Viaţă cum o periferie a unui oraş mare, dar fără blocurile agasante, doar uliţe cu case vechi, unele părăginite, cu tencuiala căzută, cu ogrăzi în care se află cişmele şi se aude lătrat de cîini, într-o seară sticloasă de iarnă.

*

Blazarea cronică e o capitulare, blazarea intermitentă poate fi un factor al remontării.

*

A repeta înseamnă a consolida sau a risipi? Voia Destinului.

*

„Un anarhist cu idei expropriatoare le spunea odată prin sate ţăranilor că nu trebuie să muncească pentru stăpîni şi că trebuie să le confişte ce consideră ei (stăpînii) că le aparţine. Aş fi vrut să-l întreb pe el şi pe învăţătorii lui: pentru chiaburul care are 10 cai, e cărăuş sau face cărămizi ş.a.m.d., se poate munci sau nu? Dacă încă se mai poate, atunci unde ne oprim? Şi dacă stabilim pentru cine nu se poate munci, cum putem afirma, legifera asta? Vom stabili legi care se vor pune în aplicare cu forţa? Dar atunci vor exista noi abuzuri ale puterii” (Tolstoi).

*

A mărturisi ceea ce n-ai făcut, precum sub presiunea unui anchetator dur, sub tortura întrebărilor sale nesfîrşite. Întrucît ceea ce ai făcut în viaţă nu mai interesează pe nimeni.

*

La intrarea unui local periferic, văd aşezată la masă o ţigăncuşă de vreo 14-15 ani, numai piele şi os, nepieptănată, fumînd de zor cu mişcări deja intrate în rutină. Mă aşteptam să surprind pe chipul său o trăsătură a inocenţei în mizerie, dar am văzut cu totul altceva. La un moment dat, între două fumuri de ţigară, colţul gurii urîte i s-a strîmbat într-un rictus sarcastic, într-un rînjet de parcă ar fi spus: „atît de bine cunosc pacostea asta de viaţă, încît nu mai pot aştepta nimic bun de la ea, dar nici viaţa nu se mai poate aştepta la nimic bun de la mine”. O malefică deznădejde, a unei vîrste de parcă de două sau trei ori mai mare decît cea pe care o are.

*

„Iubirea lucrează în două chipuri deosebite: ea se face suferinţă în cei osîndiţi şi bucurie în cei fericiţi” (Vladimir Lossky).

*

Paroxismul invidiei. Invidios pînă şi pe nefericirile Celuilalt.

*

Se dovedeşte cu prisosinţă a fi un om al inegalităţilor nu o dată acute. Uneori vorbeşte carismatic, alteori abia poate îngăima cîteva vorbe stîngace. Uneori e mulţumit de scrisul său, alteori îşi dă seama că a comis ceva mizerabil. Care să fie cauza? Poate că aspiraţia, naivă în fond, însă atît de intensă spre utopia perfecţiunii, încît ajunge a-l inhiba. A. E.: „De ce nu un gen de timiditate faţă de sine însuşi?”.

*

„Mîţă morocănoasă (în limba engleză Grumpy Cat) este cea mai bogată pisică din lume. Pe numele adevărat Tardar Sauce, felina în vîrstă de 5 ani, are deja în conturi peste 100 de milioane de dolari. Ea a cîştigat recent încă 710.000 de dolari în urma unui proces. Asta pentru că un producător de băuturi, Grumpy Beverages, care-i folosea imaginea, nu a respectat contractul semnat iniţial. Mai precis, firma obţinuse dreptul de a pune imaginea pisicii pe o sticlă de băutură, dar a folosit-o şi pe o cafea, fără autorizaţie” (Click, 2018).

*

Elev fiind, mi-am dat seama că nu am o memorie auditivă, ci una vizuală. Prestaţia dascălilor o urmăream mai curînd ca pe un spectacol, fără a căuta neapărat a le reţine spusele. Lecţiile mă străduiam a mi le însuşi acasă, cu ochii pe text. S-ar părea că intuiam suveranitatea apăsătoare, pe viaţă, pentru mine, a textului.

*

„Meister Eckhart speria călugăriţele din Polonia – şi-şi scandaliza superiorii – începîndu-şi predicile cu fraze ca: Dumnezeu nu e bun, Dumnezeu nu e drept, Dumnezeu nu e necuprins, Dumnezeu nu e puternic. Urma o pauză de consternare, iar după aceea fraza era reluată: Aşa cum nu e nici rău, nici nedrept, nici mic, nici slab, Dumnezeu stă dincolo de aceste subîmpărţiri. (Prosper Merimée în Cronica domniei lui Carol al IX-lea a imaginat o situaţie asemănătoare, dar în stil glumeţ: pariul pe care îl cîştigă un predicator exclamînd pe un ton de injurie la începutul cuvîntării sale «sîngele şi moartea Hristosului!»)” (N. Steinhardt).

*

Moment negru. Trăieşti intens clipele nule, căci acestea sunt poate cele mai revelatoare.

*

După ce se iveşte o renunţare majoră a vieţii, urmează un şir remarcabil de renunţări minore spre a o acompania cu demnitate.

*

Tristeţea de căpetenie nu e de-a conştientiza din capul locului imposibilul, ci de a-ţi da seama treptat de posibilul care se dovedeşte în fapt imposibil. Trişeria posibilului.

*

„O pictură de Edgar Degas, furată în anul 2009 dintr-un muzeu din Marsilia, a fost găsită în portbagajul unui autocar în apropiere de Paris. Experţii au confirmat că tabloul intitulat «Les Chorsites» este autentic, amintind că valoarea acestuia a fost aproximată la 800.000 de euro. Poliţia a descoperit tabloul în interiorul unei valize, în timpul unui control de rutină efectuat la 16 februarie” (Historia, 2018).