„A-i vizita pe prizonieri. Marele prizonier este Dumnezeu. Pentru a-l regăsi şi mângâia, trebuie să coborâm, prin rugăciune, în subteranele sufletului nostru, acolo unde l-au zidit de viu pasiunile noastre pământeşti şi indiferenţa noastră faţă de etern. În ce hrubă înfundată l-am băgat pe captiv ca să-i înăbuşim vocea! Şi, cu el odată, partea cea mai bună din noi înşine, nu altceva am îngropat în tăcere şi noapte. Mă gândesc la cuvintele Preotului din Ars către un păcătos înrăit: «Domnule, dumneata nu vrei aşadar să ai milă de sufletul dumitale?» Ar fi putut să zică: să ai milă de Dumnezeu.” (Gustave Thibon)
*
„O credinţă care nu se confruntă cu îndoiala e o credinţă moartă.” (Unamuno)
*
Cu semenii comunici prin cuvântul tău, cu Dumnezeu deopotrivă prin tăcere.
*
Poezia, o continuă inadaptare sub benedicţiunea supranaturalului. „Poezia este jurnalul unui animal marin care trăieşte pe uscat, visând să zboare în văzduh.” (Carl Sandburg)
*
Proximitate şi distanţă. La fereastră ramurile amplu înfrunzite ale unui copac te împiedică în bună măsură să poţi vedea dealul îndepărtat. Iarna, când copacul îşi va sacrifica frunzele, vei avea priveliştea vastă a orizontului. Darul unui sacrificiu.
*
A fi solitar înseamnă a te simţi intemporal. Până şi senectutea face un pas înapoi.
*
Asemenea cerului de pământ s-a despărţit copilăria de restul vieţii tale. Cutezi a-i arunca uneori câte o privire, acum când are înfăţişarea unui cer vesperal în care încep a se face vizibile astrele.
*
Amintirea căţelului drag Mişu. Însoţit
de acesta stăteam pe o bancă la marginea pădurii. N-aş putea uita cum se arunca
pe spate în iarbă, cu labele ridicate în sus, ca şi cum niciun rău
n-ar exista în lume, cum cuteza a se răsfăţa în faţa veciei.
*
„Tragedia principală a vieţii mele este, ca toate tragediile, o ironie a Destinului. Eu resping viaţa reală ca pe o condamnare; eu resping visul ca pe o eliberare lipsită de demnitate. Însă trăiesc tot ceea ce-i mai sordid şi mai specific în viaţa reală; şi trăiesc tot ce e mai intens şi mai constant în vis. Sunt ca un sclav care se îmbată în timpul siestei – două mizerii într-un singur trup.” (Fernando Pessoa).
*
Senectute. A trece acum de la un an la altul, ca şi cum ai traversa o stradă pe trecere de pietoni.
*
Evident vanitatea nu e o atitudine agreabilă. Cu o singură excepţie, atunci când din exces produce un efect comic.
*
„Am tot auzit la elevii din sistemul de învăţământ privat sintagma «Mi-a dat detenţie». Se vorbeşte şi despre introducerea acestor «săli de detenţie» şi în sistemul de stat. Aici ar urma să se retragă copiii care deranjează orele. Se pare că frica de scăderea notei la purtare şi avertismentul au căpătat forme lexicale noi. Dacă cei pedepsiţi vor avea şi de citit în plus, cu siguranţă «detenţia» îşi va face treaba pe termen lung.” (Dilema, 2024)
*
Un vanitos care nu e şi ipocrit e unul care deja s-a învins parţial pe sine. Dar să admitem că nu e un caz frecvent.
*
Inspiraţia: emoţia că exişti în tine însuţi la pătrat.
*
Perspectiva marxistă, o captare a fiinţei în plasa unui viitor predictibil, înainte ca acesta să se fi dovedit a fi şi totalitar. Astfel se înfăţişa până la revoluţia bolşevică, putând fi suspectată însă din capul locului de o dubioasă vaticinare a progresului. Până la realul său criminal.
*
„Înţelepciunea, o artă mai vulnerabilă decât frumuseţea pentru că este o artă impură.” (Malraux)
*
Precauţie necesară. Fii atent. Drumul urmat poate decide în locul tău.
*
Iubirea presupune o exaltare a eului pentru a fi demn de relaţia cu persoana care constituie obiectul său. Admiraţia e o extatică impersonalizare.
*
„În calitate de medic, sunt obligat să mă întreb mereu ce fel de mesaj îmi aduce pacientul. Ce înseamnă pacientul pentru mine? Dacă el nu înseamnă nimic pentru mine, n-am nici un punct de atac. Acţiunea medicului are efect numai acolo unde este atins, unde este afectat el însuşi. «Numai cel rănit vindecă.» Dacă însă medicul poartă o mască, o persona, asemenea unei armuri, munca sa rămâne fără efect. (…) Adesea se întâmplă ca bolnavul să fie exact plasturele potrivit pentru punctul slab al medicului.” (C.G.Jung)
*
Îmi spune un vechi coleg: Şi ce-am mai putea specula acum la spartul târgului? Pare-se că noi, vârstnicii, avem nevoie de viaţă, nu viaţa are nevoie de noi.
*
A.E.: „Care a fost preocuparea de suflet a vieţii tale?” Am fost un colecţionar. Mi-am colecţionat aşteptările.
*
Poezia: o indiscreţie a existenţei.