| Articole |
| Versiunea PDF |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Constantin AbăluţăCLIPĂ Lângă zid mă
simt bine e singurătatea
mării când întâlneşte ţărmul văd oamenii care
se foiesc în depărtare şi-o turlă de
biserică răsare după stânci în clipa asta
simt toată disperarea unei cascade cântar al
norilor pedepseşte-mă cu
povara unui bob de rouă AGENDĂ Alaltăieri am
fost bolnav ieri am murit azi încă mai
resimt şocul mâine mă
întâlnesc cu colegii din clasele primare poimâine voi fi
la Ljubljana bând ceai pe-o terasă răspoimâine va
ploua aşa că voi rămâne acasă şi voi scrie mai încolo
dumnezeu ştie ce voi face în orice caz
acul acela căzut pe parchet va înţepa cu
vârful lui o altă viaţă
PE DRUM Ce nu putem şti
oricâte zile ar trece peste noi acea confuzie de
telefoane date şi primite paleta lipsă a
ventilatorului şonticăitul
moriştii electrice nu e nimeni
acasă pe unica fereastră năvălesc norii ce bine era la
bunica în poală stofa moale pe
obrazul meu depărtarea
începea din umbra salcâmului din florile albe
şi dulci mestecate pe drum spre
şcoală
PLICURI GOALE Acolo în odaia
cea mică unde soarele îşi
făcea de cap era întotdeauna
linişte stereofonică şi tu puneai
plicuri goale pe pervaz special ca să
fie luate de vânt şi duse prin
curţile altora vântul e un
poştaş atipic dispare atât de
repede că n-ai timp să-i semnezi
recomandata albul unui plic pe iarba verde
ori printre fructele dudului culori cereşti
şi ale nimănui O, daţi-mi multe
plicuri să le pun pe
pervaz în odăiţa de-altădată
DUPLICITATE Aşteaptă-te încă
la zile senine vei mai vedea
soarele ancorând prin odăi din miezul
umbrei salută-l cu duplicitatea
obişnuită într-o pală de
vânt încearcă
să-ngâni trilul vechii tale
maşini de scris adună flori de
muşeţel cu gesturile
mamei culege mierea
din stup cu dexteritatea
bunicului dar fii atent
oriîncotro te-ndrepţi se face seară şi
petuniile înfloresc sub
lună
VECIN CU
UNIVERSUL Frumos e
pământul oraşul să fii viu să stai în
autobuz şi să priveşti prin aburul răsuflării
tale maşinile şi
pietonii străzile şi
copacii Ascultă-ţi
ticăitul sângelui în urechi ori al ploii pe
geam Râvneşte să fii
acel chefliu eşuat lângă un stâlp Bucură-te de
prima bancă ieşită în cale În hainele cele
mai oarecare în faptele de
prisos află o liniştire
o amânare: Se-ntâmplă să
fii vecin cu universul
FRESCĂ Sunt zile când
ajung departe dintr-un singur pas spulber străinii
toţi din calea mea prind din urmă
banca verde de pe-un mal de râu unde am stat
cândva într-un amurg - rangul de om ca o frescă de-o
mie de ani încet mi se
dezvăluie pe trunchiul copacului cel
mai apropiat
ALEARGĂ Ţine-o tot aşa aleargă pe
străzi fără nici o ţintă salută oamenii
care-ţi plac chiar dacă ei nu
te cunosc lasă sticle cu
lapte în cutiile
poştale găsite deschise plonjează în lac
dacă ai chef usucă-te în
braţele primei statui
însorite drept mulţumire
adaugă-i câteva riduri pe
frunte şi pentru prima
dată în viaţă fii nemilos ca o
fotografie pierdută
LASĂ
VÂNTUL Lasă vântul să
intre prin odăi să-ţi aducă zile
de pe malul mării să fluiere prin
gura măştii africane de pe bufet să răstoarne
ceasul cu fotografia mamei să simţi o
mustrare în piept O unde-i viaţa
mea undeva o stradă
lungă mă pândeşte cu arborii ei
tunşi zero şi braţele mele
tremură de revoltă şi de
neputinţă
NUMAI CU ARBORII Ai tot primit
scrisori ai tot cunoscut
oameni dar numai cu
arborii te poţi tutui numai printre
umbrele lor umbra ta se simte acasă şi cine spune că la colţuri de
străzi larma luminii ne
umple chipurile şi ne
recunoaştem plutind ca seminţele
plopilor pe râu...
CHIAR AŞA Dimineaţă o sandală a
iubitei mele bâjbâie prin iarbă salvează câteva
pete de soare apoi dispare pe drumul care
coboară la râu
rămân lângă o
piatră care nici nu-mi
simte prezenţa deschid o
scrisoare care nu mă interesează aş vrea să fiu
apa cu sandala
plutitoare |