Istoricul de artă Ruxandra Demetrescu revine la Craiova cu un nou proiect vizual de anvergură, dedicat uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale artei contemporane, Wanda Mihuleac. Proiectul a fost realizat simultan în două spaţii distincte, respectiv, la Centrul „Constantin Brâncuşi” de la Muzeul de Artă, având titlul „Democratizarea simţurilor”, şi la Gloria Art Gallery, sub denumirea „Anomalie”.
Originară din România, unde a avut o carieră importantă până în anul 1988, când a emigrat în Franţa, Wanda Mihuleac s-a remarcat imediat după absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Deşi a debutat ca grafician, artista a evoluat în multiple direcţii experimentale, iniţiativele sale neputând fi încadrate într-un singur stil sau gen artistic. Proiecte precum: Artă şi actualitate (1974), Situaţie şi concept (1975), Scrierea (1980), Expresia corpului uman (1982), Messagio Terra (1983), Spaţiu Oglindă (1986), realizate în perioada anilor ’70-’80, au rămas un reper în arta românească contemporană.
După stabilirea la Paris, traseul său artistic capătă o dimensiune internaţională, reuşind să colaboreze cu o serie de personalităţi ale culturii occidentale precum: Jacques Derrida, René Berger, Umberto Eco, Hélčne Cixous, Emil Cioran ş.a., evidenţiindu-se prin expoziţii realizate pe întregul mapamond. De-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, a expus în instituţii prestigioase precum Centre Pompidou, Grand Palais şi Bienala de la Veneţia, iar lucrările sale se regăsesc în numeroase colecţii publice şi muzeale din lume. Fondatoare a editurii pariziene Transignum, Wanda Mihuleac este recunoscută pentru propunerile sale interdisciplinare care pun în dialog arta vizuală, literatura, filosofia şi noile forme de expresie contemporană. Cu toate acestea însă, după plecarea din ţară, nu putem să-i identificăm prezenţa în România decât târziu, în anul 2017, la M.N.A.C., unde a realizat expoziţia „Contextualizări” (curator Magda Cârneci, Mica Gherghescu) şi în 2024 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, cu proiectul „Ecologica” (curator Dan Breaz).
Aflată acum la cea de-a treia manifestare muzeală în România, aceasta având şi o componentă aniversară, Wanda Mihuleac a imaginat împreună cu curatoarea Ruxandra Demetrescu cel mai amplu discurs expoziţional de până acum. Acest dublu proiect investighează mutaţia structurală a discursului său creativ, de la acţiunile experimentale din perioada 1970-1980, până la teoretizarea şi practicarea „Artei contextuale”. Sunt luate în considerare două axe majore: pe de o parte, dimensiunea politică şi fenomenologică chestionată în expoziţia retrospectivă „Democraţia simţurilor” de la Centrul „Constantin Brâncuşi”, iar pe de altă parte, conceptul articulat pe deconstrucţia de tip derridean, la galerie. Mihuleac respinge structurile logice liniare, de tip cartezian sau informatic (stratificate riguros pe etaje), propunând în schimb, asemenea mentorului ei, Jacques Derrida, o structură derapantă sau amoebică: „Tipul meu de gândire [...] e ca o caracatiţă ce are un centru şi nişte periferii, doar că ele se amestecă şi circulă între ele” – afirma artista într-un interviu.
