Cunoscutul profesor de fizica plasmelor fierbinţi de la Johns Hopkins University din Baltimore, Michael Finkenthal, face parte – alături de alţi intelectuali români de talie internaţională ca Basarab Nicolescu sau Solomon Marcus – din categoria acelor spirite enciclopedice contemporane ce depăşesc graniţele propriului domeniu de cercetare şi reuşesc să aducă un plus de cunoaştere în zona ştiinţelor umaniste. Dacă până acum cercetările sale au avut în vedere autori ca Emil Cioran, Eugene Ionesco, Lev Şestov, Benjamin Fondane sau Sesto Pals, de această dată Michael Finkenthal îşi opreşte atenţia asupra lui Dolfi Trost (n. 1916, Brăila – d.1966, Chicago), unul din fondatorii Grupului suprarealist român, alături de Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu şi Gherasim Luca. Împreună cu acesta din urmă, Trost a publicat în calitate de coautor celebrul text teoretic Dialectique de la dialectique. Message adressé au mouvement surréaliste international (1945), iar printre ideile promovate se numărau aceea de a păstra gruparea suprarealistă într-o „continuă stare revoluţionară” cu scopul de a contracara declinul mişcării. Textul începea prin a critica „devierea artistică a mişcării” şi „încremenirea efortului său revoluţionar”, stare ce putea fi atinsă numai de artistul care „în mod constant se depăşeşte pe sine”. Iubirea apare aici ca „metodă fundamentală de cunoaştere şi acţiune” a artiştilor şi scriitorilor suprarealişti, este uşor de înţeles de ce „revolta împotriva naturii şi dizolvarea complexului oedipian pentru a elibera iubirea” devenea o necesitate spirituală.

Poet, teoretician şi artist suprarealist, D. Trost este, de asemenea, cunoscut ca autor al grafomaniei entopice, un analog al dicteului automat, dar în domeniul desenului. Publicistic, el debutează în revista condusă de Tiberiu Iliescu la Craiova: găsim semnătura D. Trost, deasupra articolului Trădarea intelectualilor, în revista Meridian, caietul 11/ 1937, la pagina 5.

Lucrarea D. Trost. Între realitatea visului şi visul ca realitate îşi propune să surprindă „traiectoria «cometei Trost»”, mai precis „contribuţia sa la promovarea, dar şi la transformarea radicală a unora din ideile fundamentale ale suprarealismului în perioada de după război”. Astfel, Michael Finkenthal delimitează cronologic activitatea suprarealistă a lui Trost în patru etape: i) perioada pre-suprarealistă, în contextul activităţilor viitorilor colaboratori la proiectul suprarealist de după război; ii) cea propriu-zis suprarealistă, între 1944-1948 la Bucureşti; iii) „straniul interludiu” din Israel, etapă în care are loc ruptura dintre Gherasim Luca şi Trost, (1951) şi iv) perioada franceză (1952-1956), interval în care suprarealismul era concurat în Franţa de viziunea filosofică existenţialistă. Cu toate că perspectiva este, în general, diacronică, ea este dublată de o abordare fenomenologică, în sensul că exegetul trasează liniile definitorii ale fiecăreia dintre aceste etape şi rolul pe care îl joacă ele în plasarea gândirii lui Trost în cadrul mişcării suprarealiste europene. Referindu-se la aceste contribuţii ale scriitorului român în cadrul mişcării internaţionale suprarealiste, Michael Finkenthal observă că „intuiţiile lui Trost – care au evoluat semnificativ între 1940 şi 1945, în domenii precum acela al structurilor inconştientului sau cel al interacţiunilor subtile între un individ transfigurat de suprarealism şi un colectiv în stare a se transforma în profunzime în urma presiunilor istoriei […] au condus la instaurarea unor idei noi, relevante pentru cititorul de astăzi şi poate şi pentru cel de mâine”. După cum arată Catherine Hansen – în A Revolution in Consciousness, text ce prefaţează traducerea în engleză a unor fragmente din volumul Visible et Invisible (1953) – Trost teoretizează, în Visible et invisible (1953), necesitatea dezvoltării unei „conştiinţe cosmice” ce aparţine planului invizibil (fiind desigur diferită de „conştiinţa istorică” ce corespunde planului vizibil) şi se manifestă în anumite tipuri de vise, dar reprezentând în acelaşi timp fundamentul pentru „schizofrenia intensificată spiritual”. Cercetătoarea de la Princeton University atrage atenţia că ideile lui Trost sunt cu atât mai valoroase dacă le punem în contextul teoriilor anti-oedipiene şi schizoanalitice dezvoltate de Gilles Deleuze şi Félix Guattari, ambii fiind cititori fideli ai operei lui Dolfi Trost. O altă contribuţie majoră în cadrul teoretic al mişcării suprarealiste, pe care o aduce scriitorul născut la Brăila, o reprezintă „modelul raţional al iraţionalului” descris în Librement mécanique (1955). Acest pattern prefigurează, după cum observă Michael Finkenthal, viziunea asupra subconştientului propusă ulterior de psihanalistul chilean Ignacio Matte-Blanco (1908-1995) pornind de la teoria mulţimilor şi de la legile seturilor algebrice. Pe de altă parte, nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că, în Anexă, cartea ne oferă traducerea în română a manuscrisului L’âge de la ręverie, scrisoare-manifest, din data de 30 octombrie 1951, pe care Trost (aflat la Tel Aviv) i-o trimite lui André Breton. Este vorba de un text de 76 de pagini, scris de mână, ce propunea o reconfigurare a mişcării suprarealiste în conformitate cu nevoile şi condiţiile lumii prezente. Studiul monografic despre Trost este unul recuperator, în sensul că arată, pentru prima oară, care este contribuţia literară şi artistică a acestuia în cadrul Grupului suprarealist român (stabilit la Bucureşti), ce între 1940 şi 1947 reuşeşte să intre într-un dialog real cu mişcarea suprarealistă europeană, configurându-şi propria viziune critică ce viza nevoia de actualizare, de redefinire a conceptelor fundamentale caracteristice gândirii suprarealiste.