„Cinemaul n-are nevoie de mesaje.

Are nevoie de suflet şi electricitate.”

(replică din scenariu)

• Regia: Sam Levinson

• Scenariul: Sam Levinson

• Distribuţia: Zendaya (Marie), John David Washington (Malcolm)

• Producători: Kevin Turen, Ashley Levinson, Sam Levinson, Zendaya, John David Washington

• Cinematografia: Marcell Rév

• Editare: Julio C. Perez IV

• Muzica: Labirinth

• Compania de producţie: Little Lamb; Fotokem

• Distribuit de Netflix International Pictures

• Design de producţie: Michael Grasley

• Costume: Samantha McMillen, Law Roach

• Durata: 106 min.

• S-a filmat în doar două săptămâni, în SUA/ Carmel, California la Casa Caterpillar

• a fost filmat pe peliculă alb-negru de 35 mm.

• Premiera mondială a fost pe 29 ian. 2021 în SUA, lansare limitată în cinematografe; 5 febr. 2021 pe Netflix VOD

• Este un film independent şi primul lungmetraj de la Hollywood care a fost scris şi produs integral în timpul pandemiei COVID-19; filmările au avut loc în secret în iunie şi iulie 2020.

• A câştigat 2 premii şi 2 nominalizări (*până în 15 febr. 2021)

Malcolm & Marie este un film independent scris, produs şi regizat de Sam Levinson (Assassination Nation, 2018), cu o distribuţie compusă din doi actori (de culoare), care au şi participat ca producători, Zendaya (Marie) şi John David Washington (Malcolm), doi actori tineri, în plină ascensiune. Zendaya este figura centrală a seriei Euforia (despre adolescenţii care traversează diverse experienţe legate de relaţii de prietenie, sex, abuz de droguri, dragoste, identitate şi traume) şi John David Washington, cunoscut din filmul lui Spike Lee, BlacKkKlansman (2018) şi din Tenet (2020), regia Christopher Nolan.

După seara premierei iubitului ei, pe parcursul nopţii, Marie deschide repetat cutia Pandorei, lăsând să se ivească cele mai ascunse frustrări şi cele mai delicate subiecte ce zguduie relaţia cu partenerul ei, Malcolm. Scenariul este conceput impecabil, ca o piesă de teatru ce se înfăptuieşte pe parcursul unei singure nopţi, nu într-o singură rotire a soarelui, cu doar două personaje, concepute stratificat, profunde şi conflictuale, o femeie şi un bărbat care formează un cuplu de mai mult timp. Ideea scenariului a plecat de la un incident personal dintre regizorul Levinson şi soţia lui, Ashley (producătoare Assassination Nation): în timpul premierei filmului, regizorul a uitat să-i mulţumească soţiei. Tonul conversaţiei oscilează, intriga pare simplă, însă construcţia dramatică este multiplu faţetată, imprevizibilă ca jazz-ul şi orientată către scormonirea unor adevăruri nerecunoscute şi niciodată rostite, iar complexitatea personajelor dovedeşte că alegerea subiectului este inspirată: un cuplu de tineri, reveniţi acasă după ce participaseră la premiera celui mai recent film regizat şi scris de el, transformă seara de bucurie într-o lungă conversaţie tensionată care dezvăluie starea relaţiei lor. Replicile au un flux remarcabil, dialogat sau monologat, sunt autentice, iar cei doi actori joacă impecabil momente atât de sensibile. Tăioase, imprevizibile, înţesate de imprecaţii şi cuvinte dure la adresa celuilalt, replicile desenează un ritm alternant, lent sau alert, întocmai ca în jazz, unde tonalitatea pune accentul în primul rând pe expresivitate, şi mai puţin pe frumuseţea sunetului care poate fi aspră, stridentă, exprimând autenticitate, chiar prin brutalitate.

Relaţia dintre cei doi iubiţi are tot ce are şi Jazz-ul: cuplul are elementele celorlalte relaţii, aşa cum în Jazz sunt toate elementele altor genuri muzicale – melodia, armonia, ritmul. Dar ceea ce dă unicitate este elementul de improvizaţie, tipic pentru gen, pe diverse teme sau armonii, individual sau alternativ; astfel, compoziţia şi execuţia se contopesc. Tema centrală a discursului ei (Maria) este conştientizarea că el (Malcolm) nu o apreciază şi nu-i recunoaşte meritele pe care ea le are în parcursul lui profesional. De aici se deschid mai multe piste de atac dramaturgic, pe care scenariul scris de Levinson le exploatează cu precizie, aproape ca în stilul unei improvizaţii muzicale, care este însoţită de repetarea schemei unui acord. De aici provine senzaţia că filmul este un lung şir de certuri şi împăcări în acest cuplu tulburat, de aici, ritmul sincopat al dinamicii dintre cei doi.

