Scriptor. Pentru a se simţi original intră succesiv în pielea stilistică a mai multor confraţi foarte deosebiţi între ei.
*
A trăit toată viaţa în inconfort, în improvizaţii, în provizorat. Acum scrie dobîndind simţămîntul consolator că nici n-ar fi putut trăi altminteri.
*
Durerea: o tăcere care vrea, după împrejurări gradate, să vorbească, să strige, să urle.
*
Cîinele sare la pieptul stăpînului, cu un fel de bucurie şi afectare sau entuziasm. Celebrează această prezenţă divină şi există admiraţie, dragoste, devotament, dăruire, invitaţii la a te juca, a comanda în această privire de încredere a sa, de sclavie şi de iubire. Ce vede cîinele în om pentru a face din el un cult, uneori în ciuda faptului că nu este întotdeauna bine tratat? Mă gîndesc la fidelii, la soldaţii lui Napoleon, la istorie. Această nebunie a dăruirii de sine ne face să concepem multe evenimente. Dumnezeu. (Valéry).
*
Dacă scriind despre sine, X îşi etalează vanitatea, avem a face nu cu o confesiune, ci cu un proces verbal al relaţiei sale cu propriul eu.
*
A.E.: Ne devastăm unii pe alţii scriind, ne devastăm unii pe alţii citindu-ne. Uneori surîzători.
*
Scriptor. Azi totul pare în ordine în programul tău, dar pînă cînd? Pînă în momentul în care va sosi o solicitare, îndemnîndu-te să fii empatic cu obiectul său, oricare ar fi acesta. Selecţia e a vieţii înseşi.
*
Pentru a ajunge la expunere mai clară a relaţiilor dintre poet şi trecut: el nu poate nici considera trecutul ca o bucată amorfă, ca o masă nediferenţiată, nici nu se poate forma exclusiv după una sau două preferinţe personale sau după o singură perioadă aleasă de el. Primul caz e inadmisibil, al doilea e o importantă experienţă de tinereţe, al treilea e un adaos plăcut şi foarte indicat. Poetul trebuie să fie conştient de curentul principal, care e departe de a curge întotdeauna pe vadul marilor reputaţii. Poetul trebuie să fie pe deplin conştient de faptul evident că arta nu devine niciodată mai bună, dar că materia artei nu e niciodată exact aceeaşi (T. S. Eliot).
*
Scriptor. Ai datoria de a scrie ori numai dreptul de a scrie, precum cel de a ieşi la vorbitor al unui captiv?
*
Un amurg de iarnă atît de intens în dezolarea sa plenară, încît încălzeşte filele cărţii pe care o citeşti acum.
*
Despre Mallarmé: În poezie a făcut puţin sau nimic şi exercită în calitate de om care promite un nu ştiu ce, pe care el îl numeşte poezie (Croce).
*
N-am putea avea în vedere un prezent-trecut sui generis al trecutului? Un trecut care se petrece în continuare?
*
Muzeul Carnavalet, cel mai vechi din Paris, şi-a redeschis porţile la finalul lunii mai, după peste patru ani de campanie de renovare «titanică» a clădirii emblematice situate în centrul capitalei franceze. Pentru renovarea întregului edificiu, închis începînd din octombrie 2016, au fost necesari 58,3 milioane de euro. Deschis în 1880, muzeul din arondismentul 3 găzduieşte un număr de aproximativ 625.000 de lucrări care relatează istoria Parisului, din preistorie pînă în prezent. (
) Printre operele de artă expuse multe dintre acestea scoase pentru prima dată din depozite se numără tablouri, casete cu produse de înfrumuseţare, servicii de ceai folosite de Napoleon, primele fotografii ale Turnului Eiffel, monede de aur din secolul al II-lea î.e.n., dar şi o canoe din Neolitic şi un gargui din secolul al II-lea de pe Catedrala Notre Dame (Historia, 2021).
*
Te afli într-o carlingă în zbor, dar ai uitat cînd ai plecat şi cînd trebuie să ajungi la destinaţie.
*
Evoluţie. Nu tristeţea e acum dureroasă, ci lipsa ei. Golul ce-l lasă şi pe care nu poţi să-l mai umpli cu nimic.
*
Senectute. Atît de înstrăinat de propria-i viaţă, încît aceasta i se pare, în unele clipe, o lentă, aproape rezonabilă sinucidere.
*
Natura care a stabilit diferite grade de putere şi de slăbiciune printre oameni, a egalat adesea slăbiciunea şi forţa, prin disperare (Montesquieu).