie respectate niște reguli... —Între care și aceea a unei cercetări riguroase, insistă Marijan să-i mai taie din elan. Or, numai câteva inscripții... Și mai sunt și gravurile de pe tavan... Păsări agonizând... Transmit, indiscutabil, un mesaj... Care să fie acesta?... Trebuie decodat... —Le asociez simbolismului măgurii: magulje... În primul plan, apropiat terestru, există shapi-șopârla;cosmicul este reprezentat prin pasăre;mesager divin :Dumnezeu este dispus să-și întoarcă fața către cei frustrați de istorie... Agonia de care vorbeai o înțeleg ca pe o suferință asumată de divinitate:stăpânitorii de drept ai acestor pământuri nu trebuie să se mai simtă înstrăinați în propria ogradă... —Eu, în schimb, am o altă interpretare, îl întrerupe, ușor amuzat, Mirijan Marianovic. —Și pe urmă, stăpânirea veche albaneză nu se rezumă numai la măgură, insistă Omar Duro. Erau stăpânii Bălții, uje, noian, întindere uriașă... Că este vorba de noian de apă îmi explicitează prezența celorlalți termeni: malj-mal și balyti-baltă... —Am înțeles... Dar nu mă convingi, reuși să se facă ascultat Mirijan.Mesajul cuvintelor din pentagramă poate fi si altul:populația albaneză a ajuns în această regiune venind de departe, pe apă; a descoperit măgura, cu șopârle și păsări; mierle, probabil... —Asta-i bună! se enervează dintr-o dată Omar Duro. Susții ipoteza sârbească prin izvoare albaneze... Mirijan, mi se pare... —Și folclorul local... Știi prea bine... —N-am fost niciodată de acord cu astfel de surse... Îmi cunoști principiile... —Principiile nu țin loc de dovezi.... —Nici pentagrama pe care ai văzut-o cu ochii tăi?... Mirijan.... Mă însoțește astăzi, aici, un adversar, dar un om de știință... Altfel, nu-l chemam de la Belgrad în ciuda faptului că a părăsit pe alte criterii Institutul... Mirijan Marianovic se agită,luat prin surprindere.Omar Duro juca teatru,dar un teatru de cea mai proastă calitate. Se abține cât poate să nu-l obrăznicească. —Criteriile le-ați hotărât voi,încearcă să-și păstreze calmul... Nu le puteam accepta câtă vreme n-au nimic comun cu arheologia. Știi foarte bine că n-am fost singurul care a luat o astfel de decizie... —Știu ce vorbesc, bineînteles... Și tu și Vuiovici și alții v-ați simțit în alte ape din momentul în care s-a hotârât deschiderea șantierului în Bălți. De ce?... Pe toți ne-ați surprins... —Uiți că a fost și o provocare?... de tip naționlist?... Antisârbească?... Omar Duro își împreună brațele la piept și făcu o strâmbătură ironică a buzelor: —Este cartea proastă pe care ați mizat, din păcate... Antisârbească!... De unde până unde?... Dar Adnan Ianovici nu e sârb?A rămas la Institut... Continuă cu noi, cu ceilalți... Știu că-l apreciezi și că i-ai girat primirea în Institut, cu ani in urmă... Ți-ai schimbat între timp opinia?... Marijan Marianovic ezită... O bubuitură surdă face încăperea să vibreze din toate încheieturile. O a doua bubuitură... Pe urmă se succed cu rapiditate... Zidul dinspre exterior se fisurează, la fel și tavanul.O pulbere groasă de nisip și țărână se cerne înăuntru.Omar Duro se repede spre ieșire dar Mirijan îl oprește, prinzăndu-l de pulpana hainei. —Ce se întamplă? bâlguie, înspăimântat, Omar; încearcă fără succes să își aprindă lanterna stinsă involuntar în momentul în care intrase în panică. —Stai liniștit, îl aude, în întuneric, pe Marianovic.Stămoșii dumitale albanezi dorm fără probleme un metru mai jos... Omar Duro își mușcă buzele dar n-are nici un chef să răspundă ironiei. După un minut de liniște, bubuiturile reîncep și-i trece prin minte că sub planșeul acoperit cu un strat de pământ și cenușă se află morminte.Perspectiva prăbușirii în adânc îl înspăimîntă. —Dă-mi drumul, vreau să ies! urlă înnebunit de spaimă. —Fă cum dorești, cedează Marianovic. Dar afară e mai periculos ca aici. Armata mecanizată execută trageri de antrenament și va continua până târziu, în noapte... N-am ales bine momentul venirii aici... Omar Duro se lasă moale pe podeaua jilavă;se gândește că în subteran s-a infiltrat o cantitate prea mare de apă; probabil din Bălți; sau din alte surse... Nu stăruie asupra acestui gând... O nouă explozie face să tâșnească așchii de piatră din pereții sarcofagului. Arheologul găsește puterea să se târască spre ceea ce bănuiește că este ieșirea din grota ruinată dar o face într-o direcție greșită și descoperă, prăbușit, trupul voluminos al colegului său. N-are de unde să știe că Marijan zace, inconștient, cu țeasta fisurată de așchiile care nu l-au ocolit. Buimac, îl zgâlțâie îndelung, așteptând să-i audă glasul dar îi răspunde tunetul spart al cerului fulgerat și împrăștiat într-o pulbere de artificii în culori însângerate; pe urmă devine liniște... |