(fragment din volumul Dubluri)

Gil era fiul măcelarului. Aşezat pe scăunelul său, îl privea muncind pe tatăl său. Când va fi mare, Gil se va face tot măcelar. Măcelăria i se părea cea mai frumoasă meserie din lume. Totul îl pasiona în magazinul tatălui său. Era o măcelărie aşa de frumoasă într-un sătuc aşa de mic. Tatăl a întreţinut-o cu grijă mereu. Lui Gil îi plăcea la nebunie să vadă cum se îmbucătăţeşte carnea.

Aproape de doisprezece ani, Gil se schimbă brusc. Nu mai suporta măcelaria. Se întorcea târziu, când totul era închis şi tatăl său dormea. Prinsese obiceiul să meargă la oraş, singurul oraş de pe insulă. Treceau adesea mai multe zile până să se întoarcă acasă. Şi tatăl său se schimbase. Nu mai vorbea cu nimeni, nu mai lucra la fel de bine. Măcelaria lăsa mult de dorit. Mai târziu, când muri tatăl, locul fu de nerecunoscut. Gil reveni în oraş pentru îngropăciune. Nu avu nicio reacţie faţă de starea măcelăriei. O vându pe aproape nimic. Se hotărî să părăsească insulă şi să se îmbarce spre continent.

Gil se îndreptă direct spre capitală, unde fu angajat ca ucenic într-o mare măcelărie din centru. Era o măcelărie frumoasă, foarte curată, mult mai importantă şi modernă decât măcelăria tatălui său. Camioanele nu încetau să livreze cărnuri. Dar pe Gil nu-l interesa ceea ce făcea. Ţinea seama cu greu de sfaturile care i se dădeau. Carnea pregătită de el lăsa mereu de dorit. Avea mereu privirea îndreptată spre casă, unde trona patroana, tanti Groce, o femeie de vreo patruzeci de ani, puternică şi autoritară. Mânca mereu sandvişuri cu carne. Se interesa mereu de noul ucenic, favorizându-l în toate. Îi dădea chiar bucăţi din sandvişurile sale. Gil profita de situaţie, nu mai lucra aproape deloc. Într-o seară, după închiderea măcelăriei, tanti Groce i se dărui. Câteva zile mai târziu, aceasta îi propuse să plece cu ea în lume. Gil nu ezită. El nu-şi cunoştea patronul, care-şi petrecea zilele în cafenea şi nu intra niciodată în măcelărie.

Gil şi tanti Groce se instalară într-un mic oraş pe de continent. Tanti Groce îşi luase toate economiile. Acum, nu mai era cea care decidea, se lăsase cu totul în voia lui Gil. El fu cel care alese măcelăria. Ea nu vru nici măcar să se amestece. Era o măcelărie sordidă într-un cartier sărac. Gil refuză ca tanti Groce să stea la casă, aşa cum făcuse mereu în marea măcelărie a capitalei. El voia ca ea să-şi petrească toate zilele în camera de deasupra măcelăriei. Gil nu cheltuise nimic pentru a cumpăra măcelăria, dar cheltui o mică avere pentru a-şi amenaja camera. Cumpără mobilele cele mai scumpe şi aşternuturile cele mai fine. Tanti Groce stăpânea ca o regină în această cameră splendidă. Gil îi cumpără halate de mătase, parfumuri. Îi oferi o cutie de machiaj. El voia ca ea să fie mereu pregătită şi parfumată să-l aştepte. Se ocupa singur de măcelărie. Dar se ocupa prost. Se întâmpla ca marfa să se altereze. Măcelăria era murdară, cărnurile stricate. Lui Gil nu-i păsa. Toată ziua nu făcea decât să se ducă din măcelărie în cameră şi invers.

Gil lipsea din ce în ce mai mult din măcelărie. Petrecea în cameră aproape tot timpul. Nu putea să se mai desprindă din braţele lui tanti Groce. Atunci angajă un măcelar tânăr. Măcelăria se degrada tot mai tare. Pentru că Gil nu-i făcea nicio observaţie, măcelarul căpătă obiceiul să petreacă aproape întreaga zi la cafeneaua din faţă. Lăsa să putrezească marfa pe care nu o voia nimeni. Măcelăria degrada lent, fără ca Gil să pară a se nelinişti. De altfel, nici nu mai cobora. Trăia închis în cameră, în braţele lui tanti Groce. Măcelarul angajat le urca mesele. Izul de putreziciune din măcelărie era atât de puternic, încât începea să cuprindă camera. Gil nu dădea nicio atenţie. Respira parfumurile lui tanti Groce. Cărnurile continuau să putrezească în măcelărie. Măcelarul îşi petrecea zilele la cafenea. Nu mai îndrăznea să pătrundă în măcelărie, care fu închisă în curând.

