(Intră nevasta lui Macbeth singură, citind o scrisoare.)
LADY MACBETH: În ziua victoriei, m-am întîlnit cu ele şi mi-am dat seama, prin desăvîrşirea celor spuse, că ştiu mai multe decît pot cunoaşte muritorii. Cînd ardeam să le întreb mai multe, s-au prefăcut în aerul în care au şi dispărut. În timp ce rămăsesem pierdut de aşa minune, au venit soli din partea regelui care, toţi, m-au salutat numindu-mă Thane de Cawdor, un titlu cu care, mai înainte, mă întîmpinaseră şi Surorile Parce şi care, vorbindu-mi, îmi mai spuseseră şi Glorie ţie, cel ce vei fi rege. Am găsit cu cale că este bine să-ţi spun acestea şi ţie, care îmi eşti iubită soaţă întru onorurile ce le voi primi, ca să nu scapi prilejul de a te bucura şi să rămîi neştiutoare de mărirea ce ţi s-a prezis. Să ascunzi acestea în inima ta şi să rămîi cu bine.
Eşti thane de Glamis, Cawdor şi apoi
Vei fi ce ai promis. Dar eu mă tem
De firea ta - prea înmuiată-n lapte
De-al omeniei ca s-o iei pieptiş.
Vrei s-ajungi mare, ai ceva ambiţ,
Dar nu cruzimea care-ar trebui.
Mărire vrei prin mijloace sfinţite,
N-ai să trişezi, deşi nedrept vrei prada.
Ce-ai vrea să ai îţi strigă: Fă aşa,
De vrei să dobîndeşti, iar tu te temi
De faptă, nu ne ne-mplinirea ei.
Vino să-ţi torn eu duhul în ureche,
Cu limba pricepută să gonesc
Ce stă-ntre tine şi-acel cerc de aur
Cu care Soarta şi cellalt tărîm
Par să te vrea încoronat.
(Intră un mesager.)
Ce este?
MESAGERUL: Regele va veni în astă seară.
LADY MACBETH: Ce, eşti nebun? Stăpîn-tu nu-i cu el?
De-ar fi aşa, el mi-ar fi zis din vreme.
MESAGERUL: Zău că spun drept. Şi thane al nostru vine.
Un om de-al lui a şi venit nainte,
Mai să-şi dea duhul pînă să rostească
Vestea aceasta.
LADY MACBETH: Să îl iei în grijă
Căci a adus o veste minunată. (Mesagerul iese.)
Mai să-şi dea duhul de ţipat şi corbul
Vestind morţiu pătrunderea lui Duncan,
Prin poarta mea, sub zidurile astea.
Veniţi strigoi care-ndemnaţi la crimă
Sexul să-mi luaţi. Din cap pînă-n picioare
Umpleţi-mă de grea ferocitate,
Să îngroşaţi sîngele meu în vine.
Faceţi să nu m-ajungă remuşcarea
şi niciun simţămînt de îndurare
Să nu-mi abătă ţelul, să nu-mi şadă
În drum. Veniţi la ţîţa-mi de femeie
Şi sugeţi fiere, servitori ai crimei,
Ce, cu făptura voastră nevăzută,
Aduceţi rău în lume. Noapte grea,
Hai, înfăşoară-te în fum din iad
Cuţitul meu să nu zărească rana
Pe care-o taie, cerul să nu vadă
Prin pînza de-ntuneric şi să-mi strige:
Opreşte! Stai!
(Intră Macbeth.)
Măreţ Glamis şi Cawdor,
Mai mare decît ambii prin menire,
Scrisoarea ta m-a dus foarte departe
De-acest prezent neştiutor, mă simt
Acum în viitor.
MACBETH: Iubita mea
Deseară vine Duncan.
LADY MACBETH: şi cînd pleacă?
MACBETH: Ar vrea să plece mîine.
LADY MACBETH: Niciodată
Nu va vedea lumin-acelui mîine.
E faţa ta o carte şi se pot
Citi în ea lucruri bizare. Cînd