Născut la Tarragona, 1961. Locuiește în Granada din anul 1987. Versurile sale au apărut în mai multe reviste literare din Spania și Argentina, precum și în câteva culegeri colective sau plachete personale. În prezent, este consilier al Festivalului Internațional de Poezie din Granada și colaborează la ziarul La Opinión din același oraș. În 2007, a primit Premiul „Surcos de Poesa” pentru volumul Călătorie puțin probabilă (Viaje improbable), o aprofundare a autocunoașterii și a căutării propriei identități.
Volumul Până să ajung aici (Hasta llegar aqu), 2005, trasează un itinerar poetic prin mai multe orașe ale lumii, sub forma unei călătorii simbolice cu implicații de ordin sentimental. Bozalongo afirmă că încearcă să fugă de „limbajul grandilocvent și să se îndepărteze de frumusețea izolată în sine însăși, a poeților care scriu doar pentru alți poeți”. Și precizează: „experiența merge mai departe de datele autobiografice și se deschide, devine verosimilă în ochii cititorului”.
Adept al unei poezii a concesiei, se arată destul de sceptic în ceea ce privește capacitatea poeziei de a lucra asupra conștiințelor adormite. „Poate că nu reușesc prea multe, însă orice act trebuie realizat gândindu-ne la utilitatea sa socială (…) Poetul nu e decât un cetățean care își spune opinia, alege, decide, și este lăsat să facă asta. În caz contrar, dacă numai își pune veșmintele de poet, se creează o distanță între el și poezie, pe de o parte, și între el și posibilii cititori cu care ar trebui să fie complice, pe de altă parte.
(Din volumul Până să ajung aici (Hasta llegar aqu), 2005)
IBIZA
Când te ajunge visul din urmă
la capătul unui răsărit năvalnic,
problema nu e unde să dormi,
ci cum să-ți faci ochii
să nu vadă tot sângele revărsat
dinspre mare către insulă.
Dezgolit în fața soarelui
orice trup e un refugiu
pentru singurătatea ta concentrică.
După atâtea insule
nu e de mirare să fii apă,
miracolul e să nu fii deja cenușă.
BARCELONA
Orașele nu însemnă locuitorii lor,
nici măcar străzile,
sunt doar amintirea celui care le lasă în urmă.
Barcelona e un oraș englezesc,
o profesoară care-ți dă lecții de viață.
Un apartament în Ensanche,
saltele pe jos,
scaune stricate,
dragoste la orice oră.
Alt apartament în Lucano,
farfurii aproape goale,
vieți de împrumut.
Vizite inoportune,
inimă ce-și schimbă mereu casa.
RIO
În nopți nesfârșite, mulatrele cele mai frumoase,
cu zâmbet cuceritor, dăruiesc
dragoste pe treizeci de dolari.
În hoteluri de un lux insuportabil,
liftieri amabili îți oferă fără să le ceri
bucata de cer pe care ți-o poți permite.
Pe plajele din Rio, trupurile pe care le contempli
fac ca trupul tău să dorească
să se îngroape în nisip și să dispară.
Și așa, scufundat, înaintezi prin apa tulburată
a conștiinței tale pătate, a imoralității,
asemenea unui cuceritor care se căiește.
Ai abandonat de mult spada,
și de atunci ai început să fluturi, ca pe o armă,
cartea de credit, bunăstarea ta de plastic.
VISUL DE PACE
(Din volumul colectiv Strigătul: poeme împotriva torturii (El grito: poemas contra la tortura), 2005)
Prin geamurile murdare de la școală
am văzut înaintea altora
cum soseau deja soldații.
După atâția ani de doctrină,
după atâtea nopți fără altă lumină decât credința,
acel deșert putea lua sfârșit;
orizontul însemna viitorul.
Statuile s-au năruit
și un zgomot asurzitor ne-a deșteptat:
Au apărut zgarda
din jurul gâtului fratelui meu
și trupurile aruncate unele peste altele.
Goliciunea expusă în fața fotografilor.
Cine ne-a făcut să credem
în această pace mincinoasă, plină de morți?
În acest cer înșelător cu zei străini?
Cine ne mai apără de eliberatori?
IKER
(Din volumul colectiv Poezie de cenaclu (Poesa en la tertulia), 2003)
O fi oare marea cea care separă țărmurile?
Sau oceanul cel care unește extremele?
Dacă acel cablu care conectează inima mea la pământ
atinge apa, vei simți în degete
O furnicătură ușoară.
Dacă zâmbești din Mexic,
vor ajunge valuri mari
mânate de un brusc dezgheț.
Mereu vor exista oameni de știință
Care vor întreba, neîncrezători:
La ce temperatură fierbe apa?
Oare poate un copil să facă
gheața să se topească?
FÃRÃ CHELTUIELI DE EXPEDIERE
(Inedit)
Este doar un colet cu cărți:
voi citi jumătate dintre ele cu interes,
uitând, după aceea,
jumătate din cele văzute.
Aș putea supraviețui fără nicio carte,
obișnuindu-mă cu ideea că zilele sunt la fel,
dar nu mi se pare obligatoriu
să renunț la plăcerea
oferită ochilor mei.
Biblioteca ascunde rețete naturale,
remedii infailibile
pentru oricare diagnostic real sau imaginat.
Nu mă salvează cele scrise,
Mă vindecă cele citite.
Traducere și prezentare:
Cristina Sava
Rafael Pisot