Într-o dimineaţă – Gil dormea în fiecare zi tot mai mult – se trezi într-un pat gol. Tanti Groce dispăruse. Luase cu sine cele mai frumoase veşminte şi restul economiilor. La cafeneaua din faţă, tânărul măcelar dispăruse şi el. Gil făcu la fel ca în celelalte zile. Rămase închis în camera sa. Nu resimţea nicio tristeţe din cauza plecării imprevizibile a lui tanti Groce. Se simţea bine în cameră, de unul singur, în ciuda mirosului fetid. Cearşafurile de mătase erau încă impregnate cu parfumurile lui tanti Groce. Gil le mirosea, petrecându-şi astfel mai multe zile închis deasupra măcelăriei în descompunere. Mirosurile erau din ce în ce mai puternice. Măcelăria trebuie să fi fost într-o stare groaznică. Gil nu avea nicio treabă. Nu-şi dădea seama de nimic. Era din ce în ce mai slăbit, avea ameţeli. Atunci, avu o tresărire. Hotărî să iasă din cameră. Şi plecă de tot.

La întoarcerea pe insula natală, Gil simţi că a renăscut. Îşi recăpătă forţele. Se angajă în marea măcelărie din oraş. Făcu impresie bună. De-acum, dorea să devină un bun măcelar. Trăia modest. Cu banii pe care îi punea deoparte, voia să cumpere într-o bună zi o măcelărie. Ar fi putut răscumpăra chiar măcelăria tatălui său, cu condiţia să ofere un preţ bun. Gil era mândru de măcelăria în care lucra. Cărnurile erau de calitate superioară. Gil ştia acum să le prepare bine. Dar începea să aibă din nou ameţeli. Era forţat să se aşeze în mijlocul lucrului, aşa de tare îl durea capul. Nu mai suporta nici mirosul cărnii. Patroana sa, tanti Troce, îi răcorea fruntea cu batista sa îmbibată cu parfum. De fiecare dată când îşi recăpăta cunoştinţa, Gil o vedea aplecată asupra lui. Nu se gândea decât la ea. Îi făcu curte cu succes. Câteva zile mai târziu, ea îi propuse să plece împreună.

Gil şi tanti Troce se îmbarcară să plece de pe insulă. Tanti Troce îşi luase toate economiile. Ea voia să-şi cumpere o măcelărie frumoasă în capitală. Lui Gil îi mergea mai bine, durerile dispăruseră. Se instalară într-o măcelărie mare din centru. Tanti Troce supraveghea tot. Nu părăsea niciodată casa de marcat. Măcelăria era prosperă. Cât despre Gil, nu-i păsa de nimic şi-şi petrecea zilele la cafenea. Dezamăgită, tanti Troce se distanţă de el. Angajă un măcelăr tânăr pentru a o ajuta, Gig. Gig dovedea o mare dexteritate în a îmbucătăţi marfa. Tanti Troce era mândră de măcelarul său cel tânăr, pe care îl recompensa. Într-o seară, i se dărui.

Gil se întoarse pe insula sa natală. Avea chef să-şi revadă satul în care nu mai revenise de la moartea tatălui său. Măcelăria era închisă şi abandonată. Măcelarul falimentase din cauza măcelarului ambulant care îl concurase şi îl strivise. Avea chef să se instaleze. Măcelarul ambulant îi propuse să lucreze cu el. Gil acceptă. Mergea din sat în sat să vândă carne. Evolua bine. Patronul era mulţumit de el. Gil făcea economii pentru a răscumpăra măcelăria tatălui său. Proprietarul i-o dădu pe nimica, fericit că a scăpat de ea.

Gil vopsi măcelăria. Cumpără cărnuri proaspete. Le dezosa şi le pregătea mai bine decât măcelarul ambulant. Totuşi, nu reuşea deloc să-i atragă pe locuitori, care continuau să cumpere carne de la măcelarul ambulant. Atunci Gil se întristă şi se îmbolnăvi. Avea din nou ameţeli care îl slăbeau tot mai tare. Gil nu se mai ocupa de măcelaria lui, nu se mai ridica din pat. Puţin câte puţin, mirosurile învăluiau camera. Gil nu reacţiona deloc. Era cuprins de o mare slăbiciune.

Măcelarul ambulant începu să aibă mult de alergat dintr-un sat în altul. Se hotărî să se aşeze la casa lui. Avea intenţia să-i propună lui Gil să-i cumpere măcelăria. Locuitorii întregului sat îi deveniseră clienţi. Ar fi venit la măcelărie dacă el ar fi devenit noul proprietar. Când intră în măcelărie, crezu că o să leşine din pricina mirosului. Gil era mort de mai multe zile. Măcelarul ambulant plecă. Măcelăria nu fu niciodată cumpărată şi se ruină treptat.