Anteu modern, Constantin Preda îºi (ex)trage energia poeziei sale din arealul natal („iarnã la sadova“), teritoriu al tradiþiei nesupuse timpului, configurând un univers pe care l-a impus în literaturã: „serile - acelea când coboram cu tata la râu / grãbiþi de parcã nu ºtiu cine ne-ar fi luat-o înainte /.../ pluteam agãþat de secera lunii / þineam în dinþi frâiele cailor sfârtecate de maci / tata trãgea de razele lunii cu funii / înfãºurându-le pe un cãtun de-araci.“ („serile“).

Confesivã fiind, poezia lui Constantin Preda este marcatã de o realã demnitate a rostirii poetice ce dezvãluie, prin rafinamentul ductului, o lume interioarã incontestabilã. Rememorarea unei întregi existenþe materiale ºi afective este o bunã ocazie pentru educarea spiritului în conformitate cu previzibile fapte viitoare: „sunt cast ºi interzis precum sãrutul / ce-apropie prin foc douã pãduri / ca douã vechi iscãlituri / care prin viaþa mea plãtesc de-a fi tributul /.../ sunt dat pe foc sunt dat în paºte / viaþa mi-aduce care de noroc / tristeþea straºnic mã cunoaºte / ºi am în dreptul inimii un boþ de foc“ („cearã“)

Pe un portativ estetic poetul se mãrturiseºte: „în cântec / îngropat numele meu / înfrãþit cu aurul, smirna ºi genþiana / în cântec ºi strãlucirea sabiei / care ajutã la rostogolirea capului / cãtre zorii unor zile mai bune“; „eu scriu mai mult cu aplecarea frunþii / când în cuvânt cad primii zori / ºi la uºa mea (sfios / pãrinþii / îmi bat cu mâna grea de sãrbãtori“. („sãrbãtori“)

Poetul îºi ritmeazã amintirile cu conºtiinþa cã satul e depozitarul unor veritabile tradiþii, pe care doar „visãtorii“ le intuiesc dincolo de înveliºul de cuvinte: „eu vin din sud ºi trag dupã mine câmpia / am un frate-acolo ºi un loc întins de masã / mama într-un car împodobit / pipãie lumina pe un vârf de coasã / e un sat acolo cu nedreptatea pe-un taler / din când în când un prun înºalã câte-o fatã ºuie / dar toate casele au uºile în cer / ºi ferestruicile cât o gutuie“ („car împodobit“).

Orchestrarea impresiilor, prin cumul de senzaþii, dezvãluie alchimia misterioasã a unui talent autentic oferind perspectiva unui spaþiu / timp în metafore ce fascineazã prin prospeþime ºi putere de sugestie: „e-o primãvarã dulce zeul stã sã soarbã / roua din palme fragede de miri / ca vinul scurs din candela din barbã / zãpezi la streºini picurã subþiri / e-o dulce primãvarã cu aburi de omãt / ºi-un damf de veche iarnã peste firea noastrã / a înfrunzit bodega ºi-n depãrtare hãt / firul de grâu deschide o fereastrã“

Bogãþia ºi varietatea emoþionalã comunicã o succesiune de stãri sufleteºti, de la deschiderile luminoase ale copilãriei la melancolia ce capãtã tonalitãþi elegiace: „cel mai frumos se moare-n septembrie / nici ninsori nici prieteni sã te rãsfeþe / puþin vicleºug noaptea ºi arama ce adie în frunze /.../ vântul îmi aºazã mâinile pe piept / somnul cui cu ce flori sã-l deºtept?“

Schimbând cu uºurinþã registrul grav al meditaþiei asupra condiþiei umane, Constantin Preda recurge la jubilaþii lirice; jovialitatea trãdeazã vigoarea unui temperament pãtruns de adieri romantice: „sorbiri de absint efigii feminine / bãtrâne, toate pentru tine / dãm peste cap câte-o cinzeacã / ne pipãim pumnalele din teacã / nu te-ntrista cãci zeii vor gãsi o punte / sã vinã sã-þi culeagã roua de pe frunte.“ („cinzeacã“)

Fluiditatea temelor, motivelor, nu impieteazã unitatea volumului ci doar o nuanþeazã. Lumina e un principiu al binelui dar ºi simbolul dragostei: „rãsaie Doamne-n luminã / lujer roºu de mezinã / ºi o împodobitã lumânare / sã-mi încãlzeascã steaua la culcare“ („singur sunt de sãrbãtori“). Oglinda, mijloc al autocunoaºterii, este ºi instrumentul care creeazã iluzii ºi deziluzii: „ºi ce vãd eu în valea oglinzii? / un eºafod de logodnã / o copilã cu trup ajuns la jurãmânt“. („eºafod de logodnic“). Lumânarea, ceara simbolizeazã elevaþia spiritualã: „iar tu scrii pe un scaun de ocarã / la o masã de cearã, / la numai doi paºi de muntele / dupã care te aºteaptã / ca pe o fericire: / focul“. („regretul cã nu poþi face nimic“).

Maturã cãutare de sine, poezia lui Constantin Preda este o metaforã ce sintetizeazã neliniºti ºi angoase, dintr-un univers personalizat, exprimate într-un limbaj poetic curat ºi armonios nuanþat. Volumul, apãrut în condiþii grafice deosebite, este întregit de ilustraþiile, structuri plastice de o vizibilã spontaneitate, aparþinând lui Florin Preda – Dochinoiu – ce consoneazã cu versurile poetului.