| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede George VulturescuViespe de grotă (fragmente) Motto: La Turnu, sub munţii Coziei, în stâncile de pe malul Oltului se află chiliile sihaştrilor Daniel şi Misail. Pe urmele lor, în grote uitate, osârdia acestor rânduri. 1. În dimineaţa aceasta a intrat în grotă nu există drumuri până la grotă şi nici mai departe depărtează-te, străinule, depărtează-te, în urma săgeţii e ochiul şi mâna şi arcul trăgătorului în spatele celui care intră în grotă e ochiul cu cenuşa macilor văzuţi pe morminte sub calota creierului său duce o grotă despre care nu ştie nimic (cum pasărea poartă oul de care se goleşte în cuib) o grotă mai mare decât cea în care intră acum care s-a săpat singură în noaptea creierului său în amiaza cărnii sale 2. - Nu sunt trepte de piatră cele pe care păşesc astăzi, Misaile. Ci sunt rugăciunile tale atârnând împietrite, una de alta, cu care te-ai agăţat de abis. Acum urcăm pe ele cu dexteritate: (sunt balustrade de fier pe margini plătite de municipalitatea Râmnicului) la poalele grotei tale s-au ridicat ziduri bogat împodobite în care călugări robuşti vând fotografii şi stabilesc noi preţuri de intrare: ghiftuiesc hăul ei cu larma noastră. Şiruri de oameni forfotesc spre chiliile de piatră. Nenumăraţi sunt cei care coboară spre maşinile din parcare: unul vrea să ajungă la târfa cea mai scumpă din oraş; altul se grăbeşte spre tribuna Academiei; o femeie duce o năframă cu care a atins moaştele din raclă Mă reazim de pereţii reci ai grotei şi privesc în vale: văd lupii pe care i-ai văzut în iernile când şficuia zăpada sau i-am adus cu mine să-i eliberez din găvanele ochiului? 31. Misail: Dacă auzi chemarea unei vrăbiuţe, nu mai regăseşti pacea dinainte * Mie nu-mi iese, al dracului, să stau într-o grotă crăpată în peretele de stâncă de pe malul Oltului şi să nu am ochii ciuruiţi de imagini: vrăbiuţele pot ciuguli libere lăstarii de pe crengile lor Nici hârtie de scris nu mai am de trei zile am început să răzuiesc literele dintr-o biblie veche ca să pot scrie: mai este întotdeauna cineva mergând alături de tine ** Tu ai rugăciunea, Misail, eu am pus totul în versuri materia umană în suferinţă drept tocătură *** în grota alăturată zornăie o mână de oase: cioturile tăcerii dau lăstăriş trebuie să cobori din grota de la Turnu în grota lumii, Misaile numai aşa poţi să le uneşti una cu alta numai aşa îl poţi îngropa pe Iisus în fiecare grotă care hăuie goală sub calota de os a frunţii pe care o plecăm spre ţărână ___________ * Sf. Antonie, Eremitul ** T.S. Eliot Tărâmul pustiit, V, Ce spune tunetul *** Marta Petreu O zi din viaţa mea fără durere
O procesiune neagră este scrisul: literele trec dintr-un cuvânt în altul lampada vitae**** - hăuie ca nişte coji goale. Ca şi eremitul, trecând din chilia sa în grota lumii, este Scribul s-a îngropat prin silabe şi litere pentru simţirea care întoarce spre sine toată puterea minţii din noi ***** Am pus totul în versuri după cum e scris ale tale dintru ale tale ţie ţi-aducem de toate şi pentru toţi dar dacă lui Dumnezeu nu-i spun nimic, versurile, îmi las ochii ciuruiţi de imagini vrăbiuţele pot ciuguli libere lăstarii de pe crengile lor ___________ **** Lucretius De rerum natura (torţele vieţii ) ***** Maxim Mărturisitorul - Ambigua 32. (Pietrele grotei spun altceva) O parte din mine crede: grota e un lupanar al amintirilor piatra pereţilor nu le poate opri dansurile deocheate; lumânarea de seu nu le poate deforma fugarele contururi; rugăciunea mea se caţără speriată pe firide ca un păianjen altceva spune, pe altcineva caută Cealaltă parte un ochi?- din mine vede vrăbiuţa care s-a oprit pe piatra de la intrare - Fă-ţi altundeva cuibul, hârşti! streaşina casei copilăriei e în fundul ochiului acolo Dumnezeu învaţă cucuvelele să ne silabisească numele: Misail! Daniil! 33. Noaptea n-am cu ce astupa intrarea-n chilie: fac semnul crucii cu o piatră de calcar pe piatra grotei ca să oprească diavolii iar pentru fiarele nopţii proptesc cuţitul între două pietre cu lama ascuţită în sus ... În vis mi-a apărut din nou vecina Alesia: a intrat în grotă şi urma de calcar a crucii s-a gudurat în sus pe genunchii ei goi. - Ai grijă, am strigat, ai grijă, ca atunci în pădurea Nicoreţilor când o protejam de spini iar ea a dispărut chicotind Dimineaţa pe prag era o vulpe sfâşiată: sângele i se scursese pe crevasele stâncii în jos. Am şters cuţitul de blana ei şi am aruncat-o furnicilor de pe răzor Doamne, m-am gândit, atunci când mi se vor spăla oasele (după vreo 10 ani) pe ele nu va rămâne nici o picătură de sânge vor luci precum lama cuţitului 34. Întunericul grotei e chiar pe pielea ta ca un lanţ pe care sângele beregatei îl face cald, cald Seul lumânării înteţeşte doar căldura umbrelor din literele cărţii de rugăciuni litera nu ia formă până nu i-o dau ochii tăi dar ochii tăi nu sunt doar un sac în care