Ceea ce apreciem drept comportament „natural” nu e deseori decît un artificiu, o dibace stilizare a manifestărilor unor persoane care ţin a trece drept carismatice. Pentru a îndupleca realmente prin „naturaleţe”, îţi trebuie o aptitudine anume, nativă, precum pentru muzică sau sport.

*

Toate sentimentele pot părea stupide. Nici un sentiment autentic nu e de fapt stupid.

*

„Freddie este cel mai faimos cîine din rasa Marele Danez. Asta după ce a fost confirmat de Cartea Recordurilor, din 2016, drept cel mai mare cîine de pe planetă, cu înălţimea de 1,035 metri. Uriaşul, care se ridică la 2,13 metri cînd stă pe picioarele din spate, deţine însă de pe acum şi un nou record. El a împlinit recent vîrsta de 8 ani, devenind cel mai bătrîn cîine din rasa lui de pe planetă” (Click, 2020).

*

Senectute. O „experienţă” imprevizibilă, care depăşeşte conturul ce părea deja trasat definitiv al existenţei, aidoma unui şir de prelungiri ale unei confruntări sportive.

*

A fi pururi învingător mă tem că înseamnă a deveni, pe un plan oarecare, dubios.

*

Există în conştiinţa ta amintiri atît de „frumoase”, încît te umilesc, aidoma unor haine de gală nepotrivite cu viaţa ta cenuşie, pe care preferi a le lăsa mereu în dulap.

*

Ţinuta aristocratică a florii (imobilitate, hieratism) faţă de cea plebee a insectelor care-i dau tîrcoale.

*

Aerul de noutate perpetuă al unui text în care te recunoşti.

*

Cu cît e mai mare gradul de idealism al unei concepţii despre lume, cu atît ea e mai în măsură a avea un impact mai mare asupra realului. Vezi religiile şi utopiile politice.

*

„Privilegiul scriitorului este de a-şi crea o lume a sa, care să-i permită s-o înţeleagă pe a celorlalţi şi în acelaşi timp de a scăpa din ea” (Marcel Jouhandeau).

*

Truda inefabilului nu e totuşi de neglijat. O putem aproxima prin efortul sunetului, culorii, parfumului de-a rămîne ele însele. Şi ce să mai zicem despre fiinţă!

*

„Pentru a fi un artist al cuvîntului trebuie ca sufletul să ţi se înalţe foarte sus şi să cadă foarte jos. Atunci toate treptele intermediare îţi sunt cunoscute şi poţi trăi în imaginaţie, poţi trăi viaţa oamenilor aflaţi pe diferite trepte” (Tolstoi).

*

Naivitatea: o spontaneitate edenică. Prostia: căderea în păcat a naivităţii.

*

Subtilitate teologică. Avem nevoie inclusiv de un post al privirii, afirmă Dumitru Stăniloaie.

*

„Suferinţa şi desfătarea ca surse de cunoaştere. Şarpele a oferit cunoştinţa lui Adam şi Evei. Sirenele au oferit cunoştinţa lui Ulise. Poveştile acestea ne învaţă că sufletul se pierde căutînd cunoaşterea în plăcere. De ce? Plăcerea e poate inocentă, cu condiţia să nu cauţi în ea cunoaştere. Nu e îngăduit să o cauţi decît în suferinţă” (Simone Weil).

*

O formă de revanşă: să proiectezi asupra adversarului nu o sumă de defecte, ci o sumă de calităţi care să-l strivească prin ironia contrastului.

*

„Sentimentalul (= deformator de valori), supranumit de asemenea şi visător, începe prin a crede că neîndemînarea sa în lucrurile practice este o poliţă demnă de dispreţ pe care o are de plătit Armoniei prestabilite în schimbul inefabilelor consolări şi satisfacţii pe care le va afla în visele sale. Apoi descoperă că lumea viselor are şi ea nevoie de practică, de abilitate ca şi cealaltă. Dar se întîmplă întotdeauna că-şi dă seama de asta cînd nu mai are timp să-şi învingă naivitatea sa înrădăcinată. Şi aceasta e adevărata poliţă pe care e dator s-o plătească” (Cesare Pavese).

*

Melancolia: o stare a gratuităţii morale care nu caută nimic, nu încearcă să schimbe nimic, acceptînd ceea ce e dat, răsfrîngînd acest dat în neîmplinirea proprie. Melancolia: un scepticism emoţional aidoma unei melodii.

*

Regretul: o nişă posibilă în zidul oricărei împliniri.

*

Nuanţa de trivialitate pe care o presupune sintagma „goana după fericire”. O „fericire” fugărită, vînată.