Patronul cizmarilor, celebrat încă din Evul Mediu, sfîntul Crispin.
*
Şi dacă pentru mulţi comunismul a devenit un fenomen atît de fascinant, e din cauză că alcătuieşte cea mai puternică materializare de pînă acum a intelectualităţii e ca şi cum formulele magice ale celor mai luminate spirite ar fi scos în cele din urmă din neant o forţă socială, alcătuită din oameni, capabilă de o acţiune concretă. Acest lup trebuia scos din pădure, e vorba acum să nu ne înfulece. În Mascolo e incarnată drama intelectualităţii care a zămislit comunismul, pentru ca apoi să se lase devorată de el. În această idee apare jocul a două elemente, ambele într-o stare de maximă tensiune şi care se exclud reciproc: putere şi slăbiciune. Aici probabil se află cheia enigmei motivul pentru care această idee apare totodată morală şi imorală, înţeleaptă şi absurdă, lucidă şi beată. Ideea, aşa cum am spus după ce a sfărîmat vechea ordine metafizică s-a pomenit faţă în faţă cu lumea. Se părea că este o lume extraordinar de uşor de stăpînit, deoarece dispăruseră toate frînele care opreau ideea, ea devenind unicul arbitru al realităţii. De aceea Mascolo s-a simţit stăpînul lumii (de aici mîndria şi sentimentul de putere pe care o degajă cartea lui). Dar pe de altă parte, atunci cînd Mascolo, de la înălţimea unde se afla, a cuprins cu privirea întreg universul, acesta i s-a părut atît de uluitor de mare în diversitatea sa şi de inepuizabil în mişcarea sa, încît el, acest stăpînitor, s-a simţit pierdut, iar ideea lui a început să gîfîie de spaimă (de aici panica din cartea lui). În clipa cînd Mascolo şi-a desprins privirile de univers pentru a se confrunta cu ideea proprie, s-a pomenit în ghearele aceleiaşi contradicţii. (Witold Gombrowicz).
*
Porneşti de la cotele minimale nu neapărat pentru a le atinge pe cele maximale, ci pentru a preţui cum se cuvine cotele minimale.
*
Ratarea: situaţia în care, neputînd rămîne pe direcţia de înaintare intimă, devii fără voia ta un Celălalt.
*
A-ţi face prieteni e o ocupaţie de ţărani, a-ţi face duşmani e o ocupaţie de aristocraţi (P. Bardotto).
*
Abolirea regulilor (o structură a finitului) deschide drumul infinitului. Tranziţia de la clasicismul grecilor antici la modernism, adică de la spaima lor de infinit (apeiron) la cultura nonşalantă a acestuia.