viaţa este un plagiat dovedit
ar spune any
care nu-şi aminteşte dacă ea a ales centura de nord a craiovei
sau invers
când cazi sub roţi împuşcat în aripa domestică
să tragi adânc aer în piept
filozofia străzii în asta constă
ar crede any care-a experimentat multe poziţii
aseară m-am întâlnit cu any îmbrăcată kitsch şi spoită pe faţă
pronunţa vorbele ca pe nişte note muzicale
ieşite dintr-o orgă dezacordată/ semn
c-a fumat destul şi prost
am întrebat-o: la capul cărui mort ai plâns ultima oară?
calc bordura centurii până-mi înfloreşte pielea pe tălpi aspră şi umedă
ca un zid de temniţă dar nu plâng/ pentru că
numai cei vii au dreptul să plângă/ mi-a zis în timp ce
scobea cu vârful pantofului într-o grămăjoară de ierburi uscate
any este colega mea de bancă din V-VIII/ după care
ne-am separat
eu am urcat într-a IX-a la mate-info/ ea
a coborât sub casa scării
eu am ajuns într-a XII-a şi mi-am dat bacul/ any
şi-a dat consimţământul pe capra de la ginecologie
eu am făcut automatica/ any
a făcut un copil din flori
aseară mi-am revăzut colega pe centură
cu faţa ei de moartă şi-n costumul ei de faux leather
am simţit că nu mă deconectase nimeni
de la aparatele care m-au ţinut în adolescenţă cum
pe bolnavii terminali într-o respiraţie/ supravegheată
eu am deschis portiera jeepului/ şi any
a închis pivniţele cărnii
eu am îmbrăţişat-o tremurând/ şi any
a început să plângă
în acele câteva clipe any de care mă-ndrăgostisem la 14 ani
a fost din nou vie
a băut
bunica pentru acele femei care-au confundat libertatea
cu dreptunghiul haşurat al ogrăzii
nu citiseră teorii despre
libidoul scăzut pentru că pur şi simplu
nu ştiau să citească
a băut mama în numele angajatelor de la fabrica de confecţii
unde niciuna nu a învăţat să facă o rochie pe de-a-ntregul
doar gulere şi buzunare pliuri şi festoane
iar cele mai chipeşe volane şi alte brizbrizuri
acum e rândul meu să beau
la cenaclu
când îmi tremură bărbia şi mi se-ncleştează degetele pe pahar
de parcă aş ţine o halebardă
doamnelor care scrieţi
ascultaţi aici: poezia este cel mai tare alcool
anesteziază realitatea şi vă-mbracă în ceţuri
trenul nu mai merge pe calea ferată
trece direct prin voi cu vagoanele pline de călători
unii se uită pe geam alţii dorm foarte puţini visează
şi doar pe ultimii trebuie să-i salvaţi
de trăiri formale