Ion D. Sîrbu şi Cercul literar de la Sibiu1

Deşi nu se află printre semnatarii scrisorii către E. Lovinescu, recunoscută mai târziu ca un adevărat manifest literar, Ion D. Sîrbu rămâne un reprezentat de seamă al Cercului Literar de la Sibiu. Încă din primii ani de studenţie a avut o activitate susţinută în cercurile literare studenţeşti, fiind ales, alături de Ştefan Aug. Doinaş şi Deliu Petroiu, în conducerea Cercului literar studenţesc: „În ziua de 25 noiembrie 1942 a avut loc, în sala mare a Facultăţii de Drept, şedinţa de constituire a noului comitet al Cercului literar studenţesc de sub preşedinţia D-lui Prof. Lucian Blaga. După ce vechiul comitet, condus de Radu Stanca, şi-a depus mandatul, primind din partea D-lui Preşedinte mulţumiri pentru activitatea desfăşurată, s-a trecut la alcătuirea comitetului pe anul 1942/ 1943 a cărui înfăţişare e următoarea: Vicepreşedinte – Ion Oana; [...] Membri în comitetul central: D-nii Ştefan Aug. Doinaş, Eugen Gelepu, Deliu Petroiu, Ion D. Sîrbu, Radu Stoichiţă şi Ion I. Vintilă”2. Va fi, apoi, între întemeietorii Cercului Literar de la Sibiu, dar diversele perioade de întrerupere a studiilor, din cauza concentrărilor şi participării la război, au făcut să nu poată fi prezent la toate întâlnirile literare. Când era, însă, la Sibiu participa la toate întâlnirile Cercului Literar, presa vremii consemnând acest lucru: „La cenaclul din 25 februarie 1945 s-a citit nota despre Pavel Dan de C. Regman, versurile lui Tudor Bogdan şi nuvela Persida de DeliuPetroiu. Au luat parte domnii Lucian Blaga, Tudor Bogdan, Ovidiu Cotruş, Ovidiu Drimba, Henri Jacquier, I. Negoiţescu, Ion Nistor, Deliu Petroiu, Ion Pogan, C. Regman, Ion D. Sîrbu, Radu Stanca, Robert de Suse; domnişoarele Dorli Blaga, Elisabeta Dobre, Ica Popescu, Eta Popovici.“3.

Cerchiştii continuă la Cluj întâlnirile cenacliere. La o întâlnire citeşte inedita, controversata şi discutata lucrare în proză Enuresis nocturna. Va reveni asupra ei mai târziu, în textele epistolare. În jurul acestei proze se vor ţese legende, vor aminti despre ea cerchiştii, dar şi alţii. Peste ani, Virgil Nemoianu îi va scrie într-o epistolă: „Bivoliţele e dulce-demodată, dar scrisă cu impecabil meşteşug – mare lucru în ochii mei. Enuresis nocturna, deşi are aceeaşi lungime, e poate cea mai fină din toate.[Vulgaritatea cea mai subţire din lume]“4. Ion D. Sîrbu a intrat în atenţia organelor de represiune, va face obiectul diverselor note informative.5

Este preocupat de literatură, despre cum se poate scrie în acele condiţii, despre posibilele teme. Discută despre toate acestea, mai ales cu Eugen Todoran. „Discutat ieri, îndelung, cu amicul T[odoran] despre literatura posibilă azi“ – notaţie în Jurnal din 22.II.19536. Îşi expune clar propriile opinii despre literatură. „Literatura noastră de azi – dacă nu va reuşi să atingă formula unui «realism metafizic» (paradox pe care-l consider posibil, deşi nu-i cunosc nici silueta teoretică) – nu va avea nicio valoare. Niciodată omul nu a căzut atât de jos, niciodată crima n-a fost mai largă şi mai absurdă, niciodată jertfa mai inutilă, niciodată durerile atât de variate şi ucigătoare. Psihologicul, eticul, inconştientul, sublimul – toate se turtesc, devin teme femenine, în faţa problemelor noi, pe care le ridică vremurile. Omul nu a fost niciodată atât de jos; tot ce s-a spus despre el până acum e fals. Visul umanităţii despre propria sa nobleţe a căzut. El a fost posibil numai într-o societate care nu a permis omului o condiţie în care să ajungă ceea ce a ajuns azi“.

