Poeme
de Zoia Elena Deju
în
pridvorul pleoapeide
parcă ai întâmpina
Răsăritul
mărgăritar
pe muchea
amiezii
jos
în
ferigile văii
un
copil cu ochii
atârnaţi
de
vulturul zânatic
şi
rotitor
în
pridvorul pleoapei
un
dor de livadă
coaptă
(amintire
şesoasă)
şi stele de mare
dor
de întoarcere
la
capăt de lume
râul
îşi pierde
glasul
zăpezile
devin
plutitoare
primitoare
e marea
oceanul
generos
un
dor de întoarcere
scăldat
în solstiţiul
liliachiu
cu
limpezimea
cu
limpezimea
amurgului
pe
faţă (câtă
dezmărginire!)
întreb
poemul de ce surâde
şi
îngerul
de
pe umărul drept
mă
alintă
în
cifrul de aici
lumina
de dincolo
panoramă
de
aici se poate vedea
până
departe în suflet
şi
în desişul de semne
al
marelui zodiac
prin
spărtura
cometei
şesurile
neantului
şi
până departe
potecuţa pe care ai venit
şi
ţărmul
în
care te aşteaptă
ca
o salvare
cumpăna
fântânii
în
susurul pleoapei
în
zbaterea candelei
iluminări
de zăpezi
autumnale
ofrande
arcuiesc
gânduri
înstrugurate
o
brumă stelară
în
iluminări
de
zăpezi
acolo
lângă
tâmpla
bisericuţei
adăstând
în
pulsul grăbit
al
rugăciunii
flori
arctice
fagure
ceruit
în
livada arsă
şi
zvon de nămetică
întâmpinare
pe dâra violetă
de
nelinişte
dau
în pârg
florile
arctice
final
scăpărând
la
zile mari
într-o
spectaculoasă
chită
de fragi
viziune
taur
ridicat
din
praf
poemul
îşi scutură
coama
din
horbote de dimineţi
înrourate
se-alege
Înaripatul
văd
totul
din
văluritul lan
de
secară
cu
luna-n tălpi
şi
stelele-n palmă
în
chilia sufletului
ca
într-o chilie
a
sufletului
poemul
sporea
în
taină
în
cartea deschisă
la
pagina 13
adormiţii
în joia cea mare
ca
iarba din pajişti
înaintea
cosaşilor
mirări
tăcerea
se naşte
din
mirare
şi
dispare în ea -
cu
ea începe
răsăritul
din ape
asfinţitul
(amiază
în
baltă de sânge!)
ingenue
chipuri
din
poze
fericiri
şi mirări
neofite
o
viaţă de probă
sau de împrumut
|