Roz bonbon Hotel

The Grand Budapest Hotel

•       Regia: Wes Anderson

•       Scenariul: Wes Anderson

•       Muzica: Alexandre Desplat

•       Distribuţia: Ralph Fiennes (Monsieur Gustave H.), F. Murray Abraham (Zero Mustafa - la bătrâneţe), Edward Norton (Inspector Henckels), Saoirse Ronan (Agatha), Adrien Brody (Dmitri Desgoffe), Willem Dafoe (J.G. Jopling), Jeff Goldblum (Deputy Kovacs), Jude Law (autorul - în tinereţe), Tilda Swinton (Madame D.), Harvey Keitel (Ludwig), Tom Wilkinson, Bill Murray (Monsieur Ivan), Tony Revolori (tânărul Zero Mustafa).

•       Durata:  99 min.

•       Pelicula a fost filmată în Germania, în special în Görlitz şi în alte părţi din Saxonia, dar şi la Studioul Babelsberg.

•       Premiera: The Grand Budapest Hotel a deschis Festivalul de Film de la Berlin, pe 6 febr. 2014.

• La Festivalul de Film de la Berlin a câştigat Ursul de Argint. 

Pelicula care a deschis Berlinala din 2014 este ultimul film al lui Wes Anderson, The Grand Budapest Hotel, o producţie impresionantă, cu un scenariu spectaculos, construit chiar de regizor, inspirat de romanele lui Stefan Zweig, Feriţi-vă de milă (1939) şi Fata de la oficiul poştal (1982). Filmul se deschide rapid precum un mille-feuille, dintr-o poveste în alta, dintr-un spaţiu în altul, din prezent către trecut şi iar în prezent, dintre paginile unui roman, până la prezenţa personajului-autor în film; jonglarea cu anii şi spaţiile diferite este rapidă şi constituie doar rama filmului. Din prezent, în 1968, apoi în 1932, pelicula conturează o lume fictivă, Republica Zubrowka, un stat alpin european, surprins într-un spaţiu emblematic pentru gloria interbelică – o staţiune montană exclusivistă cu izul Alpilor Austriei. Intriga scenariului se construieşte alert şi atent, dezvoltând paralel cu povestea personajelor, o poveste a cadrului. Odată cu povestea unui maître d’hôtel creşte şi povestea hotelului în sine: descoperim că acesta devine un adevărat personaj în filmul lui Wes Anderson, se dezvăluie treptat, palpită de viaţă şi apune brusc, sub talpa istoriei. Dintr-un moment cenuşiu, al anilor 70, unde totul pare pustiu, prăfuit şi lipsit de viaţă, plonjăm în tinereţea acestui hotel: anii 1932, în Europa civilizată, cu aristocraţi veniţi la munte, la băi, într-un hotel alb-roz, vopsit ca un imens tort. Damele cu bijuterii şi blănuri scumpe sunt răsfăţate chiar de maître d’hôtel, Monsieur Gustave (Ralph Fiennes), care oferă servicii complete conteselor fidele trecute de 60 de ani. De fapt, Hotelul Grand Budapest este Monsieur Gustave însuşi, un administrator franţuzit cu preţiozitate de gentleman englez, care suferă că nu poartă parfum chiar şi în închisoare, care ştie tot, aude tot şi dă senzaţia că poate face tot. Conturat cu o acurateţe exemplară de Ralph Fiennes, M. Gustave devine personajul central al poveştii, alături de tânărul Zero Mustafa (Tony Revolori), neobositul, curiosul, curajosul lobby boy, actualul proprietar al hotelului unde cândva a lucrat şi cel care ne dezvăluie povestea lui şi a hotelului roz.

În stilul său caracteristic, Anderson nu spune doar o poveste, ci construieşte un adevărat arsenal de dezvoltare a intrigii, construind un spaţiu idilic, acest hotel rose bonbon care palpită odată cu personajele ce-l traversează furtunos, clandestin sau lasciv. Uşile, lifturile, sutele de angajaţi care mişună în preajma unui client şi desigur, M.Gustave - care ţine conferinţe şi sesiuni de training în cantină, parfumat, ubicuu şi precis ca un ceas elveţian, stilist al divelor apuse, junele care le extaziază pe contesele ramolite şi îndrăgostite ca nişte fetişcane - dezvăluie suflul acestui spaţiu. De fapt, nostalgia evocată de M.Gustave nu este aceea a lumii aristocraţiei, ci este nostalgia unui loc însufleţit de aristocraţia cu prea mult timp de relaxare, înecată în parfum,  bunăstare şi dulcegării / dulciuri.

