Anul cultural 2026 a debutat în „Forţă” şi mă refer, cu precădere, la artele vizuale, pentru că este singura zonă despre care îmi permit să mă pronunţ, cu o oarecare expertiză. Iar dacă ne referim la luna februarie, atunci, inevitabil, ne gândim la doi mari olteni, Constantin Brâncuşi – anul acesta sărbătorindu-se 150 de ani de la naştere, şi Marin Sorescu – 90 de ani de la naştere. Dacă, în ceea ce-l priveşte pe Sorescu, lucrurile sunt oarecum aşezate, în sensul că manifestările prilejuite de această ocazie se înscriu într-o firească normalitate, fiind organizate sesiuni de comunicări şi colocvii, dar, din păcate, nicio expoziţie cu opera sa picturală, în ceea ce-l priveşte însă pe Brâncuşi, pare că lucrurile au ieşit cu totul din matcă, mai ales în acest context jubiliar. Chiar şi la o privire sumară pe sursele media, putem sesiza o adevărată avalanşă de aşa-zise „Evenimente” dedicate lui Brâncuşi care, în realitate, nu sunt decât manifestări, mai mult sau mai puţin culturale, fără nicio legătură cu artistul. Se observă cum Anul Brâncuşi se profilează mai aproape de spiritul caragialesc, decât de cel brâncuşian, iar ca o concluzie tristă, am putea cita celebrul vers eminescian „Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el”.
În acest noian de evenimente, consider că trebuie semnalată expoziţia Paleolog | Brâncuşi – Un alfabetar necesar, deschisă la Centrul „Constantin Brâncuşi” din Craiova, pentru a marca un secol şi jumătate de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Este o manifestare care îşi propune să aducă în prim-plan personalitatea lui V. G. Paleolog (1890-1979) şi demersurile sale susţinute pentru a face cunoscută opera lui Brâncuşi, într-o perioadă în care asemenea preocupări aveau statut de pionierat.
Proiectul de cercetare vizuală realizat de muzeul craiovean are un caracter preponderent documentar, prezentând cărţi, documente, manuscrise şi fotografii din colecţia familiei, donate Muzeului de Artă Craiova, acum câţiva ani, de către nepotul lui V. G. Paleolog, istoricul de artă Andrei Paleolog. De aceea consider că este o oportunitate de a vedea, în premieră, manuscrisele şi volumele sale referitoare la viaţa şi opera sculptorului, unele în ediţii bibliofile, precum şi informaţii despre două proiecte, puţin sau chiar deloc cunoscute, dar cărora le-a dedicat o bună parte a efortului său de cercetare, este vorba de Informatica Brâncuşi şi Memorialul Brâncuşi.
Datorită lui Paleolog au fost aduse la Craiova ultimele mărturii fizice ale atelierului lui Brâncuşi de la Paris, în ideea de a recrea o replică simbolică a atelierului, sub numele Memorialul Brâncuşi. În pofida entuziasmului iniţial manifestat de autorităţile comuniste din epocă, proiectul nu a mai fost finalizat, dispariţia lui V. G. Paleolog facilitând misiunea celor care nu îl agreau, să ducă în derizoriu nobila sa iniţiativă. Dacă ar fi avut şansa să se înfăptuiască, rândurile scrise de Marin Sorescu în Luceafărul din 29 mai 1976 cu titlul „Atelierul” ar fi fost cu atât mai preţioase: „V.G. Paleolog este mai tânăr decât noi toţi. Numai entuziasmul şi barba vijelioasă de vrăjitor a moşului de la Craiova au putut smulge, cu o clipă înaintea pierderii în neant, câteva vestigii din atelierul lui Brâncuşi aducându-le la Craiova. Când totul era parcă pecetluit, atelierul mutat, restul dărâmat, se constată că în 69-70 atelierele încă dăinuiau. Aşa ia iniţiativa recuperării câtorva din lemnele aflătoare în atelier. Că bârnele au aparţinut într-adevăr atelierului nu mai încape îndoială. Ideea folosirii acestor lemne pentru a evoca la Craiova, locul unde Brâncuşi învaţă şi arta şi meseria, o sprijin din tot sufletul. Nu este vorba de nişte lemne, ci de nişte moaşte. Vechi de câteva sute de ani, bârnele provenind din pavilioanele din 1899-1900 şi, anterior, de la vreo casă de ţară, au fost reazemul mâinilor lui timp de câteva decenii. I-au stat deasupra capului, le-a mai meşterit poate cu barda, care acum rugineşte înfiptă într-un butuc parizian. Pe ele le-a contemplat când şi-a pus ochii în grindă, ultima dată. Nu sunt nişte aşchii oarecare, nu nişte vreascuri, nu nişte lemne. Trebuie să devină grindă şi prag, căpriori şi toc de uşă. Şi vor însemna la Craiova un prilej de a ne aduce aminte că marele Brâncuşi «acolo s-a născut a doua oară»”.
Din păcate, aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi casa memorială a poetului de la Bulzeşti, unde, mai ales în ultimii ani, după ce reuşise să o refacă, îşi petrecea vacanţele de vară, pictând.
Revenind la expoziţie, se poate remarca o imagine de arhivă a Şcolii de Arte şi Meserii din perioada în care Constantin Brâncuşi era elev. Sunt prezentate piese originale din perioada sa artizanală, cele două rame sculptate în lemn de nuc aflate în colecţia Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, alături de „Scaunul colţar” şi „Caseta” din colecţia Muzeului de Artă Craiova. Discursul vizual este completat cu un portret-bust, inedit, al lui V. G. Paleolog realizat de sculptorul Anghel Chiciu, la Paris, în 1912, şi o copie în bronz după lucrarea Vitellius, de Constantin Brâncuşi, ambele din colecţia muzeului.
În mod evident, activitatea lui V.G. Paleolog începând cu anii ‘60, când a reuşit să se mute la Craiova, după naţionalizare fiind condamnat la o existenţă mai mult decât precară, a reprezentat o perioadă importantă din viaţa sa şi care a fost dedicată, aproape în exclusivitate, memoriei prietenului său din tinereţe, Constantin Brâncuşi. În plină epocă comunistă, printr-un uriaş efort, el a reuşit să revigoreze „Apetitul” local şi naţional pentru cunoaşterea şi înţelegerea creaţiei brâncuşiene, publicând în presa locală şi centrală, făcând emisiuni la radio, conferinţe, întruniri, participând la Congresul internaţional din 1976, purtând corespondenţă cu cei mai importanţi brâncuşologi din epocă. De altfel, autorul menţiona, încă din 1965, faptul că miza acestui uriaş demers era aceea de a oferi publicului „Un alfabet pentru citirea operelor lui Brâncuşi”, de unde şi titlul actualului proiect. Pentru mine însă, felul în care s-au implicat în primul rând V. G. Paleolog şi, de asemenea, copiii săi, Dyspre dar, mai ales, Tretie, este mai mult decât un gest de asumare culturală, este unul de iubire.
Nu în ultimul rând, modul în care discursul curatorial a reuşit să pună „În scenă” o temă atât de puţin generoasă pentru compunerea unui parcurs de tip vizual, consider că va oferi expoziţiei de la Centrul „Constantin Brâncuşi” din Craiova şansa de a se califica drept unul dintre cele mai coerente şi profesioniste evenimente ale Anului Brâncuşi.