Versuri
de Gabriel Chifu
Confuz, la capăt E o dimineaţă de toamnă. Sau de primăvară. O
dimineaţă sau poate o noapte. Oricum, puţină lumină în cadru
- ca vinul rămas pe fundul paharelor. Prin aer trec şase îngeri fără aripi. Sau, poate, şapte. Bate vântul. Sau e ceaţă şi plouă. Ştiu precis
că ploaia asta de fapt nu există. Totul se întâmplă doar în mintea mea. Culmea e însă că ploaia inexistentă mă udă de-adevăratelea, până la
piele. Dacă m-ar putea privi cineva acum pe dinăuntru ar vedea numai cioburi. De parcă inima mea ar fi fost un vas de cristal aşezat pe marginea mesei, pe care un copil din neatenţie l-a lovit, l-a doborât, l-a făcut ţăndări. Am ajuns la capătul acelui drum care la început era infinit. O să stea ploaia, ceaţa se va ridica şi, tulburat, am să zăresc sfârşitul lumii mele, aşa cum se zăreşte Manhattan-ul când te apropii cu maşina dinspre Queens. Tot avutul meu, amintirile de-o viaţă, acum stă în creierul meu ca nuvelele în rafturile bibliotecii cuprinse de flăcări. Am ajuns la capătul acelui drum care la început era infinit.
|