Unul dintre punctele forte ale peliculei este distribuţia de excepţie, Hotelul Grand Budapest găzduind medalioane memorabile ale unor actori celebri în roluri surprinzătoare: impecabilul Ralph Fiennes în rolul M. Gustave (fermecător, cu aer de lord, recitând poezii precum un tânăr amorez, conducându-şi cu virtuozitate replicile comice); Tilda Swinton    într-un rol de compoziţie, bătrâna contesă îndrăgostită de M.Gustave, greu de recunoscut, cu un machiaj impresionant, o apariţie episodică, dar memorabilă; Adrien Brody în rolul lui Dmitri, fiul furios al contesei -  o apariţie suprarealistă, cu mustaţă Dali; Willem Dafoe – un asasin periculos şi perseverent;  Harvey Keitel - un puşcăriaş cu meschine tatuaje; Edward Norton, un ofiţer nazist, cu mustaţă şi el, comic de la prima până la ultima apariţie; partener direct lui Ralph Fiennes, Tony Revolori în rolul Zero Mustafa – asumat cu fermecătoare prospeţime, cu seriozitate şi inocenţă - un fabulos debut pe marele ecran.

Dincolo de gagurile construite cu fantezie şi prospeţime, dincolo de acribia cu care urmăreşte detaliul, pelicula lui Wes Anderson depăşeşte cu mult simpla comedie de situaţie, devenind una dintre rarele comedii noir conduse cu rafinament, uzând de toate extravaganţele tehnice de filmare, de la panoramări spectaculoase, la lifturi surprinzătoare şi focalizări dramatice. Angrenând o pleiadă de personaje în povestea unui maître d’hôtel, filmul devine complet prin multitudinea de elemente tratate aparent fugitiv, dar cu energie, fiecare dintre acestea fiind parte a motorului: pornind drept istoria unui administrator de hotel de lux, filmul este şi povestea unei fabuloase moşteniri, în care este inserat şi furtul unei picturi pretins celebre, o încarcerare rapidă soldată cu o imperioasă evadare, dar nu lipseşte nici povestea de dragoste şi nici subtextul politic, indus cu subtilitate. Există aici toate elementele unei comedii negre: cadrele se derulează cu rapiditate, mânuite cu cinism şi cu umor macabru, situaţiile grave se întrepătrund cu cele foarte comice, râsul izbucneşte furtunos, dar este înăbuşit amar sub noianul de secvenţe fanteziste, juxtapuneri de elemente contradictorii, umor bizar şi situaţii improbabile (existenţa unei socieţăţi secrete a cheilor încrucişate – societatea secretă a celor mai importanţi maîtres d’hôtel, urmărirea cu săniile, excursia la mănăstire, evadarea cu ciocănele minuscule ascunse în prăjituri, parfumarea cu Eau de Panache pe vârful muntelui, o cabină de telefon perfect funcţionabil în creierii munţilor); evenimente considerate grave sunt tratate satiric, ironic sau chiar în tuşe groteşti (câteva degete tăiate, o decapitare, contemplarea unghiilor contesei decedate şi dialogul cu aceasta pe tema unei creme de faţă). Intriga este condusă impecabil, cu minuţiozitate matematică, păstrând permanent un echilibru fin între situaţiile comice şi aventurile pline de suspans sau dramatism tratate în cheie comedie noir;  nimic nu e întâmplător, nimic nu e prea mult şi totul e important. Paralel cu suflul comic al poveştii se conturează un ecou dramatic, fundalul politic al unui război devastator, uciderea protagonistului (M.Gustave) şi tragica dispariţie a copilului şi a iubitei lui Mustafa, hotelul devenind acum numai locul de adulmecare a parfumul fericirii din trecut. 

Dincolo de toate performanţele notabile ale acestui film apreciat la Berlin cu trofeul Ursul de Argint, Hotel Grand Budapest este o peiculă cuceritoare, captivantă şi amuzantă, care dezvăluie povestea nostalgică a vieţii unui spaţiu idilic – o ,,căsuţă,, rose bonbon cu oameni din alte timpuri.