Gândit ca Marea aventură, cu care a câştigat concursul organizat în 2021 de Centrul Naţional al Cinematografiei, filmul de debut al scriitoarei Cecilia Ştefănescu s-a retras strategic sub un titlu discret, desigur, o antifrază: Un loc sigur. Prima formă trimitea nedisimulat la triunghiul amoros adulterin din scenariu şi, printr-un joc de cuvinte, către litoralul unde se desfăşoară scurta poveste de vară, în timp ce versiunea finală privilegiază ambiguitatea receptării şi poate chiar dublul discurs. Este diferenţa ideologică dintre lumea de acum un deceniu (momentul în care autoarea afirmă că şi-a structurat proiectul, a cărui primă înscriere la un concurs CNC a fost în 2019), atunci când tradiţionalele formae mentis mai contau ca repere, spre deosebire de universul actual, când acestea au fost întoarse pe dos, uneori la modul imperativ.
Cu o activitate scenaristică datând de la începutul anilor 2000, în cadrul colectivului de la PRO TV, care realiza emisiunea „Steaua ta norocoasă” (gravitând în jurul Mihaelei Rădulescu), Cecilia Ştefănescu s-a afirmat pe marele ecran alături de regizorul Tudor Giurgiu cu Legături bolnăvicioase (2006), cei doi adaptând romanul omonim al scriitoarei, publicat în 2002. Cineastul care se afla la debutul în lungmetraj a găsit accentele potrivite pentru a reda istoria de dragoste dintre personajele feminine interpretate de Maria Popistaşu şi Ioana Barbu (cu prezenţa insidioasă a lui Tudor Chirilă), aşa încât dogmaticii să nu fie scandalizaţi, iar cei cu un interes spre deschidere (personal sau din fler) să aibă un cap de coloană în spatele căruia să se poată alinia. După 20 de ani, dipticul inseparabil roman-film încă rezistă, dovadă a adevărului uman care s-a aflat atât în faţa, cât şi în spatele camerei. Colaborarea reuşită cu Tudor Giurgiu va fi reiterată odată cu Libertate (2023), al cărui scenariu a fost elaborat de Cecilia Ştefănescu mai întâi cu Napoleon Helmis (sub titlul Sibiu ‘89), filmul fiind apoi preluat de experimentatul regizor, schimbare care a fost premisa unei creaţii de anvergură, cu o lăudabilă diversitate a tipologiei umane, surprinsă în momentele-limită ale degringoladei revoluţionare.
Tudor Giurgiu a încurajat, prin casele sale de producţie Libra Film şi Point Film, aspiraţia Ceciliei Ştefănescu de a deveni regizoare, dorinţă care a lăsat în urmă beletristica (Intrarea soarelui, 2008, tot un roman de dragoste) şi s-a concretizat, până la Un loc sigur, prin trei scurtmetraje: Ferdinand 13 (2016), Morski Briz (2018) şi Să păstrăm distanţa (2023). Precum recentul film de cinema, primele două au în centru personaje feminine, interpretate de Nicoleta Lefter (prezenţă eminamente vocală, eroina autoclaustrându-se în baie) şi, respectiv, Gabriela Baciu. Mai mult chiar, Morski Briz are o legătură directă cu Un loc sigur, fiind filmat tot pe litoralul bulgăresc şi expunând tot o poveste de dragoste vinovată (sexagenara înamorată), cu acelaşi Virgil Aioanei în rolul detestabil al masculului care pune ordine în familie.
Alegând staţiunea Kravets pentru a turna lungmetrajul de debut, Cecilia Ştefănescu a avut pe agendă mai multe obiective, dincolo de o anumită economie de costuri. În primul rând, reminiscenţele de sălbăticie ale plajei dau cadrul intim pentru un moment al adevărului între cele două cupluri venite într-o vacanţă obişnuită, în aşteptarea unor vremuri mai bune financiar, apte să-i ducă spre destinaţii mai sofisticate („Tendinţe burgheze”, ar spune unii). Apoi, localitatea bulgară a oferit posibilitatea introducerii în subiect a refugiaţilor ucraineni (ca şi Rusalka, 2024, regizat de Claudiu Mitcu), cu incriminarea lor injustă pentru dispariţia (falsă a) unui copil, urmată la modul demonstrativ de exonerarea lor de vină. În cele din urmă, cum surprinzător declara regizoarea, plasarea acţiunii într-o regiune (Cadrilaterul) temporar „Ocupată” de ţara noastră (1913-1940) serveşte la a vădi lipsa de resentimente a localnicilor, spre deosebire de prejudecata depreciativă pe care o manifestă românii faţă de vecinii de la sud. Acestei stări de spirit i se consacră în film o secvenţă-cheie, care dezvoltă şi poziţionările politice (inclusiv în raport cu ideea de proprietate) ale celor patru exponenţi ai middle class şi cea a progresistului Vladimir.