ai mutat ceaţa lumii în umbrele grotei la fel precum vântul într-o tijă uscată de trestie aerul din grotă se-nfioară la fel precum sticlesc în huceaguri ochii lupilor pâlpâie acum lumânarea nu-mi e de nici un folos când vine îngerul: îl văd în fiecare noapte trecând obosit de propria imagine descojită de aerul grotei precum pielea căprioarei printre ramurile de mărăcini pe palida-i frunte sticleşte un ochi de cucuvea găvanele lui par urechile unui ac prin care trece un şir de cămile purtând între cocoaşe cufere grele aerul grotei nu poate fi transportat în cufere precum sarea, îngere, hai, opreşte-te, îi zic, şi vorbeşte-mi despre soarele negru l-am putea picta împreună pe pereţii grotei: ornamentele nu însufleţesc oare imaginea? îngerul încuviinţează şi întinde degetele dar ele trec prin piatra grotei trece şi ochiul lui de cucuvea în cealaltă grotă de sub calota creierului meu ea nu are aer ci numai imagini limpide în care pieliţa lui se decojeşte ca şi bulbii în luturi Misail: Cine vede soarele negru al grotei vede cum scâteiază Cel fără de Scânteie şi arde Cel fără de jar lumânarea pâlpâie încă în firida chiliei precum sticlesc ochii lupilor sub pleoape, ochiul meu pândeşte întors şi ateu* ___________ * Versuri de M. Eminescu 35. Misail: Inima ta nu trebuie să se teamă de grotă: cum păstrează scoica vuietul mării aşa păstrează în firidele ei secrete fagurii cu sunetele lumii Ştiu, Misail, am stat doar cu mintea în grotă sacerdotium non est otium* nici poezia nu este un răgaz fiecare literă are grota ei ascunsă în care se retrag sunetele precum fiarele muribunde în adâncul sihlelor Misail: Nici ochii tăi nu trebuie să se teamă de pereţii grotei: tăcerea lor zgrunţuroasă nu e mai mult decât sunt pe ogor bulgării înaintea plugului. Agoniseala ta nu e mai mult decât munca în lutul grădinii Rugăciunea nu este un răgaz Soarele este încă deasupra, ori dedesubt? Nu simţim noi deja ceva ca un suflu al vidului pe feţele noastre Nu s-a făcut oare mai frig Nu se abat oare nopţile asupra noastră, din ce în ce mai multe nopţi?** Nici poezia nu este un răgaz: Razele grotei de sub calota craniului meu sunt mai mult ale grotelor din literele ei în care se mistuie razele Ochiului de Cucuvea care vede cu toate grotele ... Misail: N-ai citit: veghează Veghea ţine în cerc firul orelor, rânduiala anilor şi a lumilor *** - Ştiu, Misaile, am stat doar cu mintea în grotă Pereţii ei de tăcere au fost pentru mine pluş catifelat şi draperii colorate; au fost pânză de păianjen şi scândură de sicriu; i-am atins şi am simţit pielea lor de jivină a tăcerii ca un papirus pe care l-am umplut cu litere împăienjenite, ca nişte fluturi atraşi de lumină în razele grotei ochiul meu, Doamne, e o viespe de grotă care te extrage ca pe-o scânteie din cremenea stâncii 37. - Misail, încep să cred că grota e o erezie: am scrijelit pe pereţii ei semnul crucii ca o lovitură cu sişul drept în inimă dar substanţa pietrelor e vaierul nisipului o transcendenţă goală în care semnul crucii e o eclipsă ce dispare precum dispare forma marionetelor când se stinge lumina în sălile de bâlci Priveşti pereţii grotei - atât şi numai atât zi şi noapte cum ai privi cerul în apele unui heleşteu - nu cântă cocoşii dimineţii în piatră, Misaile, în locul lor se ridică în luciul stâncii draperii de cortine: albe sau negre marionetele se retrag brusc şi privirea ta se izbeşte de minereurile translucide ale pereţilor cum se izbesc vara rândunicile de geamul caselor împroşcând pete de sânge, resturi de pene şi măruntaie Altădată, Misail, auzi vaierul nisipului cum dezghioacă coaja pietrelor şi iese precum puii clociţi în ouăle de şarpe limbile lor trec limpide pe trupul tău, (cum trece lumina prin peliculele de celuloid) pe fâşiile cărnii tale imprimate cu chipuri şi clipe, cu obiecte şi mirosuri, cu plante şi cuvinte Acum le priveşti cu încetinitorul: nu există filtre pentru credinţă, Misail grota te poate ajuta să-ţi găseşti doar propria substanţă carnea cine e mai mort şi cine e mai viu: trupul tău ulcerat sau piatra pereţilor? Îmi văd până şi colile de hârtie pe care am scris semne arăbeşti, cuneiforme sau cruci, cuvinte eretice literele lor aleargă acum bezmetice ca nişte termite spre coceanul de măr pe care l-am aruncat în grădină cu mulţi ani în urmă saltul meu mortal e de la literă la literă, Misail, sau de la literă la cruce? Mai văd şi praful de pe uliţa copilăriei şi picioarele lui Iisus călcând prin el singuratic nu-şi poate smulge picioarele din frica ta noroioasă prin care calcă prelungindu-şi încă chinurile morţii în timp ce tu stai în spatele geamului aşteptând colindătorii Acum pereţii grotei sunt o hemoragie neagră din toate literele mele scrijelite cresc spini negri nici un cocoş nu vesteşte zorii cu gura pietrei bezmetica alergare a termitelor nu va răsuna niciodată ca un cor de biserică scrisul, Misail, e grota mea de spini |