A murit Paler, în 7 mai, când nu ne aşteptam, chiar dacă atât de bolnav. Părea să se fi redresat, după şocul ultimei spitalizări, în urma edemului pulmonar. M-am zbătut să fac într-o zi cele câteva pagini pe care i le-am dedicat în R.L. De ani de zile fac asta: mor scriitorii, unii mi-au fost prieteni, iar eu trebuie să mă ocup de paginile „in memoriam” în R.L. Nu mai pot. În general, nu mai pot să mă descurc cu revista şi nici nu mai vreau. Sunt 39 de ani de când o fac, e prea mult, e indecent, aş spune. Altceva: am scris cu eforturi şi fără plăcere articolul promis lui B. Elvin pentru Lettre, cu mari întârzieri, dar l-am scris, de bine, de rău. Am fost şi două zile la Constanţa pentru a face un act prin care soră-mea lasă după moarte casa unor vecini care acum o îngrijesc. Triste lucruri. Ieri am votat ca să nu revină Băsescu la preşedinţie, dar a revenit, în circumstanţe cel puţin dubioase. Suntem sortiţi să ne conducă panglicarii. O jale.

Dar e trecut de miezul nopţii şi eu nu dorm, deşi am luat jumătatea de Xanax. Ar fi bine să adorm neînghiţind mai mult, dar nu cred s-o pot face. Noaptea, spre orele 12-01, trec într-o stare de „luciditate” cu totul improprie venirii somnului. Dar nici să lucrez (să scriu) nu pot, fiind totuşi obosit. Mai bine citesc din E.S., cartea despre proza lui Eliade, lectură începută, dar mereu întreruptă.

Nu mai notez nimic, mă oboseşte, mă deprimă totul. Intrarea în bătrâneţea indubitabilă e greu de îndurat. N-ar trebui totuşi să mă plâng. Sunt relativ sănătos, nu par o căzătură, obiectiv vorbind, dacă mă compar cu alţii din leatul meu. Am fost cu G. la Brăila, la întâlnirea anuală a foştilor colegi de liceu. Mereu ne împuţinăm, asta e trist. M-am bucurat că Vili rezistă, după operaţie, după verdictul sumbru pe care nu-lştie, dar nu se poate să nu-l bănuiască. Sau nu-l bănuieşte? Am chefuit până seara. Vili a râs, a glumit, dar n-a băut un strop de alcool, deşi îl tenta. Ceilalţi prieteni vechi, Titi Ianculescu, L.Avramescu, Meluţu, Andu nu şi-au pus frână în această privinţă. Andu se arată gelos când cineva spune că e prieten bun, şi vechi, cu mine. „Eu am fost cel mai bun prieten al tău, am stat în aceeaşi bancă tot liceul”. E înduioşător. Brăila e însă în paragină, frumoasele clădiri vechi se prăbuşesc, un dezastru. În frumoasa, altădată, piaţă Poligon, e un bust al lui Nae Ionescu. L-am găsit vandalizat. De gâtul bietului profesor agăţase cineva un cauciuc de bicicletă . Totul e dezolant. Apoi noua faună umană, tipii gălăgioşi, muzica asurzitoare de la localurile de pe esplanadă. Groaznic!