De zi cu zi

Nimic nu mi-a luat Dumnezeu,
tot ce am, El mi-a dăruit, tot ce-am pierdut a fost lăsat în voia mea,
dacă I-aş mai cere ceva în plus la cîte mi-a dat, aş primi
şi nu aş simţi respiraţia Lui în respiraţia mea, aşa cum în fantoşe
nu poţi simţi viaţa pe care tu le-o însufleţeşti,
lui Dumnezeu nu trebuie să-i ceri decît o singură dată
şi El îţi va da de oricîte ori ai avea nevoie,
dar să nu-L învinovăţeşti niciodată pentru ceea ce ai pierdut,
să nu-I pui în cîrcă greutăţile tale pe care ţi le-a lăsat ţie după puterile tale,
nu să le laşi în seama altuia,
pentru că mult mai greu te vei simţi dacă vei crede că fără ele vei zbura ca un fulg,
mult mai departe de El te vei duce,
iar cînd eşti departe de Dumnezeu, nici Lui nu-I este uşor să se apropie de tine,
nici atunci cînd te afli în ultima ta zi,
nici atunci să nu-I ceri lui Dumnezeu să-ţi mai dea încă o dată ceea ce ţi-a dat la naştere,
El a ştiut ceea ce tu nu ai vrut să ştii niciodată,
că prima zi a vieţii tale o duce în spate pe cea din urmă zi a vieţii tale,
clipă din care devii nevăzut pentru tine şi văzut pentru Dumnezeu,
El nu-ţi ia viaţa,
El ţi-o dă,
tu o risipeşti de cele mai multe ori fără rost,
dacă dormi, somnul te îngroapă cîte puţin, cîte puţin, pînă la uitare,
dacă leneveşti, fugi de de tine, cel în care Dumnezeu se plictiseşte
şi alungă îngerii pe alţi umeri,
dacă-L înşeli, pe tine te-nşeli,
dacă furi, pe tine te furi,
dacă ucizi, pe El îl omori în tine,
dacă rîvneşti la bunurile altuia pe nedrept, la ale Lui toate rîvneşti
şi de ele nu te vei bucura pe deplin niciodată,
dacă nu iubeşti ce El ţi-a dat şi altă iubire ascunsă cauţi,
usuci în tine inima Lui, care altui sînge îi va oferi dragoste,
dacă-i urăşti pe cei care ţi-au dat viaţă, pe El îl urăşeti,
dacă nu-i dăruieşti ceea ce El ţi-a dăruit, nimic nu vei dobîndi,
dacă alţi dumnezei îţi vei face, nimic vei fi,
şi din nimic Dumnezeu nimic face,
şi nimicul nimic va trece prin lume,
de Nimic lumea nu are nevoie.