| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Maria-Gabriela CONSTANTINAgonie Se zbate iubirea ca un monstru cu șapte capete decapitat a venit Sfântul Gheorghe obsesia de erou împlinindu-și nefericindu-se în defavoarea vieții în dreapta lui un înger cu paloșul de foc delir năclăit în puritate lupta cu visele monomahia A venit sfântul apoi a plecat. Au sosit noii zei în cetate certitudinile.
Zace zmeul învins ciuntit și frânt în câteva pronume neaccentuate sub cer - fereastă închisă sau poate spartă de șapte zile sau șapte ani sau poate mai puțin.
***
Inima - copită ce alungă depărtarea sacadat bătând ritmul unei Fugi - pendula ce omoară timpul observându-l - piatră de hotar la margine de drum între uitare și aducere aminte. Restul- convenție. Sounion Pășesc timid pe drumul statuilor zâmbetul lor - un vis al fericirii unghiuri logodite-n colțuri se întâlnesc în ideea de frumos, imaginând o geometrie ascunsă a spiritului liber o aritmetică limpede a sentimentelor o nostalgie a putinței lipsită de frânturi 0 și extazul, 1 și oboseala, apoi 2 dar mai ales zâmbetul statuilor planând peste neliniști închis pe retină, sclav în memorie, în nervi.
Aceasta e povestea cubului căruia nu i s-a spart un colț. A ideei de neciobit amețită de virtualitate șlefuită cu migală și disperare istorie epuizată înaintea vocalei „A” într-o stridentă iluzie de peruzea. Feu feu feu, tototototoi Oimai !Oimai ! mă prigonesc cuvintele suferință închisă într-o vocală repetată devenită tăcere tăcere devenită țipăt rostogolit într-o vocală repetatămaidomai - Dezarmonică e rima în tăcere dezamornic e metrul în suferință și iambul în plăcere Cu prima vocală am învățat să suferim Cu primul cuvânt s-a născut minciuna repetă neobosit Medeea cea suspendîndu-se în patimă -oimai- copiii, crimă lucidă semnul invers al revoltei desprinzându-se de cer protejată de zeii veseli și nepăsători
adâncime pierdută odată cu zeii abandonați cerniți de nepăsare * Sigur, uităm că anticii pictau neprihănitul alb al statuilor cu toate culorile curcubeului, ca într-un bazar. Dar ne-au mai rămas cîteva scoici, chipurile și cuvintele unui vis odinioară altul.
xxx
Concentrare sau timp sau amândouă la un loc scările anevoios le urc mă împiedic de cîte o întrebare și vocea limpede din vis îmi spune treapta cea de sus e albă lumină nefrântă, înfrîntă în culoare albă ca un leșin -o pierdere de sine -o nereamintire -o regăsire albă ca alb sau unul și același. Lecție despre zbor Începem cu timpul blocat într-un amurg lent - spatiul de întâlnire a două permanențe înmărmurit între două respirații îl adulmecăm, îl expirăm Apoi continuăm cu sfinții, de pildă Augustin și muzica unui sărut în palmă ce naște trandafir în locul inimii, roșu trandafir ce-l mângâi când ne întâlnim între două respirații Apoi expirăm cronologic, sacadat ne dezmorțim emoțiile într-o suavă coregrafie a sentimentelor dincolo de cuvinte apropiate de muzică Continuăm cu vertijul și adâncimea pasăre pribeagă între pământ și ape ajungem astfel la distanțe - aripă smulsă a depărtării, durereadealtăparte și vom înțelege zborul- cădere în sus iubire pentru cele ce se nasc și mor Axis mundi Nu suntem decît un mănunchi de crengi uscate adunate la o margine de oraș pe o soșea în pantă. S-a terminat luna închinată Lui spune omul scund și ochiul I se prelinge în palmă lovit de dorul arborelui inima mea doar cenușă ce mi-o cern cu pioșenie în creștet violent îmi despic durerea în fîșii ca niște felii de pîine proaspătă orbește caut coapsa tînără ce tresare cu putere alături de mine Doamne! E chiar copacul ce crește Pînă la cer, arborul durerii mele din părul lui se preling fire de nisip. |