Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Pagini de jurnal (50)

        de Gheorghe Grigurcu

Ca să înţelegi simplitatea, îţi trebuie o vocaţie anume. Sau, ca o compensaţie ultimă, senectutea.

*

A iubi: doar a privi în urmă.

*

Contemplaţia: estetismul uimirii.

*

Contemplă, şi s-ar putea să auzi muzica sferelor. Scrie, şi, vai, vei auzi doar glasul propriului tău scris.

*

Scrisul nu e viaţă. E doar un certificat al vieţii eliberat cu exigenţă de instanţa birocratică a lui Dumnezeu.

*

„Chiar şi la fiinţele superioare, în clipa cînd par că plutesc cu tine deasupra vieţii, amorul lor propriu rămîne meschin” (Proust).

*

Limitele poruncesc altor limite. Se străduiesc a le limita.

*

Ţi se pare un om inteligent cel ce-ţi spune lucruri la care te aştepţi, într-o combinatorie la care nu te aştepţi.

*

„Ca s-o remarci, o morală trebuie să se afle în contradicţie cu ce simţi şi faci şi trebuie să zacă mult în tine pînă-şi găseşte prilejul, pînă se-ncumetă deodată să acţioneze” (Elias Canetti).

*

Pragmatismul actual care tropăie în domeniul inteligenţei. Inefabilul acesteia, ca şi al poeziei, e alungat, astfel încît insuficienţa i se poate constata chiar în comentariul ce i se consacră. Simplu ca bună ziua: inteligenţa ar fi memoria plus rapiditatea execuţiei unor operaţii (un soi de prestidigitaţie, nu-i aşa?). Probă: „Nu mi-a fost… uşor să găsesc persoana cea mai inteligentă din lume. Am căutat după diverse formule: cel mai ridicat coeficient de inteligenţă, «campionul inteligenţei», «cel mai inteligent om din lume». Am aflat că există cineva, în New-York, cu un IQ de 228, şi că un jucător de şah, în Ungaria, a jucat la un moment dat cincizeci şi două de partide simultan, legat la ochi. O femeie din India putea calcula în minte radicalul de ordinul douăzeci şi trei al unui număr din două sute de cifre în cincizeci de secunde, iar altcineva era capabil să rezolve un cub Rubik cvadridimensional, deşi habar n-aveam ce mai înseamnă şi asta. Şi, desigur, existau o sumedenie de candidaţi mai mult decît evidenţi, din categoria reprezentată de Stephen Hawking. Toată lumea ştie că muşchii sînt mai lesne de măsurat decît creierele. În timp ce navigam pe Google, am descoperit un candidat straniu, cel puţin un fel de geniu trăsnit. Numele lui era Ben Pridmore şi putea memora ordinea exactă a 1.528 de cifre luate la întîmplare într-o oră şi pentru a-i impresiona pe aceia dintre noi care au înclinaţii mai umaniste - orice poem care îi era pus la dispoziţie (…) Omul ştia 50.000 de zecimale ale numărului Pi. Cum să nu-l fi invidiat? (Joshua Foer: Memoria inteligentă). Mă tem că dintr-un atare punct de vedere un Marcel Proust sau un Henri Bergson, un Thomas Mann sau un Heidegger ar şchiopăta rău de tot sub raportul inteligenţei…

*

Adorînd trecutul, trădează incapacitatea sa de-a muri.

*

Cînd începi prea de sus, există riscul să nu mai poţi coborî, să rămîi stînjenitor suspendat.

*

„Logica e tinereţea matematicii, matematica e maturitatea logicii” (Bertrand Russell).

*

Din torentul de stupidităţi, parcă mai alarmant ca oricînd, pe care ni-l înfăţişează textele de muzică uşoară, o mostră: „În loc să ne iubim/ ne purtăm ca doi anonimi”. Ce-o fi însemnînd „anonimi” în capul bietului textier? Probabil că numai aşa-zisele VIP-uri au dreptul la iubire (nu degeaba tabloidele şi aparatele de filmat le spionează viaţa de cuplu, luîndu-le drept elite).

*

„E plăcut să scrii fiindcă asta contopeşte cele două bucurii: a vorbi singur şi a vorbi unei mulţimi. Dacă ai izbuti să scrii fără nici o şersătură, fără să te întorci niciodată, fără să corectezi – ţi-ar mai place oare? Frumuseţea este să te şlefuieşti şi să te pregăteşti cu toată migala pînă ajungi să fii un cristal” (Cesare Pavese).

*

„Tu eşti pentru femeile pe care le iubeşti aşa cum este pentru tine una dintre femeile acelea care te plictisesc” (Cesare Pavese).

*

Decembrie 2013. În România ar exista 11 milioane de animale de casă, pentru care cineva a constatat (cum?) că s-ar cheltui peste şapte sute de mii de euro.

*

Cel mai bogat conducător de stat al planetei, întrecîndu-i chiar pe conducătorii unor ţări arabe, putrefiate de bogăţie, imperialul Putin. Ar deţine o avere de patruzeci miliarde de dolari.

*

Te pierzi doar atunci cînd nu găseşti la îndemînă dezamăgirea atît de familiară cum o batistă în buzunar, cînd ai ieşit în oraş fără ea.

*

E o zi pierdută aceea în care n-ai uitat nimic.

© 2007 Revista Ramuri