Ca şi pentru ceilalţi cerchişti, a început calvarul existenţial; pentru a se întreţine lucrează ca suplinitor, apoi, un timp la revista Teatrul (1955-1957). Nu poate publica în presă, va fi urmărit şi condamnat la ani mulţi de închisoare (1957-1963)7. Oficial, cauza condamnării era „uneltire contra ordinii sociale“. Ştefan Aug. Doinaş a fost arestat înaintea lui Ion D. Sîrbu, care a participat la procesul lui Doinaş şi a depus o depoziţie în calitate de martor. Din documentele existente în dosarul lui Doinaş (aflat în arhiva C.N.S.A.S.), reiese momentul discuţiei lor cu Marcel Petrişor8.

Momentele de anchetă şi cele din închisoare sunt relatate în jurnal. „Îmi aduc aminte de primele luni ale anchetei mele la securitate. Eram total nevinovat, fusesem arestat fiindcă lui Drăghici (care m-a auzit «pledând» în apărarea lui Doinaş şi avea numeroase informaţii despre mine de la fosta mea soţie, devenită soţia prietenului său, ministrul de justiţie Adrian Dimitriu) îi devenisem deosebit de simpatic. «De astfel de băieţi avem nevoie: culţi, simpatici, poligloţi, având acces în birourile şi la manuscrisele marilor personalităţi, buni vorbitori, buni băutori, buni fii ai clasei muncitoare noi etc. ...». În primele luni, am fost tratat ca un oaspe drag: în clădirea de atunci a Ministerului de Interne (actualmente sediul C.C.-ului), eu am fost închis în celula de lux (WC, duş), cea în care fusese închis, nu ştiu când, şi domnul dr. Petru Groza. Eram curtat, fermecat, mi se dădeau ţigări. Eram eu neiniţiat, dar prost nu eram. Timeo Danaos... După trei luni, foaia a fost schimbată, au început şantajele. Care au fost in crescendo (şi nu au încetat nici după ce am ieşit din închisoare, după 6 ani de chinuri, bătăi, foamete, muncă, umiliri nesfârşite)“9.

III. Episodul „Vasile Căbulea“. Cele două episoade, „Ion Motoarcă“ (Ştefan Aug. Doinaş) şi „Vasile Căbulea“ (Ion D. Sîrbu), pot fi privite în oglindă, unul pentru poezie, altul pentru proză. În Clujul anilor postbelici, cerchiştii nu au mai putut trăi atmosfera culturală a anilor de studenţie. Marii profesori ai Universităţii au fost scoşi brutal de la catedră (Lucian Blaga, Liviu Rusu), revista lor de suflet, Euphorion, pe care doreau să o înfiinţeze şi la care sperau să-şi poată publica creaţia literară nu a mai putut să apară. A apărut, în schimb, la Cluj publicaţia Almanahul literar, condusă de A. E. Baconsky, în perioada activităţii sale de poet proletcultist, la care nici Ştefan Aug. Doinaş, nici Ion. D. Sîrbu nu au putut colabora. Amândoi au recurs la o farsă. Ion D. Sîrbu i-a scris elevului său, Vasile Căbulea, lucrări în proză, cu caracter proletcultist, acceptate şi publicate de Almanahul literar, unele chiar premiate10. Se vede, însă, că nu întotdeauna Ion D. Sîrbu putea să scrie în conformitate cu „exigenţele“(?!) literaturii care se cerea atunci, deoarece în raportul de analiză, la un an de la apariţia Almanahului literar, Miron Radu Paraschivescu a subliniat gravele lipsuri din nuvela Aur murdar de Vasile Căbulea. Nuvela Aur murdar era inspirată din viaţa minerilor, lume atât de bine cunoscută de I. D. Sîrbu11. Ca şi în cazul poeziilor semnate Ion Motoarcă, unde nu era greu să vezi că nu pot fi ale unui tânăr începător, şi în cazul prozelor semnate Vasile Căbulea se putea vedea că nu pot fi ale unui elev. Lăsând la o parte tema, acţiunea, clar proletcultiste, modul de structurare arată o anume experienţă a scrisului, cum este în nuvela Prima misiune12. „Aventura“ lui Ion D. Sîrbu nu se opreşte la „episodul Căbulea“, scrie o nuvelă „despre ţiganii din Pata“ pe care o trimite la un concurs (anonim), apoi o alta intitulată Scuipatul divin sau o lecţie de realism, „în care îşi ia eroii din redacţia Almanahului, bătându-şi joc de ei“, după cum se consemnează într-o notă informativă: „Sârbu Dezideriu a scris o nuvelă despre ţiganii din Pata. Aceasta nuvela a fost tradusa tot de el, in ungureste si prezentata anonim, la un concurs regional al Uniunii Scriitorilor, cu intentia de a «juca o festa», conducatorii actuale a literaturii, cu care ar premia eventual/ asa cum era aproape sa se faca daca nu se descoperea adevarul/, un om compromis su dusman. Dupa aceasta intamplare, acelasi SARBU a scris o alta nuvela intitulata Scuipatul divin sau o lectie de realism, in care isi lua eroii din redactia Almanahului, batandu-si joc de ei, de literatura noua si calomniind muncitorimea, caci in nuvela era vorba tocmai de cum muncitorii i-au la bataie un scriitor actual. Aceasta nuvela circula in copii, printre membrii. O copie se afla la un moment dat la I. MUSLEA, angajat al Academiei, care banuesc ca ia parte activa la sedintele cercului, de asemenea un alt membru este prof. CULCER, medic si profesor de anatomie, mi se pare la Inst de Arta“13.

