| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Nicolae Tzone[pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă ] pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă pe apele pămîntului fără de sfîrşit şi ne lovim cu fruntea tot de ape ale cerului însă şi ele de asemenea fără de sfîrşit nu vorbim limbile noastre de ceasuri bune ne-au părăsit gurile şi merg la un pas înaintea noastră la jumătatea distanţei dintre apele de jos şi apele de sus nu ne privim ochii noştri au pornit de mult înaintea noastră ochiul stîng privind spre apele de jos ochiul drept privind spre apele de sus mergem pe ape amândoi şi din cînd în cînd rîdem şi ne sărutăm şi apele pămîntului merg mai departe cu noi ca şi apele cerului cărora le este foarte drag să meargă mai departe oricît de departe e departe împreună cu noi ţie ţi s-a descheiat bluza de in în dreptul sînilor mie mi s-a rupt cămaşa în dreptul omoplaţilor dar nu-i nimic şi chiar dacă dintr-o dată ne este foarte frig noi mergem aproape alergînd mai departe oricît de departe e departele pe ape mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă pe apele pămîntului fără de sfîrşit şi ne lovim cu fruntea tot de ape ale cerului însă şi ele de asemenea fără de sfîrşit * seara se pune singură pe felia de pîine pe care la gură o duc şi muşc din ea ca şi cînd aş muşca din chiar carnea mea cu noapte acoperită sau din carnea femeii mele cu miere acoperită îmi număr culorile de pe degete îmi număr cuvintele pe care le-am rostit altădată o doamne cît de mult am petrecut de unul singur sugînd cu nesaţ şi din ţîţa roşie a poeziei şi din ţîţa neagră a poeziei am fost mereu la un pas de moarte şi nu o dată m-am legat cu moartea mea peste viaţa mea cum se leagă o monedă de metal într-o batistă curată şi albă nu mie mi-a fost totuşi şi iarăşi totuşi frică de de frică ci fricii mereu şi mereu frică de mine i-a fost pe asinul blând m-am suit doar atunci cînd am mers dinspre deal înspre vale cînd dinspre vale spre deal am pornit am luat blîndul asin în spinare şi l-am dus pînă sus sus e un loc bun de pus masa şi de aşternut patul şi de dormit somn lung şi de numărat visele în care poemul doar pentru cîteva clipe se lasă cu sîngele la vedere sus brazii merg în vîrful rădăcinilor tot aşa cum merg tinerii de optsprezece ani în vîrful picioarelor spre iubitele lor mai fragile chiar decît şi aerul sus lumina îşi piaptănă razele direct cu degetele lui dumnezeu şi iisus numai aici strălucirea ei este cu adevărat unică sus iubita mea îmi spală cămaşa şi tot aici îşi spală şi cămaşa ei şi tot aici îşi spală şi îşi pune la uscat rochia de mireasă sus timpul stă îndelung şi îşi descîlceşte secundele şi le aşază unele lîngă altele în ordine crescătoare precum filele într-o carte sus coroana de împărat rîde de împărat şi împăratul are puterea de a rîde cu poftă de sine sus eu scriu despre mine şi despre iubita mea pînă cînd uit cu totul de mine şi de iubita mea sus vine la mine şi cleopatra şi mă pune să-i povestesc ce s-a întîmplat în egipt după ce ea s-a lăsat muşcată de vipera regină seara se pune singură pe felia de pîine pe care la gură o duc şi muşc din ea ca şi cînd aş muşca din chiar carnea mea cu noapte acoperită sau din carnea femeii mele cu miere acoperită * pe flăcări mergem amîndoi ţinîndu-ne de mînă pe flăcările pămîntului fără de sfîrşit şi ne lovim cu fruntea tot de flăcări ale cerului însă şi ele de asemenea fără de sfîrşit nu vorbim limbile noastre de ceasuri bune ne-au părăsit gurile şi merg la un pas înaintea noastră la jumătatea distanţei dintre flăcările de jos şi flăcările