Volumul Pãrtaºii Taborului este cea de-a doua carte de poezie a Doinei Pologea, autoare care a debutat strãlucitor sub semnul prozei, prin volumul Muntele ºi oglinda, dar a migrat cu discreþie spre tãrâmurile Polymniei, muza poeziei lirice. Cele 57 de poeme dintre coperþile realizate de o prietenã dragã autoarei, plasticiana amatoare Opriþa Defta , membrã ºi ea a Societãþii Ortodoxe Naþionale a Femeilor Române, sunt structurate în trei cicluri: Povestea, în felul razei, Triptic ºi Împreunã.

O excursie-pelerinaj pe Muntele Tabor este ceea ce a declanºat imaginaþia scriitoarei. Ea metaforizeazã în jurul simbolului muntelui sacru, în mireasma conurilor de brad culese la coborâre, adãugând semnificaþiilor recunoscute ale reperului sacru din Noul testament, propria viziune. Muntele Tabor este: muntele nevãzut, muntele de urcat, / de la naºtere pânã în zori/ drept umblând, în rãspãr cu valul / care te-azvârle jos,alteori// mai mult îngenuncheat / pe pieliþa subþire a ochilor cãlcând/ ca pe o pajiºte unde s-au stins/ luminile pe rând// ºi unde nu mai poþi închipui alt zbor decât/ pe al pãsãrii, în dilatata clipã/ când aerul care-o þinea plutind/ se descleiazã sub aripã// pierzându-se ºi regãsindu-se-n avânt/ lunecând ºi urcând,/ limpezimi de negrãit respirând/ lunecând ºi cu lacrima ei departe/ strãluminând.

Multe dintre poemele volumului irizeazã în jurul unor figuri emblematice ale Bibliei: trei poeme se intituleazã Cântecele Mariei Magdalena, altul Inima Sfântului Ignatie Teoforul, personaje inspiratoare sunt ºi sfinþii Petru ºi Maxim Mãrturisitorul, dar ºi Cain, fratele ucigaº al lui Abel. Acest personaj emblematic este închipuit framântat de conºtiinþa crimei , în dialog cu sângele fratelui ucis: -Abel, te port în vise ºi-n gând/eºti punctul de foc, eºti mãtasea / cernerii mele lãuntrice/ te strig, eºti mai viu ca oricând// strãluceºte ºi trece, pe înserat/ pe lama cuþitului ridicat între noi/ ca soarele în amurg/ capul tãu de raze înconjurat// pot sã împiedic iubirea-mi sã te iubeascã?

Trei poeme – Domnul cãtre Apostoli, Sub crucea Lui ºi Domnul cãtre ucenici graviteazã firesc în jurul figurii christice, a jertfei divine asumate pentru salvarea omului: iau toatã vina ta, Maria Magdalena/ iau vina trului din pulberea de drum/ ºi-a dimineþilor îmbobocite / ca florile cu inima arsã de scrum/ îi iau ºi vina-þi, omule din Kariot,/ tovar㺠drag de Cinã, prieten al nimãnui. Un puternic sentiment religios strãbate ºi din versurile poemelor care n-au în mod explicit ca subiect personaje sau simboluri creºtine, Doina Pologea percepând prin filtrul delicat al sensibilitãþii sale feminine ca autentice miracole divine lucruri sau întâmplãri care nu-ºi dezvãluie aura interioarã decât celor înzestraþi cu autentic har poetic: cum tremura între cer ºi pãmânt/ cald ºi bun ca o lacrimã / nevãzut i se pregãtea înflorirea// toate culorile erau întoarse/ spre aceeaºi faþã a luminii/ ºi dincolo de tremurul frunzelor ce abia se ghicea // era gândul Tãu, Doamne ( Cais înflorind).

Volumul Pãrtaºii Taborului se rotunjeºte cu un amplu poem intitulat Cântec la despãrþire în care poeta Doina Pologea îºi dezvãluie ofranda sufletului, dragostea pentru poetul Patrel Berceanu, tatãl fiului ºi fiicei sale, o dragoste vie pãºind triumfãtoare peste apele învolburate ale Râului Styx: precum întotdeauna ai ºtiut trãi minunea/ în faþa morþii/ ca-n faþa unei file-mpurpurate/ ca o nevisatã poezie/ te-ai minunat , spunându-þi simplu: / iatã, mi se întâmplã ºi mie.