Pagini de jurnal (46)
de Gheorghe Grigurcu
Sînt şi zile bune.
Tristeţea faţă de tine însuţi poate fi serios amendată graţie micilor,
inopinatelor dovezi de încredere fie şi în circumstanţe aparent mai puţin
semnificative, venite din partea aproapelui. De pildă azi, 5 iunie 2012, un
poet de bună calitate mi-a dat un telefon spre a-mi citi ultimul său poem, iar
un autor de aforisme, de bună calitate
la rîndu-i, spre a-mi împărtăşi ultima sa
cugetare
*
Între persoane
aflate mereu alături, ura şi dragostea sporesc necontenit: în fiecare clipă se
găsesc motive de-a se iubi sau a se urî înfocat (Balzac).
*
Pavel Chihaia are o
voce izbitor asemănătoare cu cea a lui I. Negoiţescu. Cînd îmi vorbeşte la
telefon, mi se pare că e însuşi Nego de dincolo de mormînt.
*
O dimineaţă solar
debordantă, de început de vară. Eu, mahmur, ascult cum o pasăre aflată pe un
copac din faţa ferestrei mă cheamă insistent în universul său de bună seamă
lipsit de vin.
*
Luciditatea: forma
ordonată, înarmată a scepticismului. Un scepticism în stare de defensivă. Cum o
trupă în stare de luptă.
*
Nimic din ce e trăire
nu e iluzoriu. Chiar şi starea drogatului e viaţă cu drepturi depline. Din
păcate.
*
În viaţa religioasă a creştinului ortodox
accentul cade nu atît pe naşterea şi patimile lui Isus Cristos, cît pe învierea
Lui, nu atît pe piedicile ce trebuie învinse pe calea credinţei, cît pe
renunţarea spontană la bunurile acestei lumi în condiţiile beatitudinii
cereşti. Smerenia, îndurarea sînt desigur tot ce poate fi mai creştin în morala
creştină, dar pentru a încerca să zideşti cetatea lui Dumnezeu pe pămînt
e nevoie de alte virtuţi; să spunem, odată cu cinicul, că e nevoie de virtuţi
capabile de compromisuri. E greu să-i socoteşti drept ideal creştin neîntinat
pe cavaler, pe curtean, pe omul de lume, şi cu atît mai puţin pe cel mai
puternic dintre ei, pe gentleman, dar rolul lor în istoria edificării
societăţilor care le-au dat naştere a fost imens, în vreme ce în Rusia bătrînul
sfînt, veşnicul pelerin, nebunul din iubire de Dumnezeu, deşi participă
nemijlocit la spiritul Evangheliei, nu prea contează în viaţa istorică a ţării
lor. Resemnarea aceasta, faptul de a nu face nimic, cînd poţi face totul, acest
dispreţ pentru orice bine care nu e binele suprem sînt pentru Rusia un izvor de
măreţie şi, totodată, o cauză de pierzanie (Wladimir Weidlé).
*
Cine afirma, pe bună
dreptate, că a fi cult nu înseamnă a avea un număr vast, dar inevitabil limitat
de cunoştinţe, ci a şti unde să le cauţi pe cele de care ai nevoie? Cine l-ar
mai putea lua în serios acum, în era inflorescentă a internetului?
*
Viclenia trufaşă a
celor care mă văd ca pe un ins cu capul în nori, crezînd că oricînd mă pot
trata cu un fel de căinare condescendentă. Vai, cum puteţi fi atît de naiv în
treburile astea ale ţării!, nu ezită a-mi spune unul din isteţii tagmei, cu
toate că i-am dat vreo două din cărţile mele de politicale
*
Una din ironiile
sorţii. Uiţi în ultima vreme doar ceea ce e mai important. Detaliile de nimic,
în schimb, se ţin ca scaiul de tine.
*
Din înţelepciunea
unui faimos hasid, Rabbi Nahman din Vraţlav, menţionat de N. Steinhardt:
uşor îi este omului a renunţa la cele esenţiale ale vieţii, dar nu la micile
ei dulceţi. De acestea, măcar în cantităţi infime, are neapărat nevoie.
*
O vorbă auzită la
local: dă-mi, dragă, o sticlă de bere cu aripi!.
*
Sublima ignoranţă a
unor elevi de liceu actuali. Fiind vorba, la o lecţie, despre Basarabia, unul
dintre ei l-a întrebat pe profesor: Unde se află Basarabia asta, în
Transilvania?.
|
|