Arta lui Aurel Vlad a fost asociată, nu de puţine ori, gestualului. Interpretările în acest sens sugerează sensurile polivalente pe care sculptura sa le oferă publicului. Toate provin din memoriile scrise pe haina sufletului artistului, vreme de o viaţă, din care pricepem emoţiile, trăirile şi stările pe care Aurel Vlad le-a experimentat. Acest artist are darul vorbirii, dar nu ca al unui scriitor, ci ca al unui vechi maestru zugrav, care povesteşte comunităţii sale neştiutoare de carte, pilde, cugetări şi aforisme, într-un limbaj accesibil.
Mă refer la limbajul sculpturii, forma pe care o creează Aurel Vlad şi pe care o compar cu înţelepciunea şi învăţătura scenelor narative biblice din bisericile Ţărilor Române de secol XVIII-XIX. Asemănarea nu este întâmplătoare, întrucât descifrarea imaginilor pictate în biserici era bazată în mare parte pe înţelegerea emblemelor gestuale ale personajelor şi interpretarea lor contextualizată. Din acest punct de vedere sculptura lui Aurel Vlad are la bază o serie de gesturi primordiale şi capătă, prin prisma acestora, o formă vizuală expresionistă, în care trupul devine unealta comunicării mesajului artistic. Atmosfera solemnă şi aerul grav din jurul personajelor oferă şi acea sacralitate specifică interiorului de locaş sfânt.
Frecvent, opera sculpturală e compusă din două sau mai multe personaje, sugerând ideea unui grup sau a unei comunităţi cu care artistul se identifică. Grupul poate fi interpretat şi ca reper cultural prin intermediul căruia îşi exprimă mai clar şi mai puternic mesajul. În acest sens, Aurel Vlad cultivă o moştenire culturală care ni s-a transmis nouă ca popor din generaţie în generaţie, care anulează individul şi care apelează la memoria colectivă. Gesturile atunci devin gesturi-simbol, mult mai ample, mai generale, uşor reconoscibile şi inteligibile. Umorul, sarcasmul şi inteligenţa de care dă dovadă în opera sa nu ar mai avea aceeaşi lectură savuroasă în contextul unei alte culturi. Totuşi, nu e cazul tuturor lucrărilor artistului. Atunci când nu reia legende sau mituri folclorice, biblice ş.a.m.d., gestica personajelor este aceea a unei situaţii anume, o întâmplare concretă din mintea şi sufletul artistului, unde repertoriul gesturilor e mult mai bine definit. Emoţiile exprimate de artist au adesea caracter arhaic, în sensul în care reprezentarea este dramatizată şi apelează mai întâi la sentiment şi nu la intelect. Prin înţelegerea profundă a comportamentului uman şi expunerea lui în situaţii limită, pozitive sau negative, tendinţa este de universalitate, întrucât seturile de reacţii instinctuale la emoţii puternice depăşesc barierele culturale şi geografice.
Uneori aproape că doare să contempli lucrări aparţinând lui Aurel Vlad. Tabla ascuţită şi tăioasă, invazia de simţiri exacerbate şi frângerea trupurilor sub povara păcatului impresionează orice suflet sensibil. Dar blândeţea şi mila pe care artistul le simte pentru personajele sale, întipărite îndeosebi pe chipurile lor, echilibrează pozitiv compoziţiile. Gesturi defensive, de sfârşire a trupului, de încleştare a muşchilor, ghemuire a trupului, guri întredechise, mişcări sacadate, capete îndreptate spre ceruri, gesturi de uimire, figuri disperate, figuri răutăcioase, înălţarea braţelor spre divinitate sau revolta, sunt câteva dintre emoţiile care au prins formă din mâinile lui Aurel Vlad şi care, din punctul de vedere al disciplinei gesticii, sugerează lipsa de control a minţii asupra corpului. Trăirile sunt instinctuale, forţate de împrejurări. Dar numai arta lui Aurel Vlad poate fi citită în termenii aceştia, nu şi artistul. Sculptura este rezultatul gândirii. Reprezentarea artistică nu este primul impuls, ci numai ia forma unui impuls primordial pentru ca, în fapt, adevăratul sens să ia naştere din juxtapunerea gândire-emoţie, impuls-reflecţie. Exagerarea dimensiunii mâinilor sugerează faptul că personajul este un om al acţiunii, dar, prin palmele întoarse către public, îşi comunică vulnerabilitatea şi lipsa de apărare. Fizic se înţelege, dar cum poate fi un om neînarmat spiritual dacă nu prin lipsa vanităţii şi a mândriei? Mai mult decât atât, personajele par să fie docile, degajând o lipsă de iniţiativă şi o anumită simplitate umană. Mâinile inerte şi degetele nedefinite exprimă o acţiune ambiguă şi neclară. În acelaşi timp trăirile sunt naturale şi sincere, chiar naive. În sprijinul acestei purităţi biblice se situează prezenţa nudurilor, lipsa ruşinii fiind avantajul cuplului strămoşesc.
Gestica pe care o abordează Aurel Vlad în arta sa nu are rădăcini în conduita societăţii civilizate, în care repertoriul manierelor se transmite printr-un cod anume, ci se situează în latura instinctivă a omului, a reacţiilor de moment, naturale, determinate de intensitatea emoţiei. Ceea ce vedem se transpune în ceea ce simţim şi devine ceea ce iubim. Noi suntem un cumul de trăiri şi stări aflate în diverse stadii de manifestare. Aşa este şi sculptura lui Aurel Vlad.