Asiduă spectatoare la proiecţiile Cinematecii Române în anii ‘90, Cecilia Ştefănescu este o cinefilă căreia îi sunt aproape filmele lui Eric Rohmer, iar Wanda (1970, Barbara Loden) a reprezentat un model pentru ea. A trecut şi prin filmele lui Michelangelo Antonioni, inclusiv Aventura (1960), care de bună seamă i-a inspirat titlul iniţial şi a însemnat un punct de plecare pentru drama în slow-burning din Un loc sigur. Lovitura principală a dat-o odată cu găsirea, după un lung casting, a interpretei Luciei în persoana Marinei Palii, actriţa de origine basarabeană făcând faţă excelent unui triplu emploi: mama unui copil parcă prea cuminte pentru vremea de azi (Alex-Ioan Petre), soţie casnică dependentă de banii aduşi de grobianul citadin Gelu (Virgil Aioanei) şi, last but not least, purtătoare a unei iubiri secrete pentru Vladimir, un coleg de liceu (Emil Măndănac) ajuns ca din întâmplare în aceeaşi perioadă la Kravets. Orchestrarea acestor linii de viaţă – o provocare scenaristică – recurge uneori la a puncta decât a dezvolta, dar Marina Palii deţine arta sugestiei şi ştiinţa de a rezolva situaţii filmice ingrate, precum cea de la plaja de nudişti, unde constată la propriu că nu-i mai trezeşte interesul lui Vladimir, retras ulterior îndărătul eschivei că iubirea şi (eufemistic) actul sexual sunt supralicitate.
Ca la manual, suferinţa Luciei este evidenţiată prin punerea în oglindă cu celălalt cuplu, în care Mihai (interpretat de Rolando Matsangos, cunoscut marelui public din Taximetrişti, 2023, regia Bogdan Theodor Olteanu) are acelaşi potenţial negativ ca Gelu, însă soţia sa, Cristina, este lipsită de lumina sufletească menită să contrasteze cu viaţa terre-ŕ-terre a bărbatului ei; în acest rol, Bianca Cuculici reconfirmă încrederea pe care i-a acordat-o Cristi Puiu în MMXX (2023), ducând personajul spre o zonă care nu exclude ispita şi ispitirea, ca potenţialităţi. Deloc lipsit de contradicţii interne, pe care le acutizează propensiunea culturală a Luciei (citeşte, semnificativ, „Nu vedeţi nimic”, eseul despre pictură al lui Daniel Arasse), tandemul feminin din Un loc sigur este factorul activ al micilor acumulări care duc înainte filmul, în timp ce bărbaţii par incapabili de o minimă devenire.
Având de filmat toamna (octombrie-noiembrie 2023) o acţiune estivală, directorul de imagine Luchian Ciobanu a arătat o măiestrie aparte, peisajele nisipii şi trupurile dezgolite alcătuind un continuum aflat temporal şi fizic la capăt de lume, dând tonalităţi elegiace care au conferit vocii regizorale un ambitus superior. Cecilia Ştefănescu s-a ambiţionat să demonstreze mult, dar pe alocuri ezitările inerente debutului şi-au spus cuvântul, conducerea trecând în fieful actorilor care, cu excepţia Marinei Palii (Malmkrog, 2020, Cristi Puiu; Dinţi de lapte, 2025, Mihai Mincan), nu sunt încă nişte vedete, deci histrionismul le este deocamdată străin, din fericire. Mai puţin inspirată a părut distribuirea lui Emil Măndănac, bărbatul fatal pentru căsnicia Lucia-Gelu fiind inexpresiv, chiar dacă e vorba de o anumită platitudine impusă rolului.
Sfârşitul filmului este contrariant, scabrosul viol conjugal fiind foarte în ton cu tematica actuală a violenţei contra femeilor şi, desigur, constituind o carte blanche pentru invitarea la festivaluri, mese rotunde, emisiuni TV etc. Auctorial, adulterul nu mai e tratat ca o problemă morală, chiar dacă este clamat fără nicio reţinere faţă de soţul până atunci ignorant; astăzi, normele etice, combinate cu discriminarea pozitivă, vizează alte zone critice. Talentul Ceciliei Ştefănescu eclipsează însă tributul propagandistic pe care trebuie să-l aducă, aşa încât spectatorul poate privi şi altfel finalul: cedând deliberat, femeia face sacrificiul necesar pentru ca ea să salveze minciuna căsniciei. Între amantul flasc şi soţul animalic, Lucia nu are de ales un al treilea drum, iar condamnarea ei la obiectualizare contemplativă este pe viaţă.