Înainte de a emigra în S.U.A., în 1985, Mircea Sãndulescu publicase deja patru romane (Victorie clandestinã, Tratat despre oaspeþi, Intermediarul, Placebo), apreciate de critica de întâmpinare a momentului pentru bogãþia luxuriantã a epicului, pentru calitatea observaþiei realiste ºi mai ales pentru ascuþimea analizei psihologice a personajelor. În þara de adopþie scrie Escapes and Ashes, o naraþiune despre tensiunile ºi crizele Americii la trecerea în secolul al XXI-lea, tradusã ºi la noi de Liviu Bleoca ºi apãrutã la Editura Paralela 45, în 2005, cu titlul Evadãri ºi zãdãrnicii. Prin romanul Un loc bun sã te sinucizi (Paralela 45, Colecþia „Bibilioteca româneascã“, Piteºti, 2007), prozatorul revine la scrisul în limba românã ºi la decorul þinuturilor natale, uºor recognoscibile, Brãila ºi Insula Mare a Brãilei.

Spre deosebire de înaintaºii sãi, originari ai aceluiaºi loc, Panait Istrati ºi Fãnuº Neagu, dar ºi de alþi scriitori ai Luncii Dunãrii (Vasile Voiculescu, ªtefan Bãnulescu) care au (re)mitizat lumea pitorescã ºi patriarhalã a acestui spaþiu, ofertant din punct de vedere artistic, Mircea Sãndulescu aduce în cartea sa o poveste din mileniul al treilea, deloc fabuloasã, nelipsitã însã de un anume senzaþionalism, în ciuda realismului substanþial (într-un preambul, autorul mãrturiseºte cã a plecat de la evenimente ºi de la câteva „personaje“ reale). Punctul origo al intrigii este unul de naturã „politicã“; Haralambie Roºu, fost nomenclaturist (adjunctul secretarului de Culturã din C.C. al P.C.R., Dumitru Popescu-Dumnezeu), temându-se de mult trâmbiþatul proces al comunismului (scriitorului i-a scãpat o neconcordanþã, acþiunea debutând în primãvara lui 2007 ºi sfârºind în…decembrie 2006) ºi de faptul cã mediatizarea trecutului sãu ar putea afecta cariera politicã a fiicei adoptive, hotãrãºte sã-ºi punã capãt zilelor în insula din oraºul B., unde avea o rulotã. Drumul spre locul proiectatei sinucideri îi oferã ºansa replierii, pentru o vreme, spre dragoste ºi spre viaþã. Este martor al unui accident auto, iar vinovata, Stela Omãt îl convinge s-o ajute sã scape, mutând-o la volan pe pasagera în stare de inconºtienþã (Filofteia Iancu) ºi dând o declaraþie mincinoasã poliþiei. Profesoarã de dansuri populare, ajunsã stripteuzã într-un cazino ºi prostituatã de lux (tot în urma unui accident), tânãra de douãzeci ºi nouã de ani vrea sã se asigure de sprijinul septuagenarului Har pe toatã durata anchetei, trezindu-i zilnic virilitatea (artificial, prin Viagra, ºi psihologic, printr-o „baie“ de flatariseli). Legãtura se dovedeºte pentru amândoi ºi profitabilã ºi „primejdioasã“: Stela speculeazã sentimentul de vinovãþie al lui Har vizavi de fostul coleg de liceu, poetul Alu Mãr (pe care ar fi putut sã-l ajute, acesta sinucigându-se în timp ce era anchetat ºi torturat de Securitate ca sã divulge numele unor „elemente antistatale“), încercând sã-l determine s-o elimine definitiv pe Filofteia; tot la un ºantaj voalat ºi la alte tertipuri apeleazã ºi Har ca s-o þinã aproape (o lasã sã creadã cã a ucis-o pe Filofteia, trimite poliþiei o anonimã din partea unei alte „martore“ care o indicã drept autoarea accidentului). Înscenãrile ºi ºantajul sunt instrumentele privilegiate ºi „rafinate“ pentru satisfacerea dorinþelor: Silvia, nevasta lui Har le utilizase în cariera universitarã, Olga, fiica ei, în ascensiunea politicã. Nu lipsesc însã nici soluþiile extreme. ªantajat de Stela sã-i lase apartamentul dãruit cândva, Hodja, patronul ei incendiazã rulota. Romanul devine, spre final, un adevãrat thriller. Har moare, Stela rãmâne mutilatã (dar cu o locuinþã de la Har), Hodja sfârºeºte sfârtecat de elicea vaporului, iar Dolofan Iancu, tatãl Filofteiei înspãimântã insula cu crimele lui în serie.

