sunt într-un musical
ploaia şi frunzele de salcie spală geamul
va veni o vreme când voi uita mirosul pielii mamei mele
atunci mă voi teme cu adevărat
memoria nu va mai fi într-o continuă expansiune ca universul pungile albe aruncate prin
păduri mi se vor părea fantome gânduri ale unui suicid niciodată
finalizat
sunt într-un musical
prima mea dragoste o bicicletă cu hello kitty
peste care şi-au pus corpurile copiii satului
numai sora mea nu
numai sora mea nu
ea privea totul era dumnezeul meu
un poem despre individul umbrelă
individul umbrelă îşi ţine mijlocul ţeapăn ca o lumânare
se ţine de pământ să nu plouă pe furnici
îi pasă de lenticelele de pe trunchiurile de zarzăr
nu se clatină la bătaia vântului ca tulpinile florilor şi nici nu a apărut
în ghicitoarele vrăjitoarelor
poate fi îmbrăţişat ca o rădăcină de mătrăgună
în întuneric faţa lui e îndreptată spre răsărit aşteaptă lumina
ca floarea soarelui
individul-umbrelă s-a dus astăzi la biserică pentru prima oară
şi-a lovit nasul de geamuri pupând icoane al căror nume nu-l ştie
avea mai mult săculeţe de lacrimi pe faţă decât linişte sufletească
pentru ca la final să i se pună mir pe faţă
şi să aprindă lumânări pentru morţii şi viii lui:
una pentru tatăl lui care era să facă infarct din cauza unor chimicale
una pentru mama lui cu anevrism şi bătături în mâini
una pentru sora lui cu sindromul down şi diabet
una pentru naşul lui care a murit de ciroză şi singurătate acum 6 luni
ŞI
una pentru cornel care a murit beat şi curentat şi desculţ
în propria bătătură la 22 ani
individul-umbrelă are frigiderul gol şi o conservă de ton uitată într-o noptieră
gândacii fac striptis pe pereţii bucătăriei păianjenii ţin strâns în coconul lor
visele la care el renunţase încă din liceu
o frunză de arţar tremură timid într-o ţiplă de plastic
praful întins ca o plapumă peste furnici
spre periferia oraşului la etajul 5 într-o cămăruţă încălzită
de radiaţiile unor corpuri
o inimă tremură după ce şi-a trimis sângele să încălzească
aparatele şi sistemele
acesta este individul umbrelă la sfârşitul zilei
când nimeni nu l-a văzut cu adevărat vreodată
[…] şi a intrat dumnezeu în camera
în care mă odihneam ca într-un abator
şi şi-a zis că nu e bine & mi-a scuipat ochii cu saliva sa
invincibilă această cameră ca un abator din care nu am mai
ieşit niciodată vie
invincibil acest abator ca o capelă fiindcă nu au fost niciodată
lumânări la intrare
invincibilă această carne care nu a îndrăznit să aştepte alte cărni
invincibilă această gură care nu a sărutat niciodată alte guri
invincibil acest manuscris care nu a fost niciodată îmbibat
în sângele meu aşa cum
a fost hârtia de filtrat cafeaua
invincibilă această muscă domestică a gustat din acest sânge
din care dragostea mea
nu a reuşit niciodată
invincibile toate acestea îmi zic şi mă culc la loc