Din jurnal (1997)
de Gabriel Dimisianu
26
ianuarie
Ieri,
ziua mea, 61 de ani. Uff ! G. n-a mai uitat, ca anul trecut, de aniversare. În
redacţie m-au sărbătorit, cadorisiri etc. Adriana mi-a dăruit o ediţie princeps
Caragiale (povestiri din 1908) şi o sticlă de coniac Metaxa. Alex, o frumoasă cravată firma Pierre Chardin. Niki,
mereu încântat la aniversările mele care îi aduc aminte că el e mai tânăr. Mi-a
şi spus: am tot interesul să rămâi cât mai mult în redacţie, dacă pleci devin
eu cel mai bătrân.
2
februarie
Reiau
scrisul la articolul despre tinereţea lui Sorin Titel pe care am crezut că-l
voi da gata (articolul) dintr-o răsuflare, ceea ce nu s-a întâmplat. Mă
poticnesc tot timpul, mă întind cu scrierea lui de nu ştiu câte săptămâni. Va
trebui să şi întrerup pentru a face un text despre Jurnalul lui Mircea
Zaciu (vol. III), citit în nopţile cu insomnii. Mi l-au cerut de la radio. Îl
voi trimite, după emisiune, la Ramuri, unde Gabriel Ghifu îmi propune o
rubrică lunară de comentarii literare. O voi intitula Subiecte, reluând titlul cărţii mele din 1987. La ora
14 mă întâlnesc cu N. M. să redactăm un program al R. L. pentru
Ministerul Culturii. Venind ministru
Caramitru (deci, ai noştri) sperăm să
obţinem o subvenţie. Sperăm.
16
februarie
Reiau
cu dificultate articolul despre Sorin. Numai încăpăţânarea mă face să nu-l
abandonez. Credeam, am zis şi alădată, că va curge, dar m-am înşelat. Între
timp am scris despre Jurnalul lui
Zaciu, dar şi ceva despre Ţepe, la cei 60 de ani ai lui. Vorbisem cu Vartic
să-mi dea un articol despre el pentru R. L. dar cu greu mi-a trimis ceva
ce a mai publicat despre Hotel Europa în Apostrof, probabil
revăzând unele lucruri. Am senzaţia că şi Vartic e din specia chinuiţilor scrisului, ca şi mine, ori poate mai rău. Dar
poate mă înşel. M-am văzut obligat să scriu
un lucru în grabă la aniversarea lui Ţepeneag, ceva încropit, dar, în
fine, împreună cu textul lui Vartic şi cu un grupaj de cronici franceze la Hotel
Europa cred că va ieşi ceva
acceptabil în revistă. D. Ţ. e nedreptăţit, ocolit în presa din ţară în urma
conflictelor cu intelectualii publici influenţi, şi în general, pentru
polemismul lui care comite nu odată şi nedreptăţi. Dar Ţepe e unul dintre cei
câţiva mari scriitori ai noştri de azi. E recunoscut în Franţa şi începe să fie
şi în America.
18
februarie
Citesc
printre picături Jurnalul lui Sebastian, apărut zilele trecute. S-a
făcut din publicarea lui un eveniment, dar şi este. Dincolo de alte semnificaţii
ale publicării, lectura e pasionantă.
Dacă nu aş avea şi altele de făcut, din păcate, nu l-aş lăsa din mână până ce
nu-l sfârşesc (sunt vreo 600 de pagini).
Dar trebuie să mă întorc, cu scrisul, la Sorin.
7
martie
Am
terminat articolul despre Sorin. De fapt e impropriu să-i spun articol. E o
evocare, o amintire. Ultima parte cred că trebuie s-o revăd. Nu ştiu ce-o fi
ieşit. Să bat totuşi ce-am scris la maşină. Cum o fi ? Oricum, n-am scris cu
inspiraţie. De ce ?
24
martie
Textul
despre Titel nu e totuşi rău, se pare. G. a fost impresionată deşi, fiind vorba
de lucruri care ne implică atât de mult, pe ea, pe mine, pe prietenii noştri
buni, pe cei ce-am trăit, ca oameni foarte tineri, întîmplările de atunci,
reacţiile pot fi subiective. Totuşi, dacă suna rău, plat, penibil, G. mi-ar fi
spus. Totdeauna mi-a spus când ceva nu i-a plăcut din ce scriam.
11
aprilie
Ieri
au fost alegeri la Uniune. M-am ales, din nou, în Comitetul director, dar
într-o echipă destul de amestecată. Nu ştiu cum va fi.
Continuă
scandalul Goma. România liberă a căzut în plasa unui veleitar din New
York, pasămite un exponent al exilului, care clamează: Goma nu mai e singur!
Adică e şi el. Penibil!
|
|