Am scris în paginile acestei reviste în cei 40 de ani de colaborare sute de articole despre artişti, dar nu îmi amintesc să fi scris ceva despre cealaltă parte a baricadei, despre iubitorii de artă care, în timp, pot să devină colecţionari. Îmi fac mea culpa de mai multă vreme, pentru că nu am înţeles de la început rolul acestei categorii sociale, foarte restrânse, de oameni. Deşi ea a apărut încă din antichitate, în foarte puţine cazuri s-a vorbit despre ei. Este adevărat că, la rândul lor, colecţionarii sunt divizaţi în raport de criteriile de evaluare, de colecţie, de numărul lucrărilor, de importanţa numelor pe care le conţine, de scopul acelei colecţii etc. Există colecţionari „Bulimici”, interesaţi doar de cantitate, alţii sunt „Autişti”, în sensul că nu achiziţionează decât ceea ce consideră ei că merită. Categoria cea mai comună este aceea de colecţionar „Investitor” care, la modul propriu, tratează arta ca pe o marfă pe care o tranzacţionează. Avem şi colecţionari din categoria „Connaisseur”, bine documentaţi şi foarte aplicaţi în privinţa lucrărilor pe care le achiziţionează. Aceştia însă, asemenea artiştilor, manifestă o nesfârşită curiozitate în percepţia fenomenului şi a gândirii artistice care fundamentează fiecare discurs vizual. Doar cunoscând începi să te cunoşti mai bine, să te redefineşti, să îţi formezi o scară adevărată de valori. Nu am încercat decât să schiţez câteva tipologii ale acestei fante înguste din societate, pentru că diversitatea lor este cu mult mai mare, singurul lor numitor comun fiind interesul pentru artă.
Parafrazându-l pe Maurice Utrillo, am putea totuşi afirma că nu doar pentru artist, ci şi pentru colecţionar este la fel de valabilă ideea că „Sentimentul trebuie să apară înaintea oricărei judecăţi estetice” şi, completăm noi, financiare. Splendoarea unei colecţii trebuie să fie mai întâi în sufletul şi abia după aceea în metoda şi cunoştinţele colecţionarului, ea generând, la fel ca şi creaţia, profilul interior al posesorului. Despre un asemenea profil trebuie să vorbim ori de câte ori se iveşte ocazia, deoarece colecţionarii, cei adevăraţi, sunt încă o minoritate firavă la noi.
Alexandru Bălintescu, unul dintre cei mai importanţi colecţionari ai Olteniei, din perioada comunistă – care şi-a donat întreaga colecţie Muzeului de Artă Craiva şi, în marea ei majoritate, satului natal, Costeşti, unde există şi azi în expunere permanentă –, considera, încă de acum aproape o jumătate de secol, într-un studiu de referinţă, „Raportul dintre colecţionarul de artă şi muzeu”, că: „Nu este, într-un anumit sens, şi el (colecţionarul) un creator? Nu este, oare, şi colecţia de artă o creaţie distinctă izvorâtă din «dragostea pentru frumuseţe» (John Ruskin), fie dintr-o contemplaţie îndelungată, însoţită cu acea plăcere universal valabilă, plăcerea estetică (John Volkelt), sau din necesitatea obsedantă de a privi şi a poseda opere de artă datorită căreia un amator devine colecţionar (K. H. Zambaccian), fie – cum spunea cu vorbă de taină sculptorul Gheorghe D. Anghel – dintr-un desăvârşit simţ moral, numai aşa putând sluji «la înnobilarea, la purificarea sufletului omenesc»?”.
Perspectiva colecţionarilor de artă este încă destul de puţin cunoscută, deşi ei reprezintă o verigă esenţială a dinamicilor dezvoltării fenomenelor artistice, a mecanismelor pieţei de artă libere, a fenomenelor de valorificare, tezaurizare şi, eventual, muzeificare a acestor colecţii private. De aceea cred că nevoia de cunoaştere a scenei şi a pieţei de artă din perspectiva colecţionarilor de artă românească este importantă, fiind parte a unui ecosistem, în care rolul acestora poate să devină determinant, prin acţiuni de mecenat, de premiere, de comisionare sau de cumpărare a producţiei artistice contemporane. Acest circuit stă la baza producţiei artistice şi intersectează noi subdomenii, precum economia artei.
Ei – şi pluralul conturează un număr în permanentă creştere – sunt continuatorii unei strălucitoare tradiţii, în pofida neşansei istorice de a se dezvolta fără sincope, cum a fost cea din perioada comunistă, când această pasiune s-a manifestat mai mult în underground. Pentru iubitorii de artă din România, nume precum Alexandru Bogdan-Piteşti, Toma Stelian, Anastase Simu, Ion Kalinderu, Krikor Zambaccian şi mulţi asemenea lor sunt repere de probitate artistică, ale căror colecţii le vedem expuse în muzeele noastre. „Am dăruit poporului colecţia mea de artă, deoarece talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aş fi trădat poporul şi pe artiştii cărora le-am cules rodul.” (Krikor Zambaccian, Însemnările unui amator de artă, 1947). Trebuie, măcar în treacăt, amintite numele câtorva colecţionari reprezentativi pentru Oltenia, unde, alături de Al. Bălintescu, putem enumera pe: Alexandru şi Aristia Aman, Nicolae Romanescu, Jean Mihail, Maria Ţuculescu, Ilie Mirea, C. S. Nicolăescu Plopşor ş.a.
Patrimoniul oricărui colecţionar aparţine într-un fel şi locului unde acesta există şi care îl îmbogăţeşte, chiar şi indirect, măcar prin faptul că îi conturează personalitatea. Colecţionarea artei îţi oferă posibilitatea de a-ţi exprima personalitatea şi identitatea. Nimic nu se compară cu acel sentiment de a te simţi înţeles şi de a rezona cu o altă persoană. Şi exact aşa te simţi atunci când observi în lucrarea unui artist sentimentele şi gândurile pe care le ai şi tu. Fiecare piesă adăugată la colecţia ta poate deveni o extensie a sinelui tău şi poate reflecta gusturile, valorile şi experienţele tale.
Sunt gânduri răzleţe, spontane, inspirate de o manifestare pe care simt nevoia să o evoc, nu pentru prestigiul ei cultural, ci pentru deschiderea pe care o oferă relaţiei dintre artişti şi colecţionari. Galeria de artă este percepută ca o instituţie culturală cheie, care oferă nu doar ocazii pentru dialog vizual, dar serveşte şi ca hub de interacţiune socială şi expunere la noi tendinţe artistice. Evenimentul denumit „Binele devine artă” este o manifestare periodică iniţiată de filiala U.A.P.R. din Craiova, care şi-a propus să conecteze acest centru artistic cu cei care iubesc şi susţin fenomenul artistic local, indiferent că sunt sau nu colecţionari. Este o iniţiativă care trebuie marcată pentru că asemenea gesturi, aparent mărunte, pot cu adevărat poleniza spaţiul public din Craiova.