O temerară punere în scenă a piesei Matca
de Ioana Dinulescu
Fără tăgadă, Matca (piesă în două acte, şase tablouri), elaborată de Marin Sorescu în perioada 1969-1973, este unul dintre cele mai tulburătoare texte dramatice ale sale. Deşi majoritatea criticilor de teatru sunt de părere că piesa are ca punct de pornire inundaţiile catastrofale din primăvara anului 1970, faptul că scriitorul însuşi precizează că 1969 este anul în care a început s-o scrie dovedeşte că proiectul ei anticipează evenimentele din 1970, că, doar ulterior acestora, dramaturgul modelează aparent propria sa imaginaţie în funcţie de o catastrofă naturală. Miezul fierbinte al textului îl constituie povestea potopului, a prăpădului lumii şi a capacităţii omului de a renaşte din propriul sfârşit prin naştere. O genială metaforă cosmică, dar şi religioasă (o universală religie a speranţei). Dar, înainte de a ne referi concret la noua punere în scenă la Craiova a acestui text, să reiterăm istoria spectacolelor cu Matca: premiera mondială a piesei a avut loc în 17 octombrie 1974 la Geneva. Le Nouveau Théâtre de Poche a fost gazda evenimentului. Premiera pe ţară a avut loc două zile mai târziu, la Teatrul Mic din Bucureşti, în regia lui Dinu Cernescu. În distribuţie: Leopoldina Bălănuţă (Irina), Vasile Niţulescu (Moşul), Mitică Popescu (Logodnicul). În 1975, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (cea mai dinamică instituţie de profil din acei ani), însuşi Marin Sorescu a fost regizor, iar scenografia a fost asigurată de Liviu Ciulei şi Dan Jitianu. Au urmat puneri în scenă la Teatrul Maria Filotti din Brăila, la Teatr Polski Bidgoszczy (1975), la Teatrul Naţional Finlandez din Helsinki (1976), la Teatrul Municipal din Dortmund, în regia aceluiaşi Dinu Cernescu. Alte teatre româneşti de prestigiu (Oradea, Braşov, Baia Mare) au intrat într-o strânsă şi exigentă competiţie internaţională pentru a prilejui publicului contactul cu un text care, după opinia noastră, frizează genialitatea, oricât de compromis ar fi acest termen în veacul nostru deconstructivist. La Teatrul Naţional din Bănie Matca şi-a făcut loc în repertoriu în stagiunea 1994-1995, în regia inspirată a Danielei Peleanu, scenografia lui Viorel Penişoară-Stegaru. Interpreţi: mult regretatul actor Vasile Cozma, impresionant prin statura-i impunătoare şi prin vocea sa tunătoare, şi Anca Dincă-Dragomir, tânără, sensibilă, delicată, aşa cum îi impunea rolul Irinei. Spectacolul, găzduit de spaţiul sălii studio Ion D. Sîrbu, mi s-a imprimat pe retină, aşa că acum, reflectând la spectacolul pus în scenă, în acelaşi spaţiu, de regizoarea Alina Rece, în dialog cu actorul Mihai Brumă-Uzeanu, nume sonor al vieţii teatrale craiovene, şi mai tînăra sa colegă, Ionica Dobrescu, într-un proiect al Teatrului pentru copii şi tineret Colibri, mă ispiteşte la comparaţii şi amintiri de spectator, îndrăznesc să spun, profesionist. O temerară punere în scenă, curajul celor trei, cărora li s-a alăturat în postura de scenograf pictorul Silviu Bârsanu, fiind pe măsura dragostei şi înţelegerii lor pentru textul sorescian. Micile imperfecţiuni tehnice (mă gândesc la scara care se clătina punând în primejdie evoluţia fizică a Ionicăi Dobrescu şi la fondul sonor nu îndeajuns de sugestiv, doar este vorba de un adevărat potop şi nu de o simplă ploaie, nu-i aşa?) vor putea fi eliminate pe parcursul viitoarelor reprezentaţii, orice spectacol de teatru fiind o fiinţă vie, capabilă de creştere în timp, în raport cu publicul spectator. În rolul Moşului (Tatăl), Mihai Brumă-Uzeanu evoluează cu pregnanţa şi talentul unui actor cu vechi şi strălucitoare state în slujba scenei. El dovedeşte o rafinată înţelegere a semnificaţiilor textului, vocea sa inconfundabilă nuanţând replicile, urcând pe o scară absolut soresciană de la tonul limbajului cotidian până la accente tragice, de sfârşit de lume, acolo unde textul dictează acest lucru. Mult mai lipsită de experienţă scenică, actriţa Ionica Dobrescu evoluează cu devotament artistic în rolul învăţătoarei Irina, tânăra femeie care-şi vede tatăl pregătindu-se de moarte, în timp ce pruncul i se zbate în pântece, în chinurile unui travaliu care vesteşte un nou început al lumii potopite de inundaţii devastatoare. Voi încheia aceste consideraţii asupra piesei Matca şi a reprezentaţiilor sale scenice cu un citat al regizorului Liviu Ciulei, cel care a creat scenografia spectacolului de la Piatra Neamţ, spectacol regizat de însuşi Marin Sorescu: Sigur că Matca este una dintre cele mai bune piese care s-au scris în limba noastră. Şi de aceea colaborarea mea cu Marin Sorescu nu a fost un act de opţiune, ci aş putea spune, a fost aproape un act de reverenţă faţă de aceste deosebit de frumoase pagini de literatură. Şi ce-am mai putea noi adăuga dincolo de cuvintele lui Liviu Ciulei? Doar atât: la 75 de ani de la naştere, geniul lui Marin Sorescu i-a dăruit Craiovei o mare, o autentică sărbătoare intelectuală şi spirituală!
|
|