Dincolo de intriga senzaþionalistã ºi hiper-ramificatã (sex, ºantaj, crime ºi amoruri), Mircea Sãndulescu reuºeºte sã creeze, prin atmosfera din insulã ºi prin locuitorii ei (constanþi ori temporari), un univers artistic aparte ºi câteva personaje memorabile, individualizate mai ales prin regimul obsesiilor sau al fantasmelor care le consumã ºi le tiranizeazã, aruncându-le în ridicol, în ilar ºi îndeosebi în tragi-comic. Bãtrânul Har viseazã cioranian la Renaºterea României (ratatã de fostul dictator), recitã poeziile lui Mãr plângând sau prestând voios sexual, în timp ce Stela numãrã în gând sau analizeazã albinele de pe luminatorul rulotei (de altfel, una dintre cele mai importante surse ale comicului este contrastul dintre acþiunile / discursul „eroilor“ ºi gândurile lor); Stela e o „artistã“, la barã, în pat ºi în planificarea distrugerii „balaurilor“ care vor sã-i rãpeascã libertatea, apartamentul, liniºtea; Petru Dindãrãt, Micul Cãpitan al vaporului care face ruta oraº-insulã trãieºte extazuri religioase autoflagelându-se cu biciul ºi nutrind s-o aducã ºi pe Stela în slujba Marelui Cãpitan-Dumnezeu; locotenentul Damocles satisface erotic, dar imaginar toate femeile tomnatice ºi veºtejite ale insulei; cãpitanul Patruochi e terorizat de gândul cã Nuria îl încornoreazã; Iancu, torturat toatã viaþa de incertitudinea paternitãþii ºi de bastonul de detectat aur al nevestei, se trezeºte bântuit de fantasma „criminalã“ a decedatei Poldi. La fel de insolit, tot din sfera „râsu-plânsu“ este ºi grupul „bocetualistelor“ (sinistrate trãind acum în rulote): Salcie, Paloma, Marusea ºi Colivia (ca ºi la Caragiale, numele personajelor reprezintã o altã sursã de comic), plus textierul firmei Suplis (de prestat „bocetuale“), fiul Salciei, poreclit Ceofi sau Dus-Întors, schizofrenic, voyeur-onanist, hrãnindu-ºi viciul erotic cu multã hãrnicie, dar sensibil ºi generos, delicat ºi inteligent, în ciuda perversitãþii lui inofensive. Salcie, afaceristã ingenioasã speculeazã orice prilej de a stoarce bani, iar „tranzacþiile“ cu Dus-Întors au un haz nebun prin absurdul lor: mama se angajeazã sã i-o vâre pe Paloma în pat, convingând-o cã sperma lui „auriferã“ îi va vindeca ovarul „melancolic“, fiul trebuie sã se recompenseze în ani de servicii ºi, în plus, s-o plãteascã pentru cã i-a dat naºtere, nebunie º.a. (dincolo de orice interes financiar, Salcie nu ºtie cum sã-l protejeze altfel pe Ceofi, decât încercând, prin orice mijloace, sã-l þinã lângã ea). Aºteptându-l pe Gogu, care reparã catedrale în Spania ºi-i scrie e-mail-uri despre Stupoare, colegul de schelã, Paloma urmeazã „tratamentul“ cu radiaþii aurifere în fosta carierã, indicat de Durdulia, ºi moare de cancer ovarian în braþele lui Dus-Întors, cu pãrere de rãu cã nu s-a bucurat de „aurul“ din dragostea lui.

Un loc bun sã te sinucizi este o „comedie“ neagrã, umorul învãluind toate derapajele personajelor, de la cele „curat“-nevinovate (sexuale ori de genul „rocadei“ mierii înfãptuite de cãtre Har pentru iluzionarea Silviei cã stã la rulotã sã practice apicultura) pânã la cele inacceptabile, ca mârºãvia ºi crima. Umanitatea din insulã, prin exuberanþa ei pãcãtoasã, prin tragismul disimulat în derizoriu, prin violenþa pasiunilor ºi duioºia ascunsã, prin fascinaþia fantasmelor ºi „scãlãmbãiala“ absurdã aminteºte pe undeva (chiar dacã lipseºte dimensiunea fantasticã) de pitorescul balcanic ºi de nebunia lumii din filmele lui Kusturiça. Dincolo de micile excese (precum perspectiva narativ-psihologicã a dihorului Surulo, de pildã), Mircea Sãndulescu scrie un roman savuros, cu o materie epicã densã ºi spectaculoasã, în care analiza psihologicã se împleteºte armonios cu descrierea realistã a societãþii româneºti postcomuniste cu toate hibele ei: prostituþie, corupþie, sãrãcie, machiavelism politic etc. (dar ºi cu trimiteri la abuzurile dictaturii de dinainte de ’89).

În ciuda oglindirii atâtor rele ºi nimicnicii, Un loc bun sã te sinucizi se remarcã mai ales prin viziunea sa oximoronicã, ºi veselã ºi tristã, asupra vieþii înþelese ca dar ºi ca pierdere simultanã, ca „dus-întors“, viziune sintetizatã în „filozofia“ „idiotului“ candid ºi nãstruºnic, Dus-Întors: „Dumnezeu a fãcut ca lumea sã fie cu dus-întors. De pildã, ne dã totul ºi dupã aceea ne face sã murim ºi astfel ne ia totul. Un fel de a zice: Duceþi-vã la viaþã! ªi apoi: Întoarceþi-vã de la viaþã! Fiecare zi de viaþã pe care þi-o dã e în acelaºi timp o zi din viaþã pe care þi-o ia“.