Poeme
de Magda Mirea
vor tăcea focurile
noaptea asta vom cumpăra alte guri vom părăsi carnea la marginea lumii ne vom uita numele unul într-altul pe rând îţi voi descânta toate hainele ca o ţigancă fecioară trupul stăpânului
vom înnebuni cu lumina noastră aerul ăsta păgân de primăvară
precum o coastă necuprinsă de păcat vom intra desculţi în vis
doar noaptea se va sfii să trezească tăcerea strâmtă în care plouă când rătăceşti în pântecul meu ca o miere cer, apă, aer, timp să uit
cad psalmii din cerdarul nopţii dumnezeu are chef de taină mă întreabă câte biserici mai stau deschise în inimă în loje de argint eu ţes o danie şi aşteptăm cuminţi moartea unui proverb sfânt simt că mă desprind
deşi uneori sunt doar gustul unui cearceaf crud pierdut sub emoţii am o slăbiciune pentru bărbaţii cu ochi îngheţaţi
nu ştiu să-i descriu dar mă pot plimba uşor pe marginea lor prea puţin acoperită
chiar îmi pot face culcuş pentru o vreme deşi singurătatea de acolo e o siberie ce nu se poate vedea de la capătul cerului
mi-e o linişte definitivă
mi-e bine aici în lumea asta insinuată fără cei ce se repetă atât de des mă îndeletnicesc cu pălării întotdeauna va fi nevoie să acoperim vreo tristeţe decapotabilă
aş putea trăi fără apă nici nu e nevoie să mă rog doar uneori poezia mea se înrudeşte cu păcatul
de tine nu prea îmi amintesc nici nu mai ştiu care dintre noi s-a gândit primul la celălalt ştiu doar că mi-ai rămas dator cu o toamnă
ca să poţi merge trebuie să laşi un loc gol.înainte sau între
te aşteptam în mod obişnuit în ceainărie /ticăiam versuri cu degetele/ tânărul stătea resemnat în zeghea momentului amesteca într-un pahar umbra unei inimi/cu un strop de incertitudine îmi imaginam că aparţine mesei aceleia dintotdeauna aş fi vrut să-i cunosc pseudonimul care îi definea istoria cumva/ ştiam că şi el aşteaptă aceeaşi mansardă roşie panotată cu începuturi
simţeam cum între mâna lui şi privirea mea se ţesea o poveste
|