Revelaţia acestui film cu doar doi actori este, fără îndoială, actriţa Zendaya (Marie), înzestrată, asemenea Pandorei, cu toate darurile lumii, atât de tânără şi atât de sigură pe întruchiparea personajului Marie, iubita unui cineast, actriţă, cu un trecut de toxicomană, dezamăgită că povestea vieţii sale a devenit scenariu pentru filmul de succes al iubitului său, iar acesta în seara premierei uită să-i mulţumească. Marie este puternică, inteligentă, sigură, tânără, frumoasă, persuasivă, atrăgătoare, neînduplecată, dar este şi vulnerabilă, frustrată şi tristă până la disperare. Imprevizibilă, Marie încearcă să nu deschidă disputa, dar, în acelaşi timp, o provoacă, pentru că nu poate să treacă peste noaptea asta sărbătorind alături de bărbatul care nu o vede, care nu-i recunoaşte importanţa în viaţa lui şi contribuţia la crearea filmului („Nu doar că ai uitat să-mi mulţumeşti, Malcolm. Este vorba despre cum mă vezi. Şi cum vezi contribuţia mea; nu doar la această relaţie, ci la munca ta. Mai exact, într-un film pe care l-ai făcut despre viaţa mea”). Jocul ei dezvăluie o actriţă cu multiple registre, are momente sublime tensionate şi alerte sau învăluite în lungi tăceri pline de emoţie sau ciocniri senzuale, asemănându-se cu un instrument versatil din jazz, datorită libertăţii de a improviza – clarinetul. Marie are o apariţie corporală firavă, până în momentul în care-i descoperim privirea. Ca sunetul de clarinet, Marie este delicată, dar are o agilitate emoţională aparte, lasă impresia unui flux lin, însă face salturi repetate de la pianissimo la fortissimo pătrunzător, traversând emoţii dintre cele mai diverse în mai puţin de două ore.

Monologul lui Malcolm este despre criticii de film şi sistemul dominat de cineaşti albi, despre lumea cinematografiei cu stupidele reguli impuse recent şi în această branşă de normele corectitudinii politice. Aproape toate domeniile au fost sufocate de infiltrarea acestui concept care a glisat de la înţelepciune la armă, prin noile inepţii neo-marxiste în care minorităţile încep să dicteze legile majorităţii. Acest monolog seamănă cu un solo de trompetă, foarte clar, cu un timbru strălucitor, cu stridenţele imprecaţiilor în forte şi cu efectele comice sau sentimentale produse de nenumăratele referinţe din cinematografie (Ben Hecht & Selznick, William Wyler, Gillo Pontecorvo, Barry Jenkins, Ida Lupino, Elaine May, George Cukor, John Singleton, Spike Lee).

Pelicula a fost filmată într-o unică locaţie, o casă pe un singur nivel, cu plan deschis, cu imense ziduri de sticlă, proiectată în stil minimalist, cu pardoseli şi ziduri interioare din beton finisat, cu detalii din materiale naturale, esenţe de lemn şi detalii de design (covorul din blană de oaie, pătura Navajo de pe canapea, perna vintage cu flamingo brodat, aşternuturi albe şifonate, veioze cu lumină caldă) care conferă senzaţia plăcută de cămin. Amplasată pe dealuri cu stejar, în California, lângă Coasta Pacificului, Casa Caterpillar este al treilea personaj, care se descoperă treptat sub scenele conduse de conflict, el se află într-un univers al casei, ea, în altul, şi de aici începe şi spaţiul să amplifice sau să stingă disputele.

Pare că personajele îşi aleg muzica, dinamica lor dictează fundalul sonor, sau lipsa acestuia. Coloana sonoră a filmului este eclectică, un mix divers de jazz, funk, gospel, blues, rap. Malcolm & Marie este o poveste de dragoste aprigă, conturând o relaţie captivantă, complicată, pe alocuri luminoasă, dar cu viscerale dispute. Dincolo de aerul atemporal conferit de filmarea pe peliculă alb-negru de 35 mm., Malcolm & Marie revendică un moment important pentru actorii de culoare, din perioada când aceştia erau marginalizaţi în era alb-negru de la Hollywood.