Ploaia
trivalentă
A început ploaia trivalentă.
Ea cade aici şi deodată
cade în alte două lumi
în care am fi putut să trăim
şi unde nu vom ajunge niciodată.
Ploaia loveşte în geam muzical
ne şiroieşte pe faţă
şi aduce murmure de dincolo şi de dincolo
arătând că în zid mereu e o poartă
că tărâmul dat diferit se triplează.
O am fi putut nimeri
acolo unde nu se moare
şi unde nu-i noapte nici zi
iar inima-n piept
necurmat ca soarele luminează.
O sau am fi putut nimeri
unde fără de noroc
totul e doar umbră în mintea
celui care plânge abstract
vărsând o singură lacrimă atât de mare
că ea loc
între cer şi pământ chiar nu are.