Din volumul Ţară. Fără dovezi/ Land. Ohne Beweis, ediţie bilingvă româno-germană
Franz Hodjak (27 septembrie 1944, Sibiu) scriitor german originar din România. Echinoxist. A studiat filosofia la Cluj şi în perioada 1970-1992 a fost editor şi traducător la Editura Dacia din Cluj. A tradus în limba germană poezii de Ana Blandiana, Adrian Popescu, Aurel Rău, Eugen Jebeleanu, Alexandru Căprariu. În 1992 emigrează în Germania, iar în prezent îşi continuă activitatea scriitoricească în Usingen. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1976), Premiul pentru scriitori al oraşului Mannheim (1982), Premiul pentru literatură a BDI (Societatea industriei germane, 1991), Premiul de onoare la Andreas-Gryphius-Preis (1992), Premiul pentru scriitori al oraşului Minden (1995), Premiul onorific Kester Haeusler al Deutsche Schillerstiftung (2005) etc.
Vama Veche
ceru-nalt ca buricul nimicului,
moartă maşina de scris şi desăvârşită
liniştea.
clopotele amiezii, la radio Boulez.
prin ferestre se năpusteşte parfumul salcâmilor, care
trezeşte amintiri nostalgice cu păduchi laţi.
dune, pierdere. un loc
la capătul lumii.
aici totul are culoarea laptelui de capră,
frunzişul, vorbele, duminicile,
moartea, pisicile,
rotirea pescăruşilor,
zilele trec fără certitudini, fără îndoieli.
moşnegii se holbează
la umbrele lor care se tot micşorează,
nebunul satului are funcţia
de paracliser,
femeile tinere primesc scrisori lungi
şi bani.
toţi se lămuresc
în toate ziarele
despre ei înşişi.
soarele se întoarce punctual, în fiecare dimineaţă, pe post de soare,
paza de coastă este într-adevăr pază de coastă,
surprizele sunt aceleaşi.
iar ceea ce nu s-a întâmplat, nu conteneşte
să nu se întâmple
(din vol. Flieder im Ohr)
Delta Dunării. Mila 23
face bine să ştii
că aici e capătul lumii
stai lungit în barcă
orele vâslesc cu burta-n sus
străzile-s pustii, pustii sunt curţile
viaţa se-nveleşte-n ascunzişuri
ca o sinucidere perfectă
încă mai sunt la putere legea şnapsului
dumnezeu
şi iubirea solidă
nimeni nu dă buzna să-ţi şoptească la ureche
nimeni nu-ţi vrea binele
gândul acesta te face
uşor şi fericit
şi poţi privi cu interes
musca de pe braţ
fără să fii deranjat
nimic nu pătrunde în acest pustiu verde
în afară de două, trei ziare săptămânal
care umplu toate fisurile
şi altele pe deasupra
(din vol. Flieder im Ohr)
Gară într-un orăşel
stau aici
şi privesc măturătorii
şi după-amiezile sunt tot mai lungi
şi cabinele de telefon sunt stricate
şi singurătatea creşte
şi mă-ntreb
câte minciuni mai sunt necesare
până să iasă la iveală adevărul
şi este vară
şi plouă
şi cineva pleacă pentru totdeauna
şi câţiva recruţi chiuie
şi pute a urină
şi fetele stau în trenuri de navetişti
şi la radio e mereu acelaşi lucru
şi pe ferestre sunt lipite muşte
şi pe sub streşini şi-o trag porumbeii
şi un altul îşi uită limba
şi scârţâie uşile
şi este vară
şi lumea-i frumoasă
şi berea dă putinţa
şi şnapsul adevărul
(din vol. Flieder im Ohr)
Portret
în fiece dimineaţă
el coboară cele cinci trepte
trage repede aer
şi lasă în urmă oftatul neconsolat
al portierei
fumează a treia ţigară
merge pe aleea cu tei
ca printr-o altă lume
încearcă să se concentreze
viaţa i-a-nceput cu dosarul
socrului său
are unsprezece perechi de pantofi
ventilatorul îi dă curaj
dă telefoane peste tot
ar cere legătura şi cu dumnezeu
de-ar fi sigur
că există
întreaga zi are ca ocupaţie
să nu aibă timp
semnătura sa
cântăreşte lumi
îşi bea whisky-ul peste drum
când nu e la Paris
abia îi poate ţine pe prieteni la distanţă
nu are greutăţi
în afară de cele cu ficatul
din când în când îşi caută, pentru variaţiune,
un motiv
să fie nefericit
sprijină echipa locală de fotbal
se recomandă călduros
ceea ce străluceşte în pahar înainte de culcare
nu sunt somnifere
ci o proteză dentară din Lucerna
acolo e actul lui de identitate
acolo e deşteptătorul
acolo, ochelarii,
acolo e un strop singuratic de sudoare
acolo, butonul de la radio
tot mai mult se aseamănă cu obiectele
ce-l înconjoară
din când în când îşi mângâie chelia
ca şi cum ar vrea să se asigure
că încă îi mai e acolo
capul
(din vol. Flieder im Ohr)
Apel insistent
dragi părinţi, eu sunt lupul
şi cerşesc pomeni
munţii s-au prefăcut în ciment, pădurile
au fost rase, buldozerele nivelează
cele din urmă pajişti.
e suficient de rău.
din cutiile goale de conserve
nu poate trăi
nici cel mai modest lup.
ca să nu mai vorbim despre
hârtie şi cioburi şi încălţări vechi.
