Versuri

Pastel într-un orăşel de la frontiera maghiaro-română

Am ajuns în orăşelul acela când teii în floare

vărsau hohotitoare miresme fără sfârşit

şi mierlele cântau absolut.

Casele erau îngropate-n verdeaţă,

iar liniştea trecea pe străzi ca o femeie de-o frumuseţe răpitoare

sau ca o armată învingătoare -

oricum, intra în inima mea hotărâtă să-şi ridice casă acolo.

Am nimerit într-o altă lume? Există? m-am întrebat.

Dar n-am apucat să-mi răspund,

că trupul fulgerător mi s-a dizolvat

în melodia îmbătătoare a mierlelor,

în mireasma tare, de rai, a teilor.

Iar îngrijorările şi cele câteva gânduri,

care au rămas netopite,

mi le-a luat apa năvalnică a liniştii

şi le-a dus departe, până s-au pierdut.

Nu mi-a părut rău: acolo,

în cânt, în mireasmă şi linişte,

oricum,

greoaie, făptura era de prisos.