Stârvul
În urechea mea dreaptă
creşte un stârv.
Medicul zice că este otită,
însă eu îl aud cum se umflă
ca mugurii, primăvara,
sau ca o ciupercă rotofeie
pe o grămadă de bălegar
vechi şi plouat.
Creşte. Poate va pocni,
e prea multă căldură
în trupul meu tânăr
care poartă în el
toate rugurile Inchiziţiei.
Creşte. Şi focul, şi stârvul.
Medicul mă aspiră
în fiecare zi. E greu,
e dureros,
te-ai legat cu funii
de trompa lui Eustachio,
ca mortul de văduva
luată de vie în groapă.
Dar parcă încep să mă subţiez,
parcă sunt tot mai uşoară,
medicul mă încurajează,
e doar o ciupercă pe timpan.
Continuăm tratamentul:
aspirare, curăţare,
aspirare, curăţare.
Ca toţi morţii cu mădularul
învârtoşat,
tu te-ai legat de pământ.
În curând, în curând,
eu voi merge pe ape.