„Gândiţi-vă la tot ceea ce vă place.

Asta este Dumnezeu!

Dumnezeu este iubire!”

• Regia: Paolo Sorrentino

• Scenariul: Paolo Sorrentino, Stefano Rulli, Tony Grisoni, Umberto Contarello

• Distribuţia: Jude Law (Lenny Belardo), Diane Keaton (Sora Mary), Silvio Orlando (Cardinal Voiello), Javier Cámara (Cardinal Gutierrez), Scott Shepherd (Cardinal Dussolier), Ludivine Sagnier (Esther), Toni Bertorelli (Cardinal Caltanissetta), Cécile de France (Sofia), James Cromwell (Cardinal Michael Spencer)

• Muzica: Lele Marchitelli

• Imagine: Luca Bigazzi

• Montaj: Cristiano Travaglioli

• Decor: Laura Casalini (8 episoade)

• Costume: Luca Canfora, Carlo Poggioli (8 episoade)

• Producători: Jude Law, Ben Jackson

• Durata: sezonul 1/ 2017/ 10 episoade/ 46-60 min.

• Filmările au avut loc în studiourile Cinecittŕ/ Roma, (Italia), la Roma, la Veneţia, în Vatican, Piaţa San Marco din Veneţia

• Premiera mondială: 3 sept. la Festivalul de Film de la Veneţia, 2016; 21 oct.-18 nov. 2016

După capodoperele La grande bellezza (2013) şi Youth (2015), cel mai recent film creat de Paolo Sorrentino este The Young Pope/ Tânărul Papă (2016), o serie de televiziune în zece episoade cu un subiect puternic, care abordează o temă incomodă, dezvăluie universul bisericii, al Vaticanului, al clerului şi al misteriosului Pius al XIII-lea. Paolo Sorrentino a creat acest serial pe dualitatea dintre semnele existenţei şi semnele absenţei lui Dumnezeu. Este urmărită consecvent contradicţia dintre antic şi modern. Acest serial de zece episoade se converteşte într-un lungmetraj de zece ore, care tratează subiecte precum credinţa în Dumnezeu, pierderea credinţei şi lupta cu ispitele.

Straniu şi contradictoriu, cu ochi jucăuşi şi zâmbet cinic, frumos ca Adonis, Lenny Belardo a fost primul Papă american, ales de conclav. Personajul jucat de Jude Law este deosebit de provocator prin dualitatea compoziţiei: el este tânărul Lenny Belardo, care a fost părăsit de părinţi la poarta orfelinatului la o fragedă vârstă, dar suficient de mare pentru a-i reveni mereu în minte scena abandonului, devenind acum noul Papă, Pius al XIII-lea, carismatic şi extravagant, plănuind o revoluţie a Bisericii. Tânărul Pius al XIII-lea nu are păcate de mărturisit. Pentru câteva clipe se confesează spunând că nu crede în Dumnezeu. Se descrie înţelept, intransigent, iritabil, răzbunător şi cu o fabuloasă memorie. Tânărul Papă este arogant, imperativ, deloc şantajabil şi imprevizibil. Papa se consideră chipeş, refuză categoric orice formă de publicitate şi nu-şi arată chipul mulţimii. Papa joacă tenis, face gimnastică, joacă biliard şi meditează sub apă, face jonglerii cu portocale şi pare că singura lui slăbiciune mundană este plăcerea de a fuma. De-a lungul celor zece episoade, Papa este surprins fumând oricând cu o poftă insaţiabilă chiar în cele mai solemne momente, chiar în timpul rugăciunilor. Jude Law îşi construieşte personajul pe antinomia antipatic-simpatic, reuşind să penduleze desăvârşit între bine şi rău, între el şi menirea lui. Toată această zbatere a omului din spatele straielor papale devine emoţionantă. Remarcabilă este subtilitatea de a nuanţa malefic personajul, iminenţa păcatului devenind o certitudine. Însă nu păcătuieşte, dimpotrivă, începe să fie considerat alesul Sfântului Duh, un sfânt devenit un Papă ideal. Primul discurs al Papei este surprinzător, vindicativ şi inspiră teamă. Papa consideră că doar prin sacrificiu şi suferinţă îl găsim pe Domnul.

The Young Pope deschide subiectul delicat al homosexualităţii şi al pedofiliei din comunitatea religioasă a Sfintei Biserici Catolice. Fără excepţii şi fără ipocrizie, noul Papă dispune judecarea şi excomunicarea preoţilor cu astfel de înclinaţii sexuale şi interzice intrarea în cadrul Bisericii a altora asemenea lor. Înainte de a fi preoţi, cardinali sau papi, personajele sale sunt bărbaţi care au slăbiciunile sau virtuţile lor, sunt fragili şi nefericiţi.

Noul film al lui Sorrentino dezvăluie cu prisosinţă opulenţa şi luxul dintre zidurile Vaticanului. Cu precădere ironică este secvenţa pregătirii pentru apariţia Papei în Capela Sixtină: pe fundal se aude hitul Sexy and I know it (LMFAO), ca într-un magazin personal, Papa alege straiele, pantofii cu fir auriu, mănuşile şi podoabele pentru discursul către cardinali. Momentul culminant al punerii straielor este împlinit prin fixarea imensei tiare. Apoi fumează lin în ciripit de păsărele, în timp ce cardinalii îl aşteaptă nerăbdători. Chiar dacă acţiunea are loc în prezent, Papa Pius al XIII-lea îşi face apariţia cu sedia gestatoria,　tronul-lectică folosit de papi la ceremonialuri. Dezvăluirea unor practici de supunere a cardinalilor faţă de Papă ca suveran suprem creează secvenţe puternice: scena sărutului pantofului Papei, ca semn al obedienţei totale. Nimic mai arogant şi mai săltător de orgoliu decât aceste manifestări ale supunerii faţă de pontif.

Intriga subiectului este întreţinută de cardinalul Voiello (Silvio Orlando), omul din culise, a cărui diplomaţie trădează un tip duplicitar, cu vaste relaţii în interiorul şi dincolo de zidurile Vaticanului. Voiello adoră o echipă de fotbal, îngrijeşte noaptea un copil cu handicap, dar face şi demersuri murdare pentru a-l şantaja pe Papă. Conclavul pare a fi mafia bisericii. Uneori, Voiello se căieşte în rugăciune, îşi recunoaşte toate păcatele.

Pelicula lui Sorrentino surprinde sunetul grădinilor de portocali, cu freamătul rugăciunilor măicuţelor, în care se plimbă în voie un cangur, se destăinuie copilăria şi tinereţea Papei cu tot parfumul nostalgic al trecutului. Filmul abundă în situaţii comice, tratate cu ironie, aşa cum este cazul păstorului care vindecă mii de oameni datorită viziunii avute cu câţiva ani în urmă, când a văzut o lumină puternică răsărind din mijlocul turmei, apoi Fecioara Maria i s-a arătat în chip de oaie. O altă secvenţă comică se leagă de iscodirea dormitorului măicuţelor la ora somnului de amiază: Papa şi Gutierrez ascultă amuzaţi sforăitul măicuţelor. Şi genericul serialului este creat cu umor şi ironie: pe un ­loop　din All Along the Watchtower (Hendrix-Dylan), Papa Pius al XIII-lea se plimbă prin faţa unor picturi celebre (Adorarea păstorilor, Livrarea cheilor, Convertirea pe calea spre Damasc de Caravaggio, Stigmatele Sfântului Francisc). Spre final priveşte către cameră şi face cu ochiul, zâmbind complice, în timp ce în imagine apare o copie a instalaţiei La nona ora (1999), înfăţişându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea lovit de un meteorit. Instalaţia este semnată de Mauritio Cattelan, cunoscut pentru sculpturile sale satirice.

Ceea ce face recognoscibilă o peliculă semnată de Sorrentino este minunatul limbaj vizual, poetic, adesea hipnotic, dezarmanta acurateţe a imaginii semnate de Luca Bigazzi pendulând între real şi fantastic. Un alt motiv recurent este legat de scenografia filmului; şi aici Paolo Sorrentino se lasă sedus de opulenţa unor locaţii impresionante, somptuoase, simboluri ale arhitecturii Renaşterii şi dezvăluie cadre interioare şi exterioare spectaculoase, în perfectă consonanţă cu acest dialog al peliculei despre vechi şi nou. Spaţiile în sine devin motive recurente: dacă în Youth (2015) Piaţa San Marco din Veneţia este inundată, alunecoasă şi sclipitoare ca miss Univers care o traversează cu nonşalanţă, iar renumitul spaţiu este surprins într-o noapte a subconştientului lui Fred Ballinger, aici minunata Piaţă San Marco din Veneţia revine la fel de hipnotică, luminată într-o noapte a subconştientului Papei. Pinus pinea, unul dintre simbolurile Romei surprins în La grande bellezza, revine aici în grădinile plimbărilor Papei.