şi dacă eu pier, gândiţi-vă, cum îi mai învăţaţi voi,
voi, cei care fugiţi de discuţiile deschise,
pe copiii voştri să se orienteze în lume?
(din vol. Flieder im Ohr)
Conferinţă despre flori
se poate întâmpla
oricând. ce?
habar n-am. eu, din partea mea,
cresc flori. florile
sunt flori. asta, pe de o parte,
pe de altă parte, asta sunt şi mâine.
nicicând mirosul, fie că e delicat, înţepător
sau aspru, nu e o aluzie. în niciun caz
una nedorită. tocmai de aceea, florile miros atât
de plăcut.
dacă nu au suficientă lumină, mor,
aproape pios, aş putea zice. sau
a văzut cineva vreo floare revoltându-se?
ca viziune asupra lumii, culoarea lor
nu e obligatorie.
faptul că atârnă peste graniţă
capul unei flori, e doar pură întâmplare. asta e important. vă rog,
nu am spus
decisiv.
ce-ar mai fi o bucurie sau o nenorocire
fără flori?
să nu mai vorbim despre răbdarea lor. nu dorm
nici la şedinţe
nici la mese aniversare
nu fac belele, indiferent
că sunt singure sau în grup.
astea-s florile
stimate doamne şi domni.
din când în când, să recunoaştem, mai gâdilă nasul
câte unui mort. dar asta nu-i deranjează nici măcar
pe cei câţiva care observă acest lucru.
(din vol. Flieder im Ohr)
Poezie cu gândac
Pe coala nescrisă se târăşte un gândăcel care
nu lasă urme cât de singur trebuie să fie acest
gândac despre care nu ştiu nimic şi care nu lasă
urme pe o coală curioasă vine
din Răsărit sau de la Athos e indian
sau ortodox sau anarhist sau face parte din Mişcarea păcii
sau e poponar sau bea bere sau e fetişist sau toate
laolaltă dacă e expulzat nu mai are
patrie sau e neamţ care vrea să emigreze şi
ştie că de ceea ce vrea să fugă e universal sau se apropie
cu paşi atât de maiestuoşi ca să-i confere nimicului
măreţie cum îl cheamă pe acest
gândăcel şi de ce caută această coală
pe care se târăşte atât de demonstrativ fără
să lase urme
(din vol. Die Faszination eines Tages,
den es nicht gibt)
Nec plus ultra
Ceea ce mereu face parte din asta: fruntarii
invizibile ca aerul compus din
particule, presupuneri,
cauze, cărora li se fâlfâie
de noi. Un fel de chimie pe care
vorbirea e pe cale s-o
priceapă. Lizibile, în vreme ce se fac
comparaţii, rămân gările,
reclamele luminoase, urme de sălbăticie,
tomografii, nopţi care devin
mai scurte sau mai lungi. Odată, domnul
Kamilli a vrut să trăiască din bunurile aduse la ţărm. Cu
timpul, s-au făcut bucăţi lucrurile care
te fascinau când cu umbra lor
te jucai odinioară, în peştera lui Platon.
(din vol. Die Faszination eines Tages,
den es nicht gibt)
Alandala
Despărţirea e ceva
pe care te bazezi că-i sută la sută sigur.
În sens invers acelor de ceasornic
să baţi drumurile,
până-ţi dispare propria umbră.
La târgul de vechituri
sunt emigranţi la ofertă,
cel mai nou film are succes
şi vinul se tescuieşte din nebuni.
Cineva
şi-ar cere scuze
dacă ar şti de la cine.
Să te holbezi la libertate
până ce o vezi din spate.
(din vol. Die Faszination eines Tages,
den es nicht gibt)
Prilejuri
Gâdilăm prilejurile până
ce ele râd. Un
motiv de a citi acum poeme
în a brazilor limbă, a curentului de aer
sau a unei furnici
nu există. Probabil mai târziu, în
Viena unde nu vom da peste
niciun vienez. Botezăm
noaptea Klingsor. Totu-i
atât de mişto ca şi când am fi ronţăit
dintr-o ciupercă otrăvitoare. Dovezile că încă
mai existăm le strângem
la mese. Astfel înlăturăm
claritatea.
(din vol. Die Faszination eines Tages,
den es nicht gibt)
Ţară. Fără dovezi
O sticlă de cola conţine
atâta singurătate, cum
numai un pictor poate
înţelege. Caprele fac
tumbe, ca şi cum ar mai exista
ceva care să merite să fie
adevărat, dar care nu are
nume. Întotdeauna am fost ceea ce
nu devenim în veci. Cel mai trist lucru care
există este să dai ortul popii din cauza
propriei sănătăţi,
indiferent care. Dacă nu există
altceva, un ciorap pe un tablou poate fi
un eveniment. Suntem
coloane anonime ce sprijină
cerul, altfel ar fi făcut praf de mult
tot ceea ce vine în urma noastră. Muzele
se retrag
în containere de gunoi unde poate
că mai există ceva măreţ.
Încerc să consolez
această zi cu toate că
nu va avea nevoie de mine. Dacă
mă uit atent circa patru minute la un porumbel
pe acoperiş, atunci
indefinibilul e atât de aproape, încât îl poţi atinge. Asta