Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Spectacolul iubirii

        de Daniela Firescu

Iubitafizica

„All that is needed for theatre is two boards and passion.” (theatre adage)

(după cartea scrisă de Iulian Tănase)

„Iubitafizica este ştiinţa iubirilor imaginare. Toate iubirile şi iubitele imaginare sînt excepţii ce se supun, în tăcere, iubitafizicii. Adevărul care contează pentru iubitafizică este cel inventat, adevărul închipuit, adevărul visat, adevărul din flori.” – Iulian Tanase

• Regia: Cristina Andreea Ion • Costume de Story about Mimi

• Distribuţia: Cristina Andreea Ion Petru Stratulat Adina Hotinceanu George Sfîrăială

 

Evenimentul cultural al sfârşitului de vară în Craiova e reprezentat de prima ediţie a festivalului de arta animaţiei „Puppets ocuppy street” (desfăşurat sub egida „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”), iniţiat şi organizat de energicul manager al Teatrului pentru copii şi tineret Colibri, Adriana Teodorescu, o declaraţie de dragoste pentru lumea păpuşarilor, dar şi de promovare a artei teatrului de marionete, mijloc de întâlnire culturală urbană, de recuperare a spiritului ludic pierdut la maturitate, într-o experienţă colectivă în care şi cei mari, şi cei mici se mişcă într-o lume mai frumoasă, în care totul e posibil – ţara păpuşilor. Peste patru sute de marionete de diverse mărimi, 70 de artişti din ţară, dar şi din Bulgaria şi Serbia, expoziţia scenografic㠄Puppet’s Meeting” de la Centrul Multifuncţional, reprezentaţii în aer liber susţinute de peste 15 trupe de la teatre din ţară şi companii private, ateliere de creaţie, toate aceste evenimente cartografiază un traseu, o viziune în care arta coboară în stradă, în cartier, îşi găseşte noi spaţii şi un public nou, culminând cu spectacolul surreal, Iubitafizica, reprezentare extrvagantă propusă de Lightwave Theatre Company, după cartea cu acelaşi nume de Iulian Tănase. (Editura Vinea, 2002- ediţia tipărită şi ediţia digitală, ediţia a treia adăugită, editura Herg Benet, 2013). Este un proiect susţinut printr-o campanie de crowdfunding, prezentat prin intermediul platformei We Are Here.

T.S. Eliot afirma: poetry is what’s untranslatable, şi totuşi cei patru actori ai companiei Lightwave (Cristina Andreea Ion, Petru Stratulat, Adina Hoticeanu, George Sfîrăială) aplică o metodă alternativă, o readaptare a mitului lui Pygmalion, unde păpuşi manechine, păpuşi flexibile, păpuşi în mărime naturală sau supradimensionate, păpuşi pe corp crează iluzia iubiteifizice. Specific artei performative, creaţia şi experienţa creaţiei sunt simultane, însă show-ul oferit de Lightwave este mai mult un proiect de creativitate/ de improvizaţie, de experiment decât de creaţie. Audienţa este avertizată: „Nu încercaţi să înţelegeţi, dar puteţi să vă bucuraţi de tot ceea ce nu înţelegeţi. Nu adormiţi în scaun decât pentru a visa cu ochii deschişi.“ Şi totul e un vis, un joc continuu în care păpuşile plutesc, dansează, actorii se confundă aproape cu păpuşile, gesturile sunt expresive, mişcarea naturală. Iubitele imaginare fac parte dintr-un puzzle ce trebuie savurat şi nu descifrat, în care iubitorul oficial rătăceşte şi se rătăceşte, pluteşte în imponderabilitate.

Ştiinţa iubirilor imaginare, ştiinţă fictivă, dezvoltă conceptul lui Alred Jarry, ‘patafizica, ştiinţa pură, dincolo de metafizică, ştiinţa iubirilor imaginare, a particularului şi a legilor ce guvernează excepţiile. Tot Jarry este cel care dinamiza relaţia dintre actor şi spectator şi reintroducea marionetele în teatru, în Ubu Roi, pe scena cabaretului Quat’z Arts, în Montmartre, 1901.

Din lotul celor nouăsprezece fantasmatice figuri feminine „umbre pure, nelegate de vreun corp anume” , regizoarea Cristina Andreea Ion selectează şase personaje, închipuieşte şi alcătuieşte saşe păpuşi ce oscilează pe axa iubirilor, fiecare cu momentul ei, mai mult sau mai puţin coerent, Maga, Otra Bruja, vrăjitoarea Vioropa şi, între ele, Iubita Transparentă, o „frumoasă fără corp” prin care visele se zăresc. Ea e rezultatul unei experiment de anatomie hiperrealistă şi onirică în acelaşi timp; între papuşa- manechin, păpuşa statuie uitată într-un colţ al scenei şi păpuşile-crisalidă, ea e singura „păpuşă vie” şi nu în sens metaforic, soluţia aleasă fiind substituirea marionetei de un actor.

Există o insistenţă asupra corporalităţii, a particularităţilor anatomice şi a celor gestice: „Pentru iubita imaginară, scheletul e un accesoriu foarte important. Ea se mişcă din încheieturi respectând întru totul principiul oaselor comunicante.” şi ca într-o replică la referiţele livreşti, păpuşile compun imagini scenice (uneori cam opace), produc sensuri neaşteptate, se eliberează de text, devin autonome, sabotează orice aştetări şi construcţii narative.

Refigurarea autorului se produce atât vizual – proiecţii video în care Iulian Tănase prezintă o hartă a iubirilor, în care Adora, Alejandra, Creola, Elena, Emma, Ersta, Eva, Greta, Ioana, Julia, Lolita, Lucrecia, Maga, Maria, Maya, Melissa, Oedipa, Veronika, Zenobia sunt fixate într-o topografie simbolică, sau auditiv, prin monologuri unde scriptorul se transformă în personaj. La fel marionetele, păpuşi mecanice devin păpuşi-actori, prin supleţea, flexibilitatea prin care sunt manevrate, dar şi prin simpla lor apariţie: fabricate (şi) din materiale refolosibile (pânză, sârmă, furtunuri, folii de plastic), iubitele-păpuşi sunt graţioase, exotice, fantasmagorice, iar mânuitorii lor respectă legile chinesteziei şi alternează mişcarea ca element natural cu elemente antigravitaţionale, astfel corpul devine mişcare, eliberează o energie latentă, şi prin interacţiunea cu actori umani realizează surpriza din finalul spectacolului, una dintre cele mai frumoase scene, marioneta în fază prenatală, marioneta nenăscută. Iubirea, iubitafizica, transformă potenţialitatea, naşterea devine o ieşire din nemişcare, din spaţiul închis pentru a accede la spaţiul aerob, la viaţă. Performance-ul jalonează câmpul de percepţie al spectatorului atât la nivel senzorial, cât şi estetic, prin spectacolul costumelor, prin deplasările fluide sau dansul, vârtejul mişcărilor, dar mai ales prin reacţiile afective, aventura căutării trupului între somatic şi suprareal.

Există o fragmentare, unele secvenţe sunt diluate, iar setting-ul nu a fost cel mai inspirat, cu toate acestea, Iubitafizica, invenţie teatrală şi formă hibridă, lărgeşte conceptul de spectacol de marionete dincolo de limitele sale.

© 2007 Revista Ramuri