de sus 24 noiembrie 2010, 18h40 [unde ai pus hai spune-mi unde ai pus soarele de pe cer ] unde ai pus hai spune-mi unde ai pus soarele de pe cer că nu mai văd nici măcar la un pas înainte unde ai dus umbra care mă însoţea ca o soră indiferent de anotimp indiferent de lună a anului indiferent de zi sau de oră unde mi-ai ascuns sîngele care pînă acum o secundă sau două încă îmi curgea tumultuos prin trup am orbit este limpede mi-am pierdut definitiv umbra este foarte limpede şi fireşte că chiar am murit nu încape nici o îndoială că am murit asta chiar că este cel mai limpede dar tot vreau soarele meu tot vreau soarele mortului pe cerul mortului şi mai vreau şi umbra mea devenită umbra rece a mortului nu am fumat cît timp am fost viu dar acum mi-e dor să fumez o ţigară moartă aprinsă cu un foc mort şi din care iese în aer fum mort fotografiaţi-mă vă rog voi care încă mai sînteţi vii pe buzele mele moarte cu ţigara celebră a mortului din care iese atît de mult fum mort încît pare că a sosit noaptea cea mare în miezul fierbinte al zilei unde ai pus hai spune-mi unde ai pus soarele de pe cer că nu mai văd nici măcar la un pas înainte * am văzut o bufniţă care scria poezii cu ochii pe noapte chiar scria nu era o iluzie optică am văzut un mînz care citea poeziile scrise de mine chiar aici în pămînt dedesubt unde noaptea ţine de obicei un miliard şi unu de ani am văzut o privighetoare cum îşi înfăşura cîntecul cu noapte peste gură şi peste pleoape am văzut un elefant dansînd cu patimă cu o furnică chiar pe dunga de la orizont furnica era în zi elefantul era în plin miez de noapte am văzut pe urmă o girafă care mă privea dinspre zi înspre noapte de la o înăţime cu adevărat impresionantă am văzut şi un tigru mort care rîdea cu lacrimi chiar la miezul nopţii de sîmbătă spre duminică am văzut un peşte cum mergea pe stradă şi rîdea şi el şi rîsul lui în urma lui se transforma în noapte * bem bere roşie din halbe mari de catifea roşie eu şi iubita mea bem pînă ne uităm numele şi poemele halbele de catifea roşie chiar sunt de catifea roşie şi berea roşie este chiar bere roşie şi nu altceva muşc cu sete din cioburile de catifea roşie şi din catifeaua roşie curge bere roşie ca dintr-o cişmea roşie numai şi numai apă roşie bem bere roşie din halbe mari de catifea roşie eu şi iubita mea bem pînă ne uităm numele şi poemele * a doua zi mi-am pus capul pe treptele casei ca pe o minge şi treptele se gudurau pe lîngă el de bucurie nici nu cred că au mai existat vreodată în românia trepte de casă atît bine dispuse * chiar aşa şi este chiar aşa şi întocmai aşa la milimetru aşa dacă pot astfel ca să mă povestesc pe mine mie pe de-a-ntregul aici în podul de pe strada aurel vlaicu şaizeci mai nou vorbesc cu pantofii mei negri şi cu fularul meu fumuriu chiar şi cu şosetele vorbesc uneori şi cu pantalonii de blugi schimb vorbe de duh şi cu pălăria cu boruri uriaşe mă duelez în cuvinte care de care mai plastice mai expresive la ce bun bănuţul de aur în inima portofelului dacă se-ntunecă totul atît de puternic şi întunericul pur şi simplu mută în alt oraş toate hotelurile pline cu fete frumoase şi bărbaţi suprapotenţi la ce bun să umblu pe magheru cu rotula genunchiului lui iisus în palmele mele dacă rotula genunchiului lui iisus este făcută zob ca şi rotula mea de altfel peştele care rîdea în urmă cu o zi a dat-o pe plîns este un peşte de uscat nu a văzut oceanul fluviul sau pîrîul niciodată chiar aşa şi este chiar aşa şi întocmai aşa la milimetru aşa dacă pot astfel ca să mă povestesc pe mine mie pe de-a-ntregul 29 noiembrie 2010, 02h14 |