Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Pagini de jurnal (46)

        de Gheorghe Grigurcu

Sînt şi zile bune. Tristeţea faţă de tine însuţi poate fi serios amendată graţie micilor, inopinatelor dovezi de încredere fie şi în circumstanţe aparent mai puţin semnificative, venite din partea aproapelui. De pildă azi, 5 iunie 2012, un poet de bună calitate mi-a dat un telefon spre a-mi citi ultimul său poem, iar un  autor de aforisme, de bună calitate la rîndu-i,  spre a-mi împărtăşi ultima sa cugetare…

*

„Între persoane aflate mereu alături, ura şi dragostea sporesc necontenit: în fiecare clipă se găsesc motive de-a se iubi sau a se urî înfocat” (Balzac).

*

Pavel Chihaia are o voce izbitor asemănătoare cu cea a lui I. Negoiţescu. Cînd îmi vorbeşte la telefon, mi se pare că e însuşi Nego de dincolo de mormînt.

*

O dimineaţă solar debordantă, de început de vară. Eu, mahmur, ascult cum o pasăre aflată pe un copac din faţa ferestrei mă cheamă insistent în universul său de bună seamă lipsit de vin.

*

Luciditatea: forma ordonată, înarmată a scepticismului. Un scepticism în stare de defensivă. Cum o trupă în stare de luptă.

*

Nimic din ce e trăire nu e iluzoriu. Chiar şi starea drogatului e viaţă cu drepturi depline. Din păcate.

*

 „În viaţa religioasă a creştinului ortodox accentul cade nu atît pe naşterea şi patimile lui Isus Cristos, cît pe învierea Lui, nu atît pe piedicile ce trebuie învinse pe calea credinţei, cît pe renunţarea spontană la bunurile acestei lumi în condiţiile beatitudinii cereşti. Smerenia, îndurarea sînt desigur tot ce poate fi mai creştin în morala creştină, dar pentru a încerca să zideşti cetatea lui Dumnezeu pe pămînt e nevoie de alte virtuţi; să spunem, odată cu cinicul, că e nevoie de virtuţi capabile de compromisuri. E greu să-i socoteşti drept ideal creştin neîntinat pe cavaler, pe curtean, pe omul de lume, şi cu atît mai puţin pe cel mai puternic dintre ei, pe gentleman, dar rolul lor în istoria edificării societăţilor care le-au dat naştere a fost imens, în vreme ce în Rusia bătrînul sfînt, veşnicul pelerin, nebunul din iubire de Dumnezeu, deşi participă nemijlocit la spiritul Evangheliei, nu prea contează în viaţa istorică a ţării lor. Resemnarea aceasta, faptul de a nu face nimic, cînd poţi face totul, acest dispreţ pentru orice bine care nu e binele suprem sînt pentru Rusia un izvor de măreţie şi, totodată, o cauză de pierzanie” (Wladimir Weidlé).

*

Cine afirma, pe bună dreptate, că a fi cult nu înseamnă a avea un număr vast, dar inevitabil limitat de cunoştinţe, ci a şti unde să le cauţi pe cele de care ai nevoie? Cine l-ar mai putea lua în serios acum, în era inflorescentă a internetului?

*

Viclenia trufaşă a celor care mă văd ca pe un ins „cu capul în nori”, crezînd că oricînd mă pot trata cu un fel de căinare condescendentă. „Vai, cum puteţi fi atît de naiv în treburile astea ale ţării!”, nu ezită a-mi spune unul din isteţii tagmei, cu toate că i-am dat vreo două din cărţile mele de „politicale”…

*

Una din ironiile sorţii. Uiţi în ultima vreme doar ceea ce e mai important. Detaliile de nimic, în schimb, se ţin ca scaiul de tine.

*

Din înţelepciunea unui faimos „hasid”, Rabbi Nahman din Vraţlav, menţionat de N. Steinhardt: „uşor îi este omului a renunţa la cele esenţiale ale vieţii, dar nu la micile ei dulceţi. De acestea, măcar în cantităţi infime, are neapărat nevoie”.

*

O vorbă auzită la local: „dă-mi, dragă, o sticlă de bere cu aripi!”.

*

Sublima ignoranţă a unor elevi de liceu actuali. Fiind vorba, la o lecţie, despre Basarabia, unul dintre ei l-a întrebat pe profesor: „Unde se află Basarabia asta, în Transilvania?”.

 

© 2007 Revista Ramuri