eea ce te surprinde când intri în Atena este impresia pregnantă de vitrină. De parcă totul n-ar fi altceva decât o uriașă vitrină, care sub diferite variante propune același lucru: vindem speranță!! Magazinele sunt mai ales de vestimentație, haine feminine, și cele de mașini, arsenalul seducției și emblema puterii; apoi urmează, firește, magazinele de interioare, menite să le unească pe cele două într-un întreg armonios...
Dacă ar fi să pornim de la legătura detaliului cu întregul, aș spune că Atena ieșind din geografia naturală a unei țări, care se învelește în frumusețe precum copilul în scutece calde, nu pare, sau nu este o capitală frumoasă. Prea aglomerată, prea agitată ca să o privești, ea se dezvăluie în detaliu. Prin urmare, deși ansamblul iese din perimetrul esteticului, exceptând poate ruinele antice, detaliul ți-l redă cu multă generozitate: o stradă, ori un cartier întreg, interiorul vs exteriorul, munți de blocuri printre care se pitește cu infinită grație o mică piață, o plateia, unde la umbra câtorva măslini sau portocali în floare descoperi o bisericuță bizantină, armonioasă ca un giuvaier șlefuit cu migală, de o frumusețe care-ți taie respirația...
Orașul era pe la 1830 un mic sătuc prăfuit, sufocat de propria glorie de odinioară pe care i-o cunoșteau mai cu seamă călătorii veniți din Occident să-i facă marele tur (de unde și termenul de turism care ar fi trebuit de fapt să fie Tour-ism) și în drum să facă și niscaiva afaceri cu statuile antice cu generozitate împrăștiate la tot pasul, și despre care cei din partea locului știau că, potrivit tuturor aparențelor, oamenii îmbrăcați în haine europene par foarte interesați de ele... Satul număra cam 10.000 de suflete în vreme ce în aceeași perioadă la Istanbul (care pentru greci este și astăzi Constantinopol, iar Istanbul vine de la: Eis tin Poli adică în Oraș(ul), cum va fi fost odinioară și Roma Orașul cu-literă-mare) trăiau cel puțin 200.000 greci. Se formează statul național grec, care este pus sub protectoratul marilor puteri, Marea Britanie, Franța și Rusia, care îi trasează granițele și aleg un domnitor neutru în persoana lui Otto de Wittelsbach din Bavaria. Prima capitală a fost un mic oraș portuar, Nafplio, dar, ca și în cazul Italiei, unde prima capitală, Florența, va fi înlocuită de Roma, datorită grandorii sale și trecutului, măreției sale care, negreșit, trebuia asociată și cu mai noua capitală, tot astfel și capitala greacă a fost mutată la Atena din aceleași considerente. Venit cu întreg alaiul, Otto hotărăște să construiască o adevărată capitală, în sens occidental, urmașă demnă a antichității, prin urmare în stil neo-clasic. Astfel, Atena are ceva borgesian, în sensul că este visul visat de occidentali despre cum va fi fost odinioară orașul și despre cum ar trebui să arate. Reperul: o plăsmuire, un vis al trecutului care reconstituind parțial, mistifică.
Multe din vechile case au fost de atunci dărâmate sau pur și simplu înghițite de restul clădirilor. Pozele de la sfârșitul secolului trecut stau mărturie a unui alt oraș, mai luminos și mai destins.
Peste tot, am spus-o, vezi aceleași blocuri cu balcoane mari, confortabile, lipsite de vreun stil, blocuri care nu sunt nici măcar urâte. Sunt confortabile. Vreme de luni de zile am avut impresia că taximetriștii mă păcălesc, ducându-mă în cerc la nesfârșit ca să plătesc mai mult, într-atât de mult seamănă cartierele între ele. Aceiași portocali sălbatici, lămâi mai rar, pini, măslini, eucalipți, leandri și smochini. Diferența este că în cartierele mai proaste e mai multă circulație, deci mai mult zgomot, mai puțin spațiu verde și vezi mulți străini: pakistanezi cu priviri de o tristețe răvășitoare când vând trandafiri prin intersecții și mulți oameni de culoare care se străduiesc să vândă prin taverne și cafenele CD-uri piratate, de proastă calitate, pe un preț de nimic; chinezii sunt mai organizați, mai puțin vizibili social; nu-i vezi pe stradă, le remarci doar magazinele care abundă. În rest, ruși, albanezi. Exceptându-i pe ruși care au o frumusețe a lor tipică, blondă și pe pakistanezi, pe cei de culoare și chinezi care din motive evidente sar în ochi, emigranții se diferențiază mai ales prin vestimentație: sunt prost îmbrăcați, au o privire mai încărcată de oboseală și de amărăciune, un body-language mai precaut, mai defensiv, de parcă și-ar cere neîncetat scuze: iertați-mă că trăiesc, promit să nu se mai întâmple. Totodată, emigranții au o privire mai decentă. Un grec te privește pe stradă de parcă te-ar dezbrăca. Pentru o femeie experiența este uluitoare, căci ea nu are absolut nimic a face cu apariția propriu-zisă a celei privite, dacă este frumoasă, atrăgătoare, ori provocatoare. Poate fi și o călugăriță. Privirea este menită să exprime putere și este la nesfârșit reiterată.
Revenind la stilul orașului, este ceva care face parte din estetica detaliului, aș spune, dar definește tot ansamblul: plăcerea pentru plante, mândria, bucuria de a le avea. Copaci întregi sunt transplantați pe marile sau mai strâmtele balcoane: iasomie, lămâiță, magnolii, hibiscus, trandafiri, gardenii, mușcate, leandri, mentă, palmieri mici, smochini, pini, plante exotice cărora nu le știi nici numele, nu le identifici nici aroma; exoticul este domesticit, devine un luxuriant casnic, dar de o poezie de nedescris. Și cum casele și multe din blocuri sunt construite în stilul zigurat, astfel încât toată lumea să aibă acces la soare și la un petic de cer, cu invariabilele căsuțe sau garsoniere la ultimul cat, Atena este în fapt orașul grădinilor suspendate.
