De mai mult timp face valuri, şi în opinia publică tip Facebook, pericolul pe care l-ar constitui pentru identitatea noastră, românească, fie şi cu un singur r, dacă ar fi adoptat de Adunarea Generală a ONU, pactul pentru migraţie. Suntem ameninţaţi mai ales de menţiunea „migraţia este un drept fundamental al omului”, consideră unii dintre cei care se opun ideii însăşi a documentului. Atunci când, însă, eram închişi aici, după Cortina de Fier, făceam caz, fie şi numai în intimitatea familiei şi a câtorva prieteni, de „dreptul la circulaţie liberă a oamenilor”, adică să putem, noi, românii şi probabil şi alţi opozanţi la acel pact, cum ar fi ungurii (din Ungaria), să ne ducem unde vrem şi unde vedem cu ochii, vorba ceea. Şi între timp, chiar ne-am dus, nu toţi, doar câteva milioane bune dintre noi, în lumea largă, în căutarea unei vieţi mai bune. Hopa! Ce altceva caută şi cei care migrează din regiunile pustiite de războaie sau de sărăcie endemică? Exact asta, o viaţă mai bună. Da, ar răspunde opozanţii, dar noi suntem cetăţeni europeni. Aha, deci unii au mai multe drepturi decât alţii.

În realitate, în spatele pazei stricte puse la identitatea naţională se ascunde – orice s-ar zice – o deloc bine mascată doză de rasism. Pentru că migranţii de azi, din zilele noastre, sunt mai ales din cei despre care se spune că aparţin altor rase, afro-africani, arabi etc. A nu se face apel imediat la teroriştii islamici, deoarece aceştia sunt o minoritate printre musulmanii care aleg să trăiască în Europa de Vest. În paranteză fie zis, noi, ca români, suntem unii dintre cei mai puţin ameninţaţi de „amestecul de rase”, pentru că aici nu alege nimeni, sau mai nimeni, să vină şi să rămână, atâta timp cât o ducem cum o ducem.

Problema care se pune este dacă noi, cei azi atât de români sau chiar de unguri, polonezi, austrieci şi ce-om mai fi, suntem chiar atât de puri încât nu putem admite amestecul cu alte „rase”. Atâta doar că amestecul, din punctul nostru de vedere, s-a produs cu multe-multe generaţii înaintea noastră, astfel încât noi nu simţim – totuşi – şocul pe care l-au simţit cei care s-au văzut, şi ei, atunci, demult de tot, ameninţaţi de schimbarea obiceiurilor şi chiar a credinţei. Admit că ne simţim, atât noi, cei presupuşi a fi primitori, cât şi cei presupuşi a fi cei primiţi în urma migraţiei, neplăcut impresionaţi de schimbările iminente care apar când populaţia îşi modifică o anume componenţă, presupusă a fi fost stabilă până atunci. Dar şocul pe care-l suferă un om educat, instruit, nu neapărat doctor în vreo ştiinţă, faţă de un troglodit din propria naţie, la acesta nu se gândeşte nimeni? Or, ăsta e zilnic şi nimeni nu-l mai acuză de vreo ameninţare la adresa identităţii naţionale, care, orice s-ar zice, se compune din acest amestec între educaţi-instruiţi şi needucaţi-neinstruiţi. Evident că obiceiurile unora nu prea concordă cu ale celorlalţi, aşa cum nici acelea ale emigranţilor nu vor concorda neapărat cu ale celor din ţările unde se vor stabili.

Şi, la urma urmei, poate că şi aceia care i se opun acelui pact, dintre români vreau să zic, vor fi auzit de statistici recente cu privire la migraţie. Pe locul întâi, deci cu cei mai mulţi cetăţeni fugiţi, Siria, unde e război de cinci ani, dacă nu mai de mult. Pe locul doi, România, unde nu mai e război de vreo 73 de ani. Sigur, românii nu au năvălit în cohorte, aşa cum s-a întâmplat cu sirienii fugiţi anii trecuţi şi primiţi cu braţele deschise de dna Merkel, de fapt invitaţi să vină. Dar cifra noastră, ca să zic aşa, le bate pe cele ale altor ţări europene, chiar la fel de sărace, deşi aici ar trebui să adaug imediat că România nu e o ţară săracă, ci una sărăcită de administraţii catastrofale, mai antiromâneşti decât eventualii migranţi care s-ar stabili aici, mai devreme sau mai târziu.

Nu ştiu dacă aceia care au conceput pactul pentru migraţie al ONU s-au gândit la viitor, dar nu pot să mă abţin să nu observ că ameninţarea încălzirii globale, care numai în mintea dlui Trump nu există, va produce – acesta e cuvântul – mase şi mai mari de oameni care vor trebui să se strămute undeva, pe un pământ mai puţin ameninţat de creşterea mărilor. Pentru că pământul propriu-zis, însuşi uscatul, este ameninţat de ridicarea cu nu ştiu câţi metri a apelor, aşa că, în câteva decenii, e drept, alte milioane sau zeci, dacă nu sute de milioane de oameni vor trebui să-şi părăsească locurile de baştină, acestea devenind fund de mare, pentru a trăi undeva unde uscatul mai persistă. Cu aceia ce vor face oamenii dornici să-şi păstreze identitatea naţională, îi vor azvârli înapoi în mare?

Adevărul este că trăim o epocă de schimbări uriaşe, căreia nimeni nu e în stare să-i facă faţă cu seninătate pentru că – nu-i aşa? – oameni suntem şi ţinem la o anume comoditate a vieţii. Adevărul este că putem părea nişte generaţii sacrificate, atât emigranţii, cât şi cei din ţările unde se stabilesc emigranţii. Că, vorba cronicarului, „nu sunt vremurile subt om, ce bietul om subt vremuri”…Pentru că ni se schimbă nu doar obiceiurile, viaţa de toate zilele, ci chiar ideile în virtutea cărora trăiam, să zicem, liniştiţi. Chiar noţiunea de naţiune s-a erodat şi chiar statele bazate pe ea vor trebui să-şi adapteze situaţia în funcţie de ceea ce se întâmplă în toată lumea. Căci globalizarea a şi început să dea naştere unei alte identităţi, şi anume aceea de om, de cetăţean al globului. Dacă ne-am însuşi mai repede această calitate, poate că am privi mai senini ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi am reuşi să ne punem, măcar câte o clipă fiecare (ştiţi cât fac şase miliarde de clipe?), în situaţia celor siliţi să emigreze. Deocamdată, pe paşapoartele noastre scrie – şi nimeni nu protestează – Uniunea Europeană şi abia pe urmă România, suntem adică cetăţeni europeni. Simte cineva că i s-a ştirbit identitatea românească prin acest fapt? Dimpotrivă, aş zice, pentru cei cu mintea ceva mai luminată, pentru cei care nu numai că admit, dar şi doresc, o societate deschisă, identitatea românească se împlineşte cu valenţe pe care ar fi trebuit să le aibă mai demult, dacă n-am fi fost închişi aici, după sârma ghimpată a lagărului sovietic, lumea cea mai fericită bla-bla-bla, bla-bla-bla.