Preţuirea de care s-a bucurat I.D. Sîrbu în Cercul Literar este probată de mai multe mărturii şi aprecieri ale colegilor. Într-o evocare, „Măştile” lui Ion D. Sîrbu, Doinaş povesteşte că, în lungile discuţii avute, în nopţile albe, cu Ovidiu Cotruş, atunci când acesta, urmărit fiind de Securitate, se ascundea în satul său natal (Cherechi/ Caporal Alexa), au încercat o clasificare a membrilor Cercului Literar din punctul de vedere al inteligenţei, iar Ovidiu Cotruş îl considera cel mai inteligent pe Ion D. Sîrbu. Nu este puţin acest lucru, venind din partea unui cerchist, la rândul lui cu o inteligenţă ce i-a fost recunoscută14. Iar Deliu Petroiu scria despre prietenul său că „aducea în discuţiile estetice şi filosofice de la seminarii, prelungite sub zidurile bătrânului burg, pe aleile parcului Sub Arini sau la mesele cafenelei Bufniţa, o undă proaspătă şi tare. Sub lumina scrutătoare a spiritului său, certitudinile călduţe se topeau, ideile luate de-a gata se clătinau, adevărurile îşi căutau conture îndrăzneţe şi noi. Necruţător cu prostia, cu impostura şi cu laşitatea, lua în vârful ascuţit al ironiei şi al sarcasmului întreaga şi variata galerie a prejudecăţilor”15.

1Dintr-un volum în curs de apariţie: Cercul Literar de la Sibiu, destine frânte – destine împlinite.

2 Vieaţa universitară, Cluj-Sibiu, 1943, nr. 2-3-4.

3 Naţiunea Română, Sibiu, 1945, nr. 10, martie.

4 Ion D. Sîrbu, Traversarea cortinei. Corespondenţă cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Mariana Şora, Prefaţă de Virgil Nemoianu, Ediţie îngrijită de Virgil Nemoianu şi Marius Ghica, Editura de Vest, Timişoara, 1994, p. 176.

