După ce, anterior, doi tineri, Lucian-Vasile Bâgiu şi Nicoleta Pălimaru, şi-au consacrat tezele de doctorat – publicate - creaţiei literare a lui Valeriu Anania, iar criticul şi istoricul literar Aurel Sasu a tipărit volumul Dragostea şi vântul. Glosse la Memoriile lui Valeriu Anania, cărturarul Ioan St. Lazăr – un om care, de decenii, trăieşte întru cultură şi pentru cultură – ne face, iată, o plăcută surpriză, „deconspirându-ne” un proiect vast, complex şi generos la care lucrează, dedicat, deopotrivă, biografiei şi operei marelui scriitor-teolog: Bartolomeu Valeriu Anania sau Grelele cuvintelor. Cu seriozitatea şi temeinicia care îl caracterizează, ajutat, ca întotdeauna, de o solidă cultură – laică şi teologică, în părţi egale –, autorul a finalizat deja primul volum din acest proiect, ambiţios în sensul cel mai bun şi mai nobil al cuvântului: Valeriu Anania. Icoane de început.

Conştient de dificultăţile demersului iniţiat, cu atât mai mult cu cât „eroul” său este, în anumite privinţe (biografice) controversat, Ioan St. Lazăr – binecunoscutul universitar şi om de cultură din Vâlcea natală a „protagonistului”, manifestă speranţa de a putea să aşeze oglinzile adevărate pentru faptele omului, scriitorului, monahului şi ierarhului de care se preocupă. Pentru aceasta, pornind de la afirmaţia lui Jean Paulhan, întărită de Eugene Ionesco, conform cărora adevărul este suma opiniilor contrare, autorul şi-a ales, în mod inspirat şi principial, ca formulă de scriitură, dialogul. Experimentată anterior de către Petre Ţuţea („teatrul-seminar”), Mihai Şora („dialogul generalizat”) şi de Valeriu Anania însuşi (în eseul Cerurile Oltului), formula dialogică este aplicată aici în ficţiunea unui proiect BVA, ai cărui participanţi dezbat diferite etape, teme sau probleme ale biografiei şi operei, sub coordonarea laxă a doi părinţi-profesori; se realizează, astfel (aşa cum se precizează în subtitlul cărţii), un „eseu biografic”, original în literatura noastră, interesant şi antrenant, susţinut de talentul dramatic al autorului, de a conferi autenticitate şi fluenţă oralităţii „scenelor”.

Volumul de faţă, primul din seria „ciclului” menţionat, include, mai întâi, douăsprezece Stanţe de proiect, în care autorul îşi motivează, sensibil şi elevat, impulsurile, năzuinţele, problemele documentării şi frământările interpretării, toate acestea raportate la întregul proiect şi la un context istoric, politic şi cultural care s-a schimbat de patru ori în decursul vieţii de aproape un secol, a faimosului său „personaj”. Acest parcurs, urmărit în continuare printr-o Retrospectivă Anania, reliefând, în dialogul principial, perspectiva autobiografică din Memoriile scriitorului-teolog – justifică, prin complexitatea sa, disocierea biografiei în mai multe secvenţe, dintre care primul volum se referă cu precădere la anii de formaţie. Aceştia cuprind nu doar copilăria şi studiile, ci şi, prelungindu-se dincolo de ele, „uceniciile înalte” alături de mari personalităţi literare sau ecleziale.

„Chiar dacă n-a avut şansa de a se putea folosi de fondul documentar personal al Mitropolitului (aflat, după cum se ştie, la Mânăstirea Nicula şi încă neprelucrat pentru a fi pus la dispoziţia publicului), autorul cărţii de faţă – constată Mircea Popa – nu se mulţumeşte cu reluarea mecanică a datelor cunoscute, ci procedează la cercetări şi investigaţii proprii, pe care le coroborează cu elemente din mai multe surse, reuşind să refacă un portret mult mai credibil şi mai aproape de adevăr al prodigiosului scriitor şi teolog în tinereţea lui”. Spre exemplu, pentru secvenţa formativă a copilăriei, se foloseşte confesiunea lui Bartolomeu Valeriu Anania cuprinsă în volumul său, puţin cunoscut, Icoana patriei vâlcene, în care autorul identifică surse ale unor scene din piesele lui de teatru (îndeosebi, Mioriţa) ori proiectează vectori ai modului „clasic” al acestuia de a-şi configura opera artistică şi cea teologică” (Sunt format în duhul clasicismului – îi mărturisise acesta, mai demult, lui Ioan Pintea). Totodată, pentru perioada studiilor, Ioan St. Lazăr găseşte cu cale – şi o face temeinic! – să prezinte contextul politic şi cultural care l-a angrenat inerent pe tânărul seminarist, apoi – pe student, contribuind la maturizarea lui timpurie şi producând zigzagurile unui destin dramatic, luminat doar de aurora consacrării literare; cităm, ca atare, subsecvenţele În agora „Gândirii“ şi Năzuinţe şi dezamăgiri verzui. Cât priveşte „icoanele de început” ale vieţii şi operei lui Valeriu Anania, Ioan St. Lazăr le adaugă celor evocate în Rotonda plopilor aprinşi (Tudor Arghezi, Anton Holban, Victor Papilian, Lucian Blaga, Ion Luca, Vasile Voiculescu), şi pe: mama Ana, pe preotul-scriitor Petru Partenie, profesorii teologi Teodor M. Popescu, Ioan G. Coman şi Nichifor Crainic, precum şi pe patriarhul Justinian, întregind, prin aceştia, o frescă interioară care, înainte de ’89, era fragmentată în Rotondă....

Cunoscut până acum îndeosebi pentru lucrările dedicate lui Antim Ivireanul (dar şi prin studiile închinate lui N. Steinhardt, Dumitru Bălaşa, Gh. Popescu-Vâlcea, Vasile Posteucă, Vasile Avram ş.a.), Ioan St. Lazăr realizează, prin volumul Valeriu Anania – Icoane de început, o frumoasă şi originală perspectivă cultural-spirituală asupra anilor de formaţie ai prestigiosului scriitor-teolog, îndreptăţind speranţa finalizării unei exegeze substanţiale; prima „treaptă” este, hic et nunc, edificată, prefigurând un viitor monument spiritual pentru marele scriitor şi ierarh.