Robert Şerban este unul dintre cei mai energici jurnalişti culturali de azi şi un poet vivace. De aceea, nu este de mirare că a acceptat să participe la un experiment neobişnuit: un performance poetic de opt ore, numit „Ziua de lucru a poetului”, eveniment care a avut loc în cadrul Festivalului Baroque II Urban, organizat de Galeria Meta Spaţiu din Timişoara. În spaţiul Galeriei Pygmalion, pe 12 octombrie 2019, de la ora 10, Robert Şerban a scris pe o bobină de hârtie Poemul curcubeu, intitulat aşa datorită folosirii cariocilor colorate, „pentru că poezia nu e monocromă, ci e (şi) un joc ce are nuanţe şi culori diferite”. În treacăt fie spus, procedeul scrisului în culori diferite îl ştim din Thalassa lui Macedonski.

Experimentul a fost o provocare, un pariu cu sine însuşi (prilej de a-şi testa puterea de a scrie multe ore încontinuu), având, deopotrivă, mobiluri serioase („am vrut să arăt că scrisul implică rezistenţă, concentrare de durată, acuitate, energie”) şi efecte ironice („Metri de poezie?! Performance-ul avea şi un substrat de zeflemea: se scrie enorm, arta a ajuns să fie aproape orice are chef oricine să o numească astfel. Orice glumă, însăilare, mâzgăleală are toate şansele să fie acceptată ca artă. Şi eu mi-am asumat riscul unui fiasco”). Din fericire, Robert este un poet veritabil, iar rezultatul actului performativ, devenit acum o plachetă tipărită, unul lăudabil. El dovedeşte, o dată în plus, calităţile autorului: spiritul ludic, spontaneitatea, inspiraţia, dar şi inteligenţa artistică, ştiinţa construcţiei, tehnica poeziei.

Poemul curcubeu este un „scurt metraj” autobiografic, în stil autenticist, un poem al formării, din copilărie până la stagiul militar, pragul maturizării coincizând cu Revoluţia din 1989. Tranzitivitatea versurilor se combină cu notele de umor, ironie şi auto-ironie care pigmentează amintirile din „epoca de aur”. În acest fel, perioada cenuşie a comunismului târziu, cu penuria bine cunoscută, se nuanţează surprinzător, aşa cum apariţia neaşteptată a unui buchet de baloane colorate ar înviora un peisaj deşertic. Poemul curcubeu este Nuovo Cinema Paradiso al lui Robert Şerban (poetul a publicat cândva şi un volum cu titlul Cinema la mine-acasă), nu numai pentru utilizarea unei tehnici cinematografice a evocării, ci şi din punctul de vedere al similitudinii tematice. Pelicula lui Giuseppe Tornatore, un film Bildung, autoreferenţial, prezintă copilăria şi adolescenţa îndrăgostirilor lui Salvatore, un puşti sărac din Sicilia de după Al Doilea Război Mondial, fascinat de cinematograf, care va ajunge un regizor faimos. Robert Şerban, şi el scriitor consacrat acum, îşi rememorează anii formării şi ai flamelor amoroase iscate de literatură şi de fete. Pe fondul raţionalizării consumului şi al întreruperii electricităţii din era Ceauşescu, la flacăra lămpii cu gaz de la bunici, Robert se îndrăgosteşte de literatură (citit şi scris). Dragostea aceasta, hrănită de biblioteca tatălui (precum rolele de film ale lui Alfredo, tatăl de împrumut al lui Salvatore, au stimulat pasiunea cinematografică), se va transforma într-o iubire durabilă, de-o viaţă, spre deosebire de efemerele înfierbântări puberale faţă de genul feminin, uitate cu trecerea vremii: „cu cât creşteam cu atât se lua curentul mai mult/ iar imaginaţia mea n-aducea în cameră/ doar fete de clasa a XII-a/ ci şi arme sofisticate cu infraroşu/ cu care îl ţinteam pe nea Nicu în căciula lui de astrahan/ frigul te face neînfricat/ iar întunericul invizibil/ şi grozăvia era că îl omoram pe Ceauşescu/ chiar cu armele lui/ doar că eu scriam poezie/ iar crima rămânea în mintea mea lucidă şi rece/ n-o puteam coborî-n inimă/ nici n-aveam loc/ acolo era doldora de Dane Aline Cosmine Ane Mariane/ Sorine Corine Monici Cristiane Camelii Irine Oane/ Carmene Felicii Loredane Patricii Laure/ stăteau claie peste grămadă/ se păruiau se zgâriau îşi scoteau ochii/ încât uneori trebuia să intervin cu câteva versuri/ ca să aduc pacea”.

Poemul curcubeu este, în acelaşi timp, grav şi glumeţ, melancolic şi amuzant, un mini-ciné-verité poetic, care arată adaptarea cu succes a lui Robert Şerban la constrângerile unui experiment inedit.