Poeme
de Ion Hirghiduș
Cuvintele din cafea
Din cafea se-nalţă cuvintele puse cap la cap
în luna aceasta grădina doarme în sine
şi noi o veghem să devină viers al primăverii
stare de graţie e zahărul ce se aşază în zaţ
pentru ca noi să visăm cum se-ntâlnesc lunile
cum se despart zilele
şi de ce nopţile sunt refluxul pierdut în priviri
a venit muza sub forma unei pisici
prelingându-se spre planeta roşie
numai ea ştie că ceea ce visăm noi
este felul de a fi zei
ne facem veacul aici
în cafeneaua piticilor pe somnambule mese
colţ în colţ cu poezia de dragoste
avem tutun pe degete pe buze prin buzunare
căutăm mărunţiş pentru copiii orfani
ne oferim de pomană viaţa
pentru a nu se stinge în felinare
acum ne doare o stea înfiptă în umăr
puterea ei răscoleşte cupole şi nuduri
păsările şi ierburile îşi caută seminţele sub zăpezi
şi noi le privim pe Via Appia
sunt negre cuvintele-n cafea
eu te păstrez pentru mine
mai trag un fum şi mă duc să sting felinarele acelea
Un gând dincolo de abis
Nu mai poţi să mergi cu trenul
e prea mare înghesuiala dintre şine
când hoiturile râd dincolo de bariere
stau în picioare şi te privesc uimit
cum îţi ruginesc mâinile
cum îţi cad hainele în dizgraţie
nu te strânge nimeni în braţe şi eşti de prisos
pământul se roteşte fără tine
prin rochia ta se văd stelele calcinate
e pusă în balanţă aroma nopţii
din busolă a mai rămas misterul păsărilor
negrele guri ale hăitaşilor
tot mai îndepărtat sunetul de corn
speranţa hăituită de magnetismul iubirii
avem în noi drumurile cu pecetea ploilor
ne pierdem în lanuri
şi ne ajung pretutindeni barbarele cântece
se strevăd tăcerile prăbuşite
în inima galaxiei eşti gândul meu
care scrie pe frunze
prin orbitele fragile prin urcioarele de lut
solitar este gândul
care te înalţă dincolo de abis
pentru a te reda
pentru a mă reda
|