poemele capodoperă sunt totdeauna la pândă
ca şi iubita capodoperă
ca şi iubirea capodoperă
pânda în sine când în preajma ei sunt
poemele capodoperă iubita capodoperă
şi iubirea capodoperă
este ea însăşi o capodoperă
şi eu oare ce sunt pândind clipă de clipă
poemul capodoperă şi iubita capodoperă
şi iubirea capodoperă
dacă nu o capodoperă
din creştet până în tălpi
dacă nu o dimineaţă capodoperă
şi o seară capodoperă
ce-şi urmează una alteia
cu rouă şi cu fulgere din prima
izbucnire de lumină de zi
şi până în ultima clipă
de întuneric
*
nu că n-aş putea nu că n-aş vrea
dar realmente îmi este foarte uşor să iau
cu vârful limbii arcul de triumf
de pe kiseleff şi să-l azvârl
aici la intrarea în podul meu
în podul meu unde nu intru decât eu
şi iubita mea
în podul meu unde nu dorm decât eu
şi iubita mea şi poemele mele
când vor ele să doarmă cu mine
acasă la mine şi acasă la ele
nu că n-aş putea nu că n-aş vrea
dar arcul de triumf de pe kiseleff
e deja la mine în pod
şi eu trec pe sub el la braţ cu iubita mea
şi cu poemele mele şi de o sută de ori
pe secundă
şi arcul de triumf ne sărută tuturor mâna
şi ne lustruieşte tuturor pantofii nevăzuţi
şi ne spală tuturor cămăşile de mătase
nevăzute şi ele
arcul de triumf ne cântă până ne plictisim
imnul naţional
e singurul cântec de dragoste pe care îl ştie
pe dinafară de la prima până la
ultima silabă
ne crede fericiţi şi chiar mai mult de atât
desăvârşiţi şi eterni
*
din trandafir a ieşit ghimpele
şi mi-a zis în limba ghimpelui de trandafir
înfige-mă în pielea ta cu totul
poate chiar şi în inima ta
sunt ghimpele capodoperă
din întuneric a ţâşnit câinele
cu văzduhul gurii cel mai negru
şi cu dinţii senzaţional de bine ascuţiţi
înfige-ţi colţii mei în pielea obrazului
poate chiar şi în inima ta mi-a spus
lângă limba câinilor cu văzduhul gurii
foarte negru
sunt colţii capodoperă
din oceanul atlantic sau poate
din oceanul pacific
a uitat să-mi precizeze de unde
a zburat direct pe podeaua de lemn
din podul meu capodoperă
din strada aurel vlaicu şaizeci
rechinul cel mai primejdios
rechinul cel mai nemilos
lasă-mă mi-a zis în limba rechinilor
să-ţi înghit eu carnea de pe oase
poate chiar şi inima
sunt rechinul capodoperă
sunt cruzimea capodoperă
până şi din colţul cel mai întunecat
din iad a sărit în faţa patului meu
diavolul cel sprinten
diavolul cel totdeauna
beznă la chip
lasă-mă a tunat el
în strania limbă diavolească
lasă-mă să-ţi înghit în întregime
capul şi fruntea
poate chiar şi inima
sunt diavolul capodoperă
sunt stăpânul absolut
din infernul capodoperă
*
nu că n-aş putea nu că n-aş vrea
dar realmente am împins cu vârful
nasului zăpada de pe hymalaia
în podul meu atotcuprinzător
şi acum stau cu talpa piciorului
pe cel mai înalt vârf de piatră
aproape că mă ia ameţeala
de lipsa de oxigen
sau de abundenţa gerului
iubita mea clănţăne de frig şi ea
poemelor mele capodoperă li s-a făcut
pielea literelor mai densă
decât gheaţa
strănutăm cu toţii din când în când
dar ne simţim mai curajoşi
decât niciodată
nu că n-aş putea nu că n-aş vrea
dar realmente i-am făcut iubitei mele
o rochie foarte frumoasă din zăpadă
de hymalaia
pe cutele ei ne dăm cu sania
şi eu şi poemele capodoperă
până când adormim
de-a dreptul în sănii
(din volumul în pregătire:
poeme zburătoare)