Atena e zgomotoasă, alertă, agitată. Dar când vine seara, circulația se rărește, pinii încep să respire verde, miroase a lămâiță, iasomie și portocali și eucalipt, brusc, te năpădește o stare de bine, te simți îndrăgostită de existență și toate par bine întocmai cum sunt.
8. Ce merită văzut?
P
ractic, orice, căci după cum în întreg distingi detaliul tot astfel și în detaliu regăsești totul. Ruinele din jurul Salonicului, Pella și Vergina, vechile orașe ale lui Alexandru cel Mare, cu mozaic pavat din pietricele colorate, Monemvasia, orașul bizantin medieval din Laconia, ruinele antice din Delfi sau vechiul amfiteatru din Epidavros unde mai nou se organizează festivalul de teatru de vară, insulele din Egee, sau cele din Eptaniz, aflate odinioară sub dominație italiană și tocmai de aceea asemănătoare cu regiunea Veneto, ori Ioannina, care în secolul al 18-lea a fost capitala temutului Ali pașa din Tepelin, supranumit leul Epirului, și unde, între zidurile vechii cetăți, clădirea haremului de odinioară găzduiește astăzi muzeul bizantin, iar vechea moschee, una din cele mai frumoase pe care le-am văzut, este azi muzeu de arme; ruinele miceniene, sau mănăstirile de la Meteora: fiecare, sau oricare din ele merită văzută, sunt straturile suprapuse ale aceluiași site arheologic, ca variațiunile muzicale pe aceeași temă...
Un sat, o ruină, o plajă, o tavernă, privirea unei femei spun toate aceeași poveste murmurată, în cazul nostru în grecește, dar, la urma urmei, universală. A vieții și a morții. Care poate fi tălmăcită în chip fericit și în altă limbă. Merită văzut, oricum trebuie încercat.
9. Epilog. Localizare aproximativă
E
ste Grecia în Europa? Generații la rând s-au întrebat dacă Elada este Occident sau Orient, există o literatură vastă pe acest subiect, mai cu seamă din perioada interbelică. Neîndoios că da, este în Europa, dar distanța și valurile care o înconjoară fac Europa ceva puțin palpabil, îndepărtat, abstract. La știrile meteorologice nu se spune niciodată „în restul Europei“, se spune „în Europa“ vremea este așa și pe dincolo. Se cochetează intens cu termenul de Mediterană. Balcanilor li s-a dat un brânci elegant în grădina vecinului, ca o rudă săracă pe care o înghesui în bucătărie când vin oaspeți de seamă. După cum și în Cehia și în Ungaria s-a creat termenul de Mitteleuropa, un fel de in-between. Nu chiar Vestici dar, totuși, nici Estici. O zonă centrală. Tot așa, termenul de Balcani a fost restrâns pentru a desemna fostele țări constitutive ale Iugoslaviei, plus Albania, sub numele de Western Balkans (deși Eastern Balkans nu există) și s-a mai introdus termenul, odinioară livresc, de Sud-Estul Europei care, în afară de țările menționate mai sus, include și Bulgaria, România și Republica Moldova. Sună neutru, nu implică războaie ori conflicte căci în engleză balkanization desemnează fărâmițare teritorială sau politică, prin urmare Sud-Estul Europei n-are un trecut compromis. Este un nou cuvânt pentru o nouă realitate.
Grecia este, firește, în Europa și în Uniunea Europeană. Dar adevărul este că suflă și un vânt duios dinspre Anatolia, un iz de Orient, în mâncare – în briam, și bainaldi și dulciurile turcești care mustesc de miere, migdale și miez de nucă –, în dansul tsifteteli al fetelor care își unduiesc șoldurile asemeni arăboaicelor în cluburile lounge și foarte șic din zona bună a Atenei, în imaginea urbană a orașelor ale căror cartiere de blocuri seamănă cu cele din Beirut ori din Egipt, în kumboloi, mărgele răspândite în toată regiunea musulmană dar tradiționale și în Grecia, cu care bărbații, mai rar și femeile, se joacă învârtindu-le pe degete pentru a-și alunga timpul ori plictisul, precum calul muștele... Orientul este în memoria fiecărei a doua familii, cu câte un bunic, sau străbunic din Smirna ori din Constantinopol, venit ca refugiat după catastrofa din 1922. Un milion și jumătate de oameni.
Orientul e prezent și în perceperea timpului care se scurge mai lent ca altundeva, timpul se măsoară altfel. Grecii spun: la unsprezece dimineața, nu la prânz. Iar seara, paradoxal, începe la două după-amiaza, oră după care se spune: Kalispera. Bună seara. Levant. Prelungă, dimineața alunecă direct în seară, în vreme ce în timpul siestei – de după-amiază totuși – țara este nespus de liniștită, de tăcută, pleoapele se închid îndărătul jaluzelelor trase și pisicile torc nepăsătoare pe sub portocalii sălbatici. Și chiar slăbiciunea pentru pisici are ceva Oriental, pisica era animalul favorit al lui Mahomed, respectul pentru ele va fi rămas poate din timpul dominației otomane...
Europa, Balcani, Sud-Est, Levant, Orient... Grecia este probabil toate la un loc. O țară inundată de soare și înconjurată de ape, deopotrivă reală, imaginată, plăsmuită, visată.