5 „Deşi revista Cercului a încetat să apară în 1945, şedinţele pare că au continuat şi mai continuă clandestine. În 1951 circula printre membrii cercului o broşură cuprinzând-o «nuvelă» de prof. D. Sârbu, intitulată Enuresis nocturna şi purtând inscripţia «Editura Cercului Literar Cluj». Proza expunea cu lux de amănunte psihologice şi licenţioase chinurile unui baron care nu-şi putea satisface necesităţile, noaptea, neavând la îndemână un W.C. Se pare că această bucată nu era singura care circula printre membrii cercului. De asemenea, este mai mult ca sigur că ei continuă să se întâlnească săptămânal, la unul dintre ei, sau prin rotaţie, organizând şedinţe cu caracter literar.“ Nota informativă este dactilografiată, dar semnată de mână (olograf): M. Zaciu. Sub semnătură este următoarea notaţie, tot olografă: „Ştersăturile îmi aparţin”. După care urmează, din nou, semnătura, olografă: M. Zaciu. Nota informativă este mai extinsă, cuprinde date şi informaţii şi despre alţi cerchişti (I. Negoiţescu, N. Balotă), despre relaţia cu Almanahul literar etc. Nota informativă se găseşte în dosarul lui I. Negoiţescu, în arhiva C.N.S.A.S.

6 Toate citatele din jurnal se dau după ediţia: Ion D. Sîrbu, OPERE, I. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Ediţie îngrijită, cronologie şi note de Toma Velici în colaborare cu Tudor Nedelcea, introducere de Eugen Simion, Editura Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2013

7 S-a publicat dosarul de Securitate al lui I. D. Sîrbu: Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011.

8 „Cu ocazia evenimentelor de la Poznan, împreună cu Popa Ştefan am discutat aceste probleme, ne-am arătat satisfacţia faţă de acţiunile huliganice întreprinse acolo. Ulterior am comentat şi evenimentele din Ungaria fiind de acord cu fasciştii care au trecut la acţiuni acolo şi aceste probleme precizez că au fost comentate în ziua de 1 noembrie 1956 în felul următor: Ne-am dus la redacţia revistei de teatru unde am găsit în birou numai pe Sîrbu, prieten cu Popa Ştefan şi pe care-l cunoscusem ceva mai înainte. Popa Ştefan fiind lipsă din birou, Sîrbu m-a întrebat ce s-a întâmplat cu studenţii care au fost arestaţi. Eu i-am spus că aceştia au fost arestaţi pentru că au făcut agitaţie. Concomitent cu aceasta am început să vorbim despre acţiunile fasciste din Ungaria şi prin comparaţie am precizat că agitaţia făcută de studenţii arătaţi ar fi un pretext pentru a se trece la acţiuni asemănătoare în R.P.R. Sîrbu a spus că numai prin studenţi nu se poate ajunge la rezultate asemănătoare cu cele din Ungaria. Eu i-am răspuns că în afară de studenţi la acţiuni vor participa şi alte elemente, că acţiunea este bine organizată, rebelii dispun de arme şi că din rândurile noastre vor face parte ofiţeri. În acel moment a intrat în birou şi Popa Ştefan care a asistat la cele spuse de mine. Mai mult, Sîrbu i-a repetat spusele mele. Eu m-am adresat lui Popa Ştefan şi Sîrbu, pe care i-am întrebat: «faţă de această situaţie, voi ce poziţie luaţi?» Aceştia mi-au răspuns că dacă acţiunile contrarevoluţionare din R.P.R. au amploarea relatată de subsemnatul, vor participa şi ei. “(Marcel Petrişor: Proces verbal de interogator, 13 februarie 1957).

9 Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ed. cit., pp. 981-982.

10 A se vedea Aurel Rău, Cântece de stea. Articole aniversare Steaua, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019: „… beneficiarul al doilea de la premiul III, fiind un elev de liceu, Vasile Căbulea, nume sub care se ascunde profesorul de liceu, în Cluj, I. D. Sârbu, fost asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filozofie, acum exclus din partid“.

11 Prin diverşi colaboratori şi informatori era urmărită şi această activitate a lui I. D. Sîrbu. Din nota informativă citată deja la nota nr. 5: „Acela şi prof. Sârbu a încercat să atragă o serie de colaboratori tineri ai revistei Almanahul literar. Astfel, atunci când V. Căbulea, actualmente redactor la Scânteia, era încă elev la un liceu clujean şi-l avea profesor de română pe numitul Sârbu, i-a mărturisit profesorului său dorinţa sa de a scrie şi de a încerca să publice o nuvelă despre viaţa minerilor din Munţii Apuseni. Nuvela fu prezentată la redacţia Almanahul unde, fiind încă într-o formă necorespunzătoare i s-au dat sfaturi autorului spre refacerea (sic!) materialului. Nuvela a fost adusă, apoi, intr-o formă mai bună şi a apărut. S-a aflat curând că prof. Sârbu s-a lăudat peste tot despre şiretenia lui şi despre prostia redacţiei care a publicat o nuvelă scrisă de el şi nu de elevul Căbulea. Anchetat de redactorul responsabil al revistei, tov. Geo Dumitrescu, actualmente redactor al unui ziar ce apare pe şantierul hidrocentralei de la Bicaz, elevul Căbulea a recunoscut că prof. Sârbu a scris cea mai mare parte a nuvelei. Asemenea încercări s-au repetat. Tot sub influenţa nefastă a «cercului», din care face parte Sîrbu, unii tineri poeţi clujeni au căzut pe panta unor devieri primejdioase în poezie sau slab dotaţi (sic!) ideologice şi şovăitoare în atitudine, au început să scrie poezie net duşmănoase la adresa regimului, parodii ale poeziilor noastre actuale, sau să renunţe pur şi simplu a mai scrie, sub diverse pretexte puerile. De la această renunţare de a mai colabora, ei au căzut apoi tot mai jos pe panta unei atitudini reacţionare: beţii, afirmaţii duşmănoase, insulte la adresa scriitorilor actuali etc. Astfel sunt studentul I. Motoarcă, de la fac. de Chimie Babeş şi Al. Căprariu, fiu al unui fost colonel, pe care redacţia, din lipsă de vigilenţă, l-a ajutat să publice versuri în revistă.[…] Atitudinea prof. Sârbu, care nu poate fi strein de toate aceste încercări de a discredita pe scriitorii clujeni sau revistele ce apar aici, mai poate fi verificată şi prin faptul că numitul iese duminica la piaţa de vechituri şi vinde cărţi vechi. Fireşte, suma ce ar realiza-o, presupunând că aceste cărţi i s-ar cumpăra, n-ar fi de natură să-l scoată din încurcătura financiară. E vădit faptul că el face acest lucru pentru a arunca o lumină defavorabilă asupra regimului nostru, în care un profesor de liceu e «silit» să iasă la talcioc şi să-şi vândă biblioteca... Această mascaradă trebuie oprită.“

12 Almanahul literar, Cluj, anul II, 1951, nr. 4 (17), aprilie, pp. 39-47. Cu o temă de neocolit în proletcultism, aspecte din lupta comuniştilor, Prima misiune este o povestire în povestire. Pentru că povestirea „tovarăşului Ion Ardelean“, cuprinzând o întâmplare („prima misiune“) din vremea tinereţii sale („Eram de doi ani ucenic la atelierul de foraj de la depoul de aici din Cluj“), va fi preluat ă şi povestită de tânărul căruia i-o narează. „– Vreau să te rog ceva. Dacă vei scrie vreodată povestea mea, după cum mi-ai spus că ai de gând s-o faci, să nu uiţi un lucru. Un lucru pe care eu l-am lăsat anume afară din firul povestirii, pentru că voiam să ţi-l spun la urmă. În noaptea aceea am fost foarte mişcat de dragostea celor trei muncitori necunoscuţi care m-au ajutat. Nu le ştiu numele şi nici nu vreau să li-l aflu. Unul din ei însă mi-a spus un cuvânt mare. Un cuvânt pe care nu-l pot uita şi pe care te rog să-l aminteşti şi dumneata în scrierea ce o vei face...“.

13 Nota informativă are la început transcrisă data de 16.II.1954 (dactilografiat), iar la sfârşit se consemnează: Inf. Z. M. S,arcini s,a trasat in nota generala(dactilografiat). Textul notei informative este dactilografiat, cu greşeli de scriere şi fără semne diacritice; am păstrat scrierea.

14 Ştefan Aug. Doinaş, Scriitori români, Editura Eminescu, Bucureşti, 2000.

15 Deliu Petroiu, Cartea prietenilor mei, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006.