Această arhitectură mentală care rezonează uneori până la identitate cu deconstructivismul derridean duce la o codificare intenţionată a obiectelor artistice pentru ca acestea să poată genera lecturi simultane şi contradictorii, anulând logica unei citiri uzuale şi forţând astfel receptorul să accepte o altă stare decât aceea a unui confort raţional. În această cheie se pot înscrie şi afirmaţiile artistei: „După ce ştii să desenezi poţi să uiţi să desenezi. Uitarea, într-un concept creativ, este foarte importantă” sau „Atelierul propriu-zis, fizic, e una şi atelierul imaginar, imaterial, poate e mai important” – ca etape necesare în eliberarea potenţialului imaterial al unui atelier imaginar. Iar expoziţia „Democratizarea simţurilor”, prin întregul arsenal pe care îl desfăşoară – performance, fragmente de obiecte, filme, instalaţii, fotografii şi desene –, impune acest tip de abordare neierarhizată a percepţiei, toate fiind aduse la acelaşi nivel de validitate gnoseologică. Prin acest transfer, receptorul nu mai este un simplu spectator pasiv, ci un participant activ într-un dispozitiv estetic ce chestionează limitele limbajului, memoria corporală şi alteritatea. Expoziţia de la Gloria Art Gallery, „Anomalie”, prezintă o temă recurentă în activitatea artistei, despre care aceasta afirmă: „Într-o lume saturată de norme, de modele reproductibile şi de imagini calibrate, anomalia apare ca o crăpătură – nu pentru a distruge, ci pentru a revela.”
Formulând acest discurs expoziţional transversal, Ruxandra Demetrescu reuşeşte să contureze profilul Wandei Mihuleac ca artist contemporan care a reuşit să-şi reconfigureze statutul dintr-un creator de obiecte estetice într-un generator de contexte şi structuri cognitive dizidente. De la experimentele timpurii din România comunistă, până la editarea transdisciplinară (Editura Transignum) şi manifestele contextuale de la Paris, opera sa demonstrează că flexibilitatea formei (grafică, instalaţie, video, performance) este subordonată unei rigori teoretice constante, specifică discursului postconceptual. Activând ca artistă vizuală, autoare de instalaţii, regizoare de performance-uri şi editoare neobosită la Paris, Mihuleac face parte din acea rară categorie de creatori care nu doar că produc artă, ci generează în jurul lor adevărate ecosisteme intelectuale.
În final, trebuie să mărturisesc sentimentul că nimic nu este întâmplător, iar alegerea Craiovei ca loc al acestei omagieri nu îmi pare o simplă coincidenţă, ci mai degrabă o întâlnire predestinată cu spiritul locului. Memoria culturală a acestui oraş pulsează de energii subterane care au sfidat mereu prejudecata unui provincialism conservator. Îmi revine în minte un detaliu biografic, aparent banal: în anii ’80 m-am întâlnit aici cu Wanda Mihuleac, atrasă de expoziţia „Imagini contemporane” de la Muzeul de Artă. Era un eveniment singular care, în acea perioadă, repoziţiona curajos Craiova pe harta artistică a României. Nu a fost o călătorie întâmplătoare, ci o validare a unui spaţiu viu, capabil de efervescenţă.
Peste ani, în 1996, paşii filosofului Jacques Derrida se îndreptau spre acelaşi oraş. Adus de Marius Ghica la Galeria „Arta”, părintele deconstrucţiei s-a lăsat absorbit, cu o disponibilitate ludică fascinantă, într-un performance ad-hoc iniţiat de regretatul şi vizionarul artist Silviu Bârsanu. Privind în urmă, acea inserţie a filozofiei pure în actul artistic viu rămâne un moment de graţie.
Dacă vom coborî şi mai adânc în straturile istoriei locale, vom descoperi că acest teritoriu ascunde o autentică vocaţie a rupturii şi a noului. Prea puţini îşi mai amintesc faptul că aici, în paginile ziarului Democraţia, se tipărea în 1909 – simultan cu revista pariziană Le Figaro – primul manifest al Futurismului lui Filippo Tommaso Marinetti. Tot în acest perimetru fertil avea să prindă viaţă mai târziu Meridian, revista coordonată de Tiberiu Iliescu, considerată ultima publicaţie autohtonă cu o veritabilă amprentă avangardistă.
Craiova nu este o citadelă a trecutului încremenit. Ea ne apare astăzi ca un spaţiu polifonic şi complex, unde nostalgia istoriei şi îndrăzneala contemporană au învăţat, dintotdeauna, să coexiste organic.