În economia cărţii ca produs finit, fiecare segment de informaţie imprimată pe copertă ar trebui să răspundă aşteptărilor sau să contribuie la persuadarea unui public. Când publicul-ţintă este eclectic, adresabilitatea declarată privind grupuri de persoane cu diferite cunoştinţe şi tot atâtea feluri de raportare la acestea, atunci şi concepţia grafică, modul de alegere şi de distribuire a elementelor lingivistice pe suprafaţa limitată a primei coperţi trebuie nu doar să comunice acestui public esenţa cuprinsă înăuntru, ci şi să depăşească inerenta barieră aşezată între autor şi cititor, printr-o atentă considerare a poziţiei sociale convenţionale dintre aceştia.

Am ridicat dicţionarul de pe raftul librăriei atât din interes pentru frazeologie, cât şi din curiozitatea de a afla ce transmit doi universitari care-şi etalează titlurile pe copertă. Şi iată că nu doar titlul, ci şi titlurile vând cartea!

Trimiterile teoretice din deschiderea lucrării sunt limitate şi lacunare: deşi prof. univ. dr. Theodor Hristea este citat drept cel care a introdus în lingvistica românească noţiunea regăsită în titlul cărţii, nu este specificată nici lucrarea în care apare conceptul câmp frazeologic, şi nici la bibliografia finală nu o regăsim. Din lecturarea listelor de frazeologisme se desprinde însă ideea că acestea, în mare parte expresii şi locuţiuni, au fost grupate în liste prin raportare nu la relaţia sinonimică dintre îmbinările lexicale stabile, ci la planul semnificat al cuvântului-titlu, care apare ulterior ca trăsătură semantică distinctivă a fiecărei unităţi frazeologice listate.

După intenţia exprimată a autorilor, lucrarea lexicografică ar fi trebuit să grupeze expresii şi locuţiuni sub un cuvânt-titlu care să concentreze, la nivel semantic, unitatea frazeologică înscrisă în propria listă: „Câmpurile frazeologice cuprind ansamblurile de expresii şi locuţiuni care exprimă noţiunile desemnate de cuvintele-titlu, adăugându-le, deseori, diferite determinări locale, temporale, cauzale, circumstanţiale etc.” (Cuvânt-înainte, p. 7).

Diferenţa (fericită) dintre intenţie şi rezultat se poate desprinde cu uşurinţă din parcurgerea unei singure coloane. Că înşiruirile de expresii şi locuţiuni nu „exprimă noţiunile desemnate de cuvântul-titlu”, ci le conţin, uneori până la identificare (e.g. a bârfi – a da pe cineva prin târg, a duce poşta, a fi rău de gură etc.), reiese din răspunsul negativ la testul de echivalare, pe de o parte, a expresiilor între ele şi, pe de altă parte, a cuvântului-titlu cu frazeologismele subordonate. Cuvântul-titlu curaj caracterizează, pozitiv sau negativ, expresiile listate infra: a avea curaj cu carul „a fi foarte curajos”, a căpăta (sau a prinde) glas„a căpăta curaj”, a da aripi cuiva„a face să prindă curaj”, a da cuiva brânci„a-i insufla cuiva curaj”, a face din iepure leu „a da curaj unui fricos”, a-i pica nasul cuiva „a-şi pierde îndrăzneala”, a-i veni cuiva inimă (sau suflet), a-l ţine pe cineva cureaua (sau chingile, brăcinarul) „a îndrăzni, a avea curaj” etc.

Cu o mai atentă aplecare este întocmită lista frazeologismelor care urmează intrării bani,rubricată în funcţie de semnificaţie: 1. „bani disponibili”, 2. „bani destinaţi cheltuielilor curente, mărunte, zilnice”, 3.„a avea bani mulţi”, 4. „a câştiga, a obţine bani”, 5. „a nu avea bani”, 6. „a rămâne fără bani”, 7. „a lua cuiva banii”, 8. frazeologisme cu alte semnificaţii.

Determinările circumstanţiale „locale, temporale, cauzale, (probabil, şi alte – n.a.) cicumstanţiale” (sic!) sunt mai rare! Circumstanţialele care se regăsesc în cadrul expresiilor şi locuţiunilor nu determină decât rar o noţiune desemnată de cuvântul-titlu, ca în cazul verbului a merge –a merge bărăbar, a merge aţă, a merge drept, a merge la hagialâc, a face stânga. Rolul lor este de a contribui la stabilirea semnificaţiei unităţii frazeologice: în expresia a-i da cuiva mălaiul prin sită „a lua banii cuiva”, circumstanţialul prin sită nu este important din perspectivă sintactică. De altfel, nici nu determină numele echivalent al intrării bani – transpus argotic „mălai” –, ci verbul-centru al expresiei, devenind relevant la nivel stilistic.

Aşadar, relaţia dintre frazeologism şi cuvântul-titlu este inversată: câmpurile semantice dezvoltate de frazeologisme se întrepătrund, iar în planul acestora de intersecţie se decantează o semnificaţie comună. Altfel spus, fiecare frazeologism conţine, în ipostaza semnificatului, cuvântul-titlu.În lexiconul nostru mental, aceste constructe frazeologice, care înglobează toate trăsăturile specifice semnului lingvistic, se interconectează din diverse direcţii prin intermediul „nodului de comunicaţie” reprezentat de un concept de bază.