De cîte ori îmi amintesc de Şora
mă gîndesc la basmul despre tinereţe fără bătrîneţe
eram tînăr îndrăgostit de poezie şi filosofie
şi căutam un maestru care să mă înveţe taina lui a fi
l-am găsit într-o după-amiază de vară
tocmai în Sibiul magic
într-un grup de scriitori în popas la Împăratul Romanilor,
un sfinx retras după ochelarii cu multe dioptrii
ascultînd calm părerile celor din jur
şi tălmăcind vorbele în cuvinte
de claritatea cristalului
am tresărit la gîndul că l-am întîlnit pe Socrate
şi nu ştiam cum să intru în vorbă,
stăteam adîncit în dialogul meu interior
chinuit de o întrebare la care răspunsurile
soseau ca nişte pahare goale
în care singur îmi turnam cucută
deodată nemaiputîndu-mă stăpîni
m-am ridicat în picioare răsturnîndu-mi paharul,
iar el şi-a îndreptat privirea spre mine
şi întrebarea ţîşni ca o flacără din jarul răscolit:
domnule Mai Ştiutor
cînd are omul certitudinea că se află în fiinţă?
mi-a răspuns ştergîndu-şi ochelarii:
cînd este împreună cu ceilalţi
şi se individualizează prin ceea ce face
ca pomul rodind pentru a avea de dat
fructele coapte lumii
l-am mai întîlnit de nenumărate ori
acelaşi om înţelept între oameni
şi ştiu că dacă ai acces la esenţă
